Votul românilor din 16 noiembrie 2014, alegându-l pe Klaus Iohannis președinte, a uluit o Europă întreagă. Presa germană, mai ales,a vuit, pur și simplu, mari și importante publicații europene, americane și canadiene, personalități marcante, precum cancelarul Germaniei, președintele Franței, secretarul de stat american, chiar țarul Putin, au fost cei care au salutat victoria neamțului în alegerile prezidențiale. Presa și acești puternici lideri politici ai vremii au elogiat faptul că un popor, 89% români din populația României, majoritari ortodocși, a ales, cu o foarte mare diferență de voturi, optând pentru un președinte, un minoritar cu totul de altă etnie și religie, în fruntea Statului Român, amintindu-ne de vremea lui Ferdinand I Întregitorul. Iar comentariile nu mai conteneau! Iată că, până mai ieri doar, românii, considerați intoleranți, naționaliști exacerbați, chiar extremiști și neeuropeni, peste noapte, în urma unui vot majoritar pentru Klaus Iohannis, este considerat neam tolerant, permisiv, european, inteligent, votând nemțește. Totul petrecându-se într-un moment delicat pentru România, cu guvernanți corupți, cu o mafie a retrocedărilor, cu lideri politici, până mai ieri doar în funcții înalte, înfundând azi pușcăriile pentru matrapazlâcurile comise, dovedindu-se inși cu mână lungă, nu apărători ai interesului național, ai avuției acestui popor care atât de greu a răzbit prin istoria lui mai mult zbuciumată decât liniștită. Un popor care, iată, aici la Porțile Răsăritului, a dovedit că-i mai inteligent, cu mult, decât oamenii politici ai vremii, că anatema unor ocări asupra lui aruncată este nedreaptă.
Context în care nu putea să nu fie reținută o precizare importantă, a unei personalități, demnă de toată atenția: „Ar mai putea afirma, oare, minoritatea maghiară că nu are drepturi într-o țară, România, care a ales un minoritar neamț ca președinte?". O altă personalitate punea și mai apăsat punctul pe „i", declarând tranșant: „Prin acest vot, problema ținutului Secuiesc s-a încheiat definitiv!". Așadar, nu va mai putea fi vorba, de acum înainte, de acea preconizată și blestemată, dorită Insulă a Șerpilor în inimă de Românie! Moment în care normal ar fi să înceteze hărțuielile, pretențiile absurde, goana după o himeră, atacurile la Constituție și la edificiul României, țara în care și ei s-au născut și trăiesc. Numai că aceiași șerpi colcăitori și agitați în cuibul și în veninul lor, total neeuropeni, total împotriva unui neam tolerant, împotriva României și a acelui Tratat de Pace de la Trianon, din iunie 1920, sfidând, cu grosolănie, o realitate de care, ca minoritari, ar fi trebuit să țină cont, la 28 noiembrie, cu două zile înainte de 1 Decembrie, Ziua Națională a României prin Unirea de la Alba Iulia, din 1918, și-au mai dat, încă o dată, în petic fluturând pretențiile lor autonomiste și absurde împotriva valului majoritar din această Românie.
Prin acest editorial al întoarcerilor în timp și în memorie, ne vom opri doar asupra câtorva pretenții aberante, situate în afara cursului vremii europene și a logicii simple, pentru a mai constata ce absurdități li se mai învârt prin cap acestor separatiști fără cauză, care ar trebui, e timpul, să coboare cu picioarele pe pământ într-o realitate a Europei anului 2014, nu a Evului Mediu în care, din păcate, ei ar dori să se întoarcă în acest Ardeal cu definitive hotare statornice în România făurită la 1 Decembrie1918. Să nu uite că acest neam a luptat la Mărășești, Mărăști, Oituz, în Stepa Calmucă, la Odessa, la Cotul Donului-Stalingrad, la Oarba de Mureș, în cele două războaie mondiale, ca aici, la Porțile Răsăritului, să fie o Românie întreagă, care trebuie așa să rămână, nu după poftele și toanele unor urmași ai lui Horthy Miklos, care ar dori ca românii din județele Harghita, Covasna și (parțial) Mureș să ajungă să aibă soarta sârbilor din Kosovo, cum ar dori răspopitul Tõkés László și Antal Arpad, primarul udemerist din Sfântu Gheorghe.
Ei, un Tõkés László, care printr-o obrăznicie fără limite, cerea protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, Antal Arpad, care-i amenința pe românii din Covasna că vor avea „soarta sârbilor din Kosovo", Marko Bela, care cerea „înapoi patria dinainte de 1918", alți lideri cu mintea prin plop, ar trebui să înțeleagă, odată și odată, că, atunci când s-a cântat „Treceți, batalioane române, Carpații!", hotărârea a fost definitivă, că nu se va mai trece niciodată Carpații pentru a apăra acest dintotdeauna pământ românesc al voievozilor Gelu, Glad, Menumorut! Ocrotitor, păzitor și purtător de grijă, acest neam românesc nu va mai face nicio concesie celor care neagă, cu vehemență, actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, așa că zadarnic disprețuitorii Statului Român, sfidători ca de obicei, amenințând, sub imnul secuiesc și cel al Ungariei, sub steaguri secuiești și ungurești, chiar și sub cel fascist, interzis, al lui Arpad, cer ce nu se poate!
Nerușinații separatiști, iredentiști, neorevizioniști, extremiști și șovini, flutură drapelul autonomist, în goană după o fantasmă. Acele vremuri au trecut demult! Ei nu vor mai fi, niciodată, „proprietarii Ardealului", cum, în visul lor imposibil, nemernicii doresc.
Zadarnice sunt marile și gălăgioasele adunări și marșuri secuiești împotriva vremurilor actuale, amăgitoarele dorințe la visatul „Szekelyföld" fără români în inimă de Românie! Zadarnic visul unei Ungarii Mici, că asta se urmărește, în mijlocul pământului românesc!
Zadarnice fluturările „modelelor" de autonomie de prin Tirol, țara Bascilor, Kosovo, care aici, pe la noi, se potrivesc ca nuca în perete.
Zadarnice visurile aberante ale scăunașilor din Harghita, Covasna și Mureș, să creeze precedente periculoase în inima Europei, prin autonomizarea Transilvaniei și federalizarea României! Ei nu mai pot sfida, la infinit, lupta înaintemergătorilor noștri, care au făcut jertfa supremă pe câmpurile de bătălie ca această Românie să rămână întreagă, așa cum au făurit-o la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.
Iar guvernanții români, mereu dispuși să pună batista pe țambal, luând mereu UDMR la guvernare, trebuie, odată și odată, să înceteze, la cererea poporului român, acest periculos cadril cu UDMR la guvernare, știut fiind că lupul își schimbă părul, nu și năravul! Iar atunci când acest adevăr nu-i cunoscut, cum a procedat, din păcate, și Victor Ponta, alegerile sunt pierdute! Mai ales atunci când guvernările mai sunt și pline de câte un „Ali-Baba și cei 40 de hoți!".
Aflați, din păcate, într-o iluzie prelungită a unor turbulențe de traseu, separatiștii-autonomiști nici până azi, din 1990 încoace, nu realizează că trăim alte vremuri, că acelui gând imperativ și separatist minoritar al lor demult i-a trecut vremea, că trăim, totuși, într-o Europă a uniunilor nu a regiunilor, iar românii, atât de hărțuiți în acest Ardeal, după 1990, sunt nevoiți să trăiască în gând cu versurile lui Coșbuc: „Zeii sunt departe, sus, / Dușmanii lângă noi!", din moment ce dușmani ne sunt cei care vor autonomii imposibile, prin hărtănirea pământului Ardealului!
Celor din afara vremii, care clamează „ținutul Secuiesc nu-i România!", le reamintim că și această toleranță a noastră, românească, are o limită, că ne-am săturat ca „Batalionul Secuiesc Wass Albert" al Gărzii Maghiare, ca locotenenții lui Vona Gabor, mai-marele „Jobbik"-ului, să mai mărșăluiască, obraznici și nestingheriți, pe străzile Târgu-Mureșului, Clujului, Sfântului Gheorghe, că și săriturile lor peste cal s-au cam terminat în fața voinței și suveranității Neamului Românesc, ca și repetatele înjosiri ale demnității românești și încălcări flagrante ale legilor țării de către UDMR, PCM, PPMT, CNS, CNMT, Uniunea Tinerilor din 64 de Comitate, EMI. Iar acești scăunași-separatiști ar trebui să priceapă că acest capitol al autonomiei teritoriale este închis, după acea hotărâre irevocabilă a Comisiei Europene, un NU!, categoric, autonomiei cerute, după eșecurile autonomiste ale Scoției și țării Bascilor, după ce proiectele pentru autonomie în Parlamentul României n-au avut niciun succes, după ce acel proiect al Legii Minorităților Naționale, altă șmecherie autonomistă, s-a dovedit și el, fără nicio șansă, din cauza absurdităților, enormităților cuprinse în el, deși uneori prin Piața Victoriei și pe la Cotroceni au existat și gânduri potrivnice unei unități românești, ale unor Iude care, din păcate, nu s-au spânzurat precum cel biblic tentat de arginții trădării. Nici măcar gândul acela otrăvit ca strada Călărașilor din Târgu-Mureș să ia numele unui călău, la 1848-1849, al românilor ardeleni - Kossuth Lajos, n-a avut succes, românii refuzând, pur și simplu, aberația.
Odată și odată, acești pigmei autonomiști ar trebui să înțeleagă, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, că una-i, de pildă, provincia Kosovo și alta-i Ardealul, o altă Mărie cu altă pălărie, o altă gâscă în altă traistă, că persistarea, în ideea stupidă și eșuată, înseamnă sinucidere!
Subminarea continuă a autorității Statului Român, în această gândire periculoasă, a demolatorilor guvernați, ca perdanți siguri, de diplomația paprikașului, noi o considerăm o nepermisă palmă pe obrazul românesc! Să nu uite ei, cumva, acum, când lațul se cam închide, tot mai mult în jurul pretențiilor lor, că, de când se știe, cei care seamănă vânt au cules și vor culege furtună și nu-și vor mai bate ei joc de Ziua Zilelor noastre - 1 Decembrie! Istoria visului lor absurd, de a rupe această Românie după actul Constituirii României Mari, la 1 Decembrie 1918, se încheie definitiv și niciodată, de acum încolo, nu va mai fi vreo întoarcere la fosta Regiune Autonomă Maghiară, nici la harta Diktatului de la Viena din august 1940! Spunem, noi, românii, toate acestea spre luarea aminte a unor secui și maghiari, pentru a-și mai pune pofta-n cui!
M-am gândit la toate acestea, în zilele următoare acelei date de 16 noiembrie, când revizionismului din culisele „nedreptăților Trianonului" i s-a dat o lovitură puternică, definitivă, după care o întoarcere la fosta, cosmetizata Regiune Autonomă Maghiară, este o iluzie, într-o vreme în care minoritatea maghiară are azi chiar mai multe drepturi decât în RAM. Mă gândeam, la 28 noiembrie, când separatiștii-autonomiști urlau la mitingul lor, pentru separare teritorială, că o întoarcere la vremurile cumplite ale Diktatului de la Viena este imposibilă pe aceste meleaguri, că o altă întoarcere spre acele timpuri de tristă aducere aminte nu se mai poate vreodată repeta, că a venit vremea să ne scriem istoria noi, românii, cu o altă cerneală decât cea roșie sau verde, că acel lider politic al timpului nostru avea perfectă dreptate când, recent, spunea că „Problema ținutului Secuiesc s-a încheiat definitiv!".
