România dodoloață și-a sărbătorit simbolica zi de naștere prin mai puține pomeni cu sarmale, cu ciolan cu fasole, cu mici, pâine, bere și muștar, cu țuică și vin fiert. Dar și prin mai puține rostiri de discursuri politice năroade și agramate, cum se întâmpla în alți ani. A avut, însă, multe și reușite parde militare, ca și vânturi reci și puternice, ploi mărunte, lapoviță, chiciură și ninsori numai bune pentru capetele oficiale nefiresc de goale, de chele și de descoperite. Fiind o plăcută și previzibilă „secetă" de ironii și răutăți tradițonal-românești. Să ne fi adus aminte, în sfârșit, că la temelia Zilei Naționale a României stau faptele oștirii unui Mare și Viteaz Voievod, precum și o mândră Catedrală Ortodoxă a Reîntregirii Neamului, înălțată în chiar inima Ardealului și a țării, la Alba Iulia?!! Bag seama că da! Doar proaspătul președinte ales a cuvântat din „Bălgradul Albei Carolina", pe un „text-avertisment", că așa nu se mai poate. Că avem „restanțe" rușinoase și „perspective" luminoase, posibil de realizat! În vreme ce reprezentanții Casei Regale călătoreau cu trenul pe calea ferată, cu opriri prin gări simbolice ale regalității românești. O dovadă, în plus, că omul este făcut de Dumnezeu să fie etnic și cosmic deodată, cum zice minunat în ale sale scrieri părintele Arsenie Boca - numit de popor Sfântul Ardealului - că după duh suntem ființe cerești, iar după trup, ființe pământești.
De rememorat că românii s-au întâlnit cu Dumnezeu la Alba Iulia de două ori în istorie: când Mihai Viteazul intra triumfal în cetate, pecetluind sufletul etnic și cosmic românesc cu pecetea Reîntregirii, la anul 1600, și când s-a citit Proclamația Marii Uniri a întregului neam, la 1 Decembrie 1918. Și, astfel, darul Lui a fost gata. Se cerea de acum vegheat cu întreaga ființă națională. Iar între veghetori a mai pus și sfinți, aidoma celor pe care românii îi cinstesc în preajma Zilei Naționale: pe Sfântul care i-a creștinat, Apostolul Andrei, pe cel pe care-l poartă în inimă șiruri nesfârșite de pelerinii la mormântul său de la Prislop, Arsenie Boca, și pe Sfântul Nicolae, pe care-l așteptăm mereu cu inimă de copil. O Românie între sfinți. Iată Patria pe care merită s-o iubești!
