„Turul Atelierelor" și „Aut of the Box" - două proiecte în derulare

Distribuie pe:

Începând cu anul 2014, grupul Atelier4Team a inițiat, alături de proiectul „Turul Atelierelor", și seria expozițională „Out of the Box", proiect ce se derulează sub un concept deschis, înțeles ca un simbol al intenției noastre de extensie atât a propriilor limite, cât și a celor sociale, ori convenționale cunoscute.

„Out of the Box" reflectă în mod primordial nevoia umană, firească, de a evolua împreună.

Proiectul nostru s-a născut din dorința intensă de a ne dezvolta pas cu pas, în cadrul fluid și natural al unui mic grup închegat de timp și valori similare, pentru a ne facilita o expunere publică real benefică și pentru generarea de noi șanse.

Una din aceste șanse ar fi chiar provocarea de a ne sonda, din nou și mereu, prin fiecare eveniment organizat, în aflarea și găsirea resurselor interioare, pentru a scoate în lumină, prin mijloacele artei vizuale, adevărurile cele mai profunde ale ființelor noastre.

Altă șansă ar fi materializarea ideii de simbioză artistică, născută de necesitatea creării unei armonii specifice unui moment expozițional cert în spațiu și timp, permițând astfel ca lucrările fiecăruia să dobândească și valența de a fi părți dintr-un întreg.

Ideea de grup restrâns implică pentru noi, la nivel fundamental, conceptul de rezonanță. Asemeni coardelor unei viori, sunetele emanate de lucrările noastre, ale fiecăruia, sunt unice, inconfundabile și, deopotrivă, sincere. Alăturarea acestora în demersul expozițional comun generează în privitor o melodie a întregului, un singur glas ce răsună în gama fiecăruia.

La rădăcina proiectului stă convingerea noastră fermă că identitatea artistică și calea aleasă de fiecare dintre membri este potențată și îmbogățită valoric prin această expunere publică alăturată, într-o formulă de echipă. În sincronicitate cu devenirea individuală, grupul însăși, ca entitate artistică distinctă de cei care îl compun, crește constant în viziune și își face auzită vocea în viața cetății.

Lasă un comentariu