Gheorghe Șincai este unul dinte titanii care a stat la baza ideilor emancipării românilor, în timpurile când aceasta devenea o prioritate în evoluția noastră istorică și când se impunea luminarea poporului, asemeni tuturor popoarelor europene în drumul lor spre civilizație. Atunci era momentul, în secolele 18-19, să ne dovedim originile nobile și existența în generosul pământ strămoșesc, precum și sădirea în conștiința locuitorilor săi a permanenței și continuității românești în acest spațiu. Era nevoie de cunoașterea trecutului, cultivarea limbii, instituirea educației practice, din care să rezulte întreaga noastră vrednicie, în condiții vitregite de istorie, adesea nerecunoscută, cu grave influențe sociale și naționale, care adesea ne impuneau restricții dintre cele mai grave, până chiar în a încerca dovedirea existenței noastre, soldate în multe cazuri cu conflicte sângeroase. În această mișcare istorică pentru dobândirea de drepturi se înscriu reprezentanții Școlii Ardelene, între care cei mai importanți au fost: Ioan Inocențiu Micu, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. Doi dintre ei s-au ridicat din acest areal mureșean, Gheorghe Șincai și Petru Maior, amândoi bucurându-se din plin de recunoștința generațiilor care le-au urmat.
Gheorghe Șincai, de care ne ocupăm acum, s-a născut la Râciu, la 2 februarie 1754. Mulă vreme s-a considerat ca loc al nașterii Șamșudul, în vecinătatea căruia a copilărit la moșia tatălui Ioan, originar din Șinca, și a mamei sale Ana Grecu din Râciu. Școala primară o face la Șamșud (Săbed), apoi doi ani la Colegiul Reformat din Târgu-Mureș, studiază la Seminarul iezuit din Cluj, iar în cele din urmă la Gimnaziul Romano-Catolic din Bistrița. Merge la Blaj, unde va preda un an de zile la școala mănăstirii din Blaj, de unde este trimis pentru a studia la Colegiul “De propaganda fide” din Roma, unde obține titlul de doctor în filozofie și istorie. Se perfecționează la Viena, pentru a se ocupa de organizarea învățământului național, după care se reîntoarce la Blaj (1781), ca profesor, apoi director al școlii normalicești, pentru ca din 1784 să devină director general al școlilor românești din întreaga Transilvanie.
Opera sa se constituie într-un adevărat îndrumar de formare și cunoaștere.
Importante sunt, în primul rând, manualele școlare care au format generații întregi de elevi, cerință a înființării și funcționării a aproape 400 de școli românești. Cele mai importante se referă la însușirea corectă a limbii române: Elementa linguae Daco-Romanae (Viena, 1780) elaborată împreună cu Samuil Micu și care a apărut în două ediții; Prima principia latinae gramatices (Blaj, 1783), apoi Abecedar (Blaj,1783 și Sibiu, 1783); Catechismul cel mare (Blaj, 1783), Îndreptare către aritmetică (Blaj, 1785), Povățuire pentru economia de câmp (Buda 1806). Cea mai importantă rămâne, desigur, “Cronica Românilor”, rezultat al cercetării de o viață în arhivele și bibliotecile Romei, Vienei, Buda și a celor din Transilvania, apărută fragmentat, la Buda, în anul 1809, la Iași, pe timpul lui Mihail Grigorie Sturza, domn al Moldovei, și integrala tipărită tot la Iași, de către August Treboniu Laurean, A. Panu și Mihail Kogălniceanu, în anii 1853-1854.
“CORIFEUL FĂRĂ MORMÂNT”
Așa își intitula eseul său, exegetul Ioan Chindriș, în 1966, prilejuit de comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Gheorghe Șincai. El nu are un mormânt. Cazul nu este singular. Așa se prezintă situația și în cazurile apropiaților săi prieteni și colaboratori, Samuil Micu, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu.
Cu sănătatea zdruncinată, după multe suferințe fizice și sufletești, finalizarea Hronicului, refuzuri, singurătate, se retrage la curtea comiților Daniel Vass de la Țaga, unde timp de șase ani îndeplinește funcția de preceptor și dascăl al fiilor săi Toma, Ioan și George. Pleacă apoi la Oradea, unde este găzduit de prietenul său Ignatie Darabant. Îi sunt înscenate numeroase procese, pentru ca, până la urmă, să primească un post de corector la Tipografia din Buda, unde lucrează timp de șase ani (1803-1809). Între timp definitivează Hronica, oferindu-i-se ca cenzor al operei pe Iosif Martonfi, episcop de Alba Iulia, care a dat acel cunoscut verdict: “Opus igne, auctor patibulo dignus” (cartea bună de foc, autorul de spânzurătoare). Cu această amărăciune în suflet, după câteva vizite pe la prietenii săi, părăsește aceste locuri, refugiindu-se la Svinica, care pe atunci se numea Szinnya (denumirea ungurească), unde se stinge din viață la familia elevilor săi de la Țaga, care aveau acolo o moșie, departe și înstrăinat de țară, la 2 noiembrie 1816. Decesul său este menționat în registrul de la Svinița, care se păstrează acum, la Arhivele din Kosice în următoarea formă “1916/noiembrie 2/ Georgius Sinkay/Idem proch Andreas Koleszar, 75 anorum”. Aceste date corelate cu rubricatura registrului conclud că, în anul 1816, luna noiembrie, ziua 2, a decedat Gheorghe Șincai, fiind înmormântat de preotul greco-catolic Andreas Koleszar, vârsta 75 de ani (în realitate 62, probabil că nu au găsit acte de identitate). O nouă copie după original ne-a fost pusă la dispoziție în acest sens.
Scopul acestei vizite a fost pentru a face mai multă lumină în problema decesului și de a aduce în satul său de naștere o urnă cu pământ din cimitirul în care își doarme somnul de veci, care să fie depusă la baza unui monument, simbolic reprezentând un mormânt al corifeului. Ideea a existat mai demult, atunci când unii exegeți au căutat să demonstreze că ar fi decedat la Bobota, unde i-au ridicat un monument funerar, distrus în anul 1940 și chiar de șamșudeni, mutat tot atunci, la Fânațe, pentru a nu avea aceeași soartă în anii Dictatului.
O propunere deosebită și acceptată de comunitatea slovacă a fost cea de ridicare în acel cimitir, unicul de altfel la Svinica, a unei troițe (monument) însoțită de o placă memorială în limbile slovacă și română, în care să se menționeze că în acel cimitir își doarme somnul de veci Gheorghe Șincai, istoric, filolog, iluminist român, care a trăit între anii 1754-1816. Propunerea a fost acceptată de autoritățile locale. Cu acest prilej s-a efectuat la fața locului un serviciu religios ecumenic, de către preoții prezenți la acest eveniment.
ORGANIZATORI
Inițiativa a aparținut Primăriei Comunei Râciu, reprezentată de: primarul Ioan Vasu, secretarul Ioan Dunca, consilierul local Alin-Ciprian Belean, preotul Teodor Dulău, fost protopop de Râciu, precum și Marius Belean (pentru imagini). Din delegație au făcut parte Nicolae Băciuț, scriitor, director al Direcției de Cultură și Patrimoniu Cultural - Mureș; prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române; prof. dr. Vasile Lechințan, istoric (Cluj-Napoca); prof. univ. Eva Mârza, director al Comisiei mixte de istorie româno-slovace (Alba Iulia); prof. univ. Ion Sabău-Pop UMFST, Târgu-Mureș; conf. univ. Nicolae Ploeșteanu UMFST, Târgu-Mureș, președinte al Societății Culturale “Alexandru Papiu Ilarian”; preot Nicolae Gheorghe Șincan, fost protopop de Mureș și prof. Dimitrie Poptămaș, președinte al Fundației Culturale “Vasile Neta”.
Am fost găzduiți două zile la Svinica și am purtat discuții cu reprezentanți oficiali ai localității: Lubomir Šimko, primar, Marta Bugasova, viceprimar, Marek Molnár, consilier local, Darina Òulasyová, contabil, Jarmila Jakobová, economist, prof. dr. Marta Ciderová, istoric, preot Ján Ducar, greco-catolic, preot Marianna Slávicová, reformat, și Michal Kmek, primar al localității Klecenov.
Urmează ca în cursul zilei de duminică, 3 noiembrie, ora 12, să se desfășoare ceremonialul de depunere a urnei la Biserica Greco-Catolică din Râciu.
