După „revoluția" furată, s-a spus că relația românilor cu Dumnezeu în perioada socialismului a fost una sugrumată de ateism. Teorie total greșită, fiindcă această relație a fost mult mai puternică în comparație cu cea din zilele noastre. Iarăși și iarăși, nu poți să-i acuzi pe români de duplicitate, fiindcă acordau „Cezarului" ce a fost al „Cezarului" și Lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu, după principiul biblic. Documentele vremii demonstrează că, și pe vremea socialismului, românii se cununau la Biserică, cei cu funcții politice o făceau acasă, departe de ochii unor activiști zeloși. Românii își botezau copiii creștinește și își îngropau morții cu preot, după ritualul Bisericii Ortodoxe, chiar și cei din ierarhia comunistă țineau rânduiala Sărbătorilor creștine, cu toate că, în mass-media, Moș Crăciun era botezat Moș Gerilă. Celor care susțin că au fost persecutați din punct religios, le reamintim că Biserica Ortodoxă a fost lipsită de drepturi mai mult decât celelalte culte, fără să se considere o victimă. De pildă, copiii din familiile Bisericii Reformate aveau libertatea, erau obligați să participe la lecții de catehizare pentru Confirmare, la vârsta de 16 ani. Cultele neoprotestante, cu excepția celor care nu recunoșteau statul, erau permise, membrii acestora se descurcau prin diverse îndeletniciri private, de regulă mici meseriași. În tot acest timp, preoții ortodocși nu aveau libertatea de a susține lecții de religie, familia creștină era cea care a rămas să le descopere copiilor tainele Bisericii strămoșești, să țină vie flacăra credinței, nădejdea și dragostea față de neamul românesc. Eram în clasele gimnaziale, pionier, mândru că port cravată roșie, și cântam vesel „Am cravata mea, sunt pionier, și mă mândresc cu ea…", dar Duminica și de Sărbători mergeam la Biserică și rosteam Crezul. După Praznicul Sfântului Nicolae, în bucătăria de vară a nănașului Ilarie, repetam colinde de Crăciun, învățam sceneta cu Irozii, ne organizam în cete, să umblăm cu Steaua. Directorul școlii, animat de un zel „patriotic", ne chema, duminica dimineața, la Căminul cultural, la matineu, unde rula un film sovietic, în timp ce, în Sfânta Biserică, preotul oficia Liturghia. Este adevărat că după o perioadă, când au văzut că nu prea merg copiii la asemenea activități, s-a renunțat la acest obicei barbar.
De când îi lumea, în satele din România, de Crăciun s-a colindat, s-au ținut cu sfințenie Sărbătorile, iar cei care, din exces de zel, încercau să le interzică n-au sfârșit bine. Blestemul i-a urmărit până la al șaptelea neam, iar dezlegarea le vine numai prin post, rugăciune, milostenie. Poate, nu întâmplător, la bătrânețe foștii beneficiari ai regimului socialist se întorc cu fața spre Dumnezeu, într-o relație normală cu divinitatea.
Din păcate, în libertate, atmosfera aceea de Sărbătoare a dispărut. Sărbătorile de astăzi sunt artificiale, „înobilate" cu concerte de muzică religioasă, reduceri amăgitoare de prețuri în supermarketuri. În satul românesc anotimpul sărbătorilor nu mai poartă emoția de altădată. Pe timpul socialismului vuia satul de colindători, astăzi foarte rar mai umblă adulții și copiii la colindat, considerând că este un obicei rușinos. Parcă nici mâncărurile nu mai sunt la fel. Să-mi fie cu iertare că amintesc despre o bucurie din perioada premergătoare sărbătorilor creștine. După Sfântul Nicolae, în fiecare gospodărie din sat se tăia porcul de Crăciun. În primele clase, copiii se învoiau de la școală și se trezeau de dimineață, să participe la spectacol. Așteptau cu nerăbdare să guste din ureche, din șoric, apoi să participe la „tocana porcului", eveniment la care participau ai casei, neamurile apropiate. Cu acest prilej, de la sine putere, gazda decreta dezlegare de post, iar popa satului se făcea că nu vede. Pentru mine, cele mai frumoase amintiri sunt legate de acest eveniment, când tata își invita frații, iar după ce rostea rugăciunea Tatăl nostru, îi cinstea cu un pahar de țuică, se ospătau din carnea de porc cu mămăligă, apoi se omeneau cu un pahar de vin curat, nu cu bere. Interesant de remarcat, că niciodată n-am auzit în copilărie de Trichineloză, de faptul că s-a îmbolnăvit cineva după ce a consumat carne de porc, poate și fiindcă, atunci când se pregătea, la început era fiartă în apă, apoi friptă.
Anotimpul Sărbătorilor în satul românesc ținea până după Bobotează, când aproape în fiecare sat se organiza Balul Ioănilor, obicei ce se mai păstrează și în prezent, mai ales în comunele mari, unde mai există familii tinere.
