Valentin Marica s-a născut în ziua de 9 decembrie 1949 în localitatea bistrițeană Zoreni, comuna Sânmihaiul de Câmpie.
A absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost profesor de Limba și literatura română la Gimnaziul Serafim Duicu din Târgu-Mureș, repartizat ministerial, reporter al Radioteleviziunii Române, secretar literar al Teatrului Național din Târgu-Mureș, lector universitar la Academia de Arte din Târgu-Mureș, consilier al Direcției pentru Cultură Mureș. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, senior-editor la Radio România Târgu-Mureș, directorul Editurii Cezara și al Centrului de Studii Literare „Grigore Vieru", redactor șef-adjunct al revistei Vatra veche, vicepreședinte al Despărțământului Central Mureș al Astrei, președintele Fundației Culturale „Cezara". A debutat literar cu versuri în revista Cronica, prezentat de poetul Mihai Ursachi.
ÎN REVISTA „VATRA VECHE"
Revista „Vatra veche" a dedicat un Supliment literar (88 p.) vieții și activității profesionale și literare a lui Valentin Marica.
Suplimentul cuprinde dialoguri cu Valentin Marica, recenzii, eseuri critice despre cărțile sale, poezii, eseuri literare semnate de Valentin Marica, fotografii vechi și noi legate de biografia sa.
ANIVERSĂRI
Primul Supliment literar al revistei „Vatra veche", chiar în primul ei an de apariție, 2009, a fost dedicat lui Valentin Marica, cu sentimentul că îndreptăm astfel, măcar în parte, mersul nefericit al lucrurilor, într-o lume literară mai sectarizată ca niciodată, cu exclusivisme și intoleranțe de tot felul, rămășițe ale unor vremuri care ar fi trebuit demult să apună.
Ce nedreptate mai mare poate să i se facă unui autor, în chiar orașul în care s-a pus în slujba culturii, decât ca publicația, plătită din bani publici, revista „Vatra", care ar fi trebuit să adune între malurile ei, ca într-un vad bun, valorile culturale locale, integrate concertului național, să nu vadă deloc că la Târgu-Mureș trăiește, scrie, se implică cu devotament și responsabilitate în fenomenul cultural, să nu-l bage deloc în seamă pe Valentin Marica, de parcă nici n-ar exista. E adevărat, dar nu e o consolare, că și alți zeci de autori locali au fost complet ignorați în ultimii ani, în frunte cu Mihai Sin, de o publicație care nu e privată, iar programul ei editorial un poate trece cu vederea ceea ce se întâmplă în acest spațiu de cultură, dacă tot apare aici și nu la Caracal.
O publicație privată își poate îngădui să-și urmeze o strategie culturală după bunul plac, dar o publicație finanțată din bani publici e de nepermis să fie confiscată de interese personale sau de grup, așa cum se întâmplă la Târgu-Mureș, acolo unde au fost primiți cu brațele deschise noi redactori, încă înainte de decembrie 1989, ca să construiască, nu să demoleze.
Valentin Marica a contat/contează în ecuația culturală mureșeană, aportul său polivalent fiind remarcat în fel și chip, fiind o contribuție consistentă la creșterea prestigiului scriitorului în Cetate.
La 65 de ani, Valentin Marica nu pune ghetele în cui și, chiar dacă, administrativ, și-a încheiat raporturile de muncă cu o instituție pe care a slujit-o cu devotament, el rămâne în continuare pe baricadele cuvântului care zidește.
Valentin Marica nu doar că va continua să aibă un cuvânt greu de spus în cultura mureșeană, dar opera lui de până acum trebuie recuperată și repusă într-un circuit firesc al mișcării culturale.
Acest Supliment al revistei „Vatra veche" nu e doar un gest amical, ci el se constituie și într-un posibil punct de plecare pentru cei care sunt interesați de cercetarea unei biografii de cărturar autentic, într-o lume care a bulversat rosturi și ierarhii, care a deturnat destine.
Am adunat între coperți de revistă texte de și despre Valentin Marica, cu sentimentul firescului, al normalității unei vieți literare în care respectul față de valoare nu e facultativ, în care oricine contează nu prin aranjamente de culise, prin manipulări oculte, ci prin operă.
Valentin Marica are Operă. O operă exemplară, care rămâne.
Cărți publicate
- Metanii, versuri, Editura Cezara, Tg.-Mureș, 1996
- Vecernii, versuri, Editura Cezara, Tg.-Mureș, 1998
- Laguna umbrei, versuri, Editura Cezara, Tg.-Mureș, 1999
- Secantă la ochiul mimozei, versuri, Editura Cezara, Tg.-Mureș, 1999
- Cruci în deșert, versuri, Editura Veritas, Tg.-Mureș, 2000 ( Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „ Ion Minulescu")
- Alluviuni-Alluvia, versuri, ediție bilingvă română-engleză, traducere de prof. univ. dr. Virgil Stanciu, Editura Dacia, Cluj, 2000 (Premiul Uniunii Scriitorilor)
- Ziua canonului, versuri, Editura Tipomur, Tg.-Mureș, 2001( Premiul I la Festivalul Internațional „Lucian Blaga" de la Lancrăm-Sebeș-Alba Iulia)
- În naosul râului, versuri, Editura Tipomur, Tg.-Mureș, 2002
- Linia de contur, interviuri literare, Editura Tipomur, Tg.-Mureș, 2002
- Manuscrisul de jad, versuri, volum în format electronic, editat de Radio Tg.-Mureș, Tg.-Mureș, 2005
- Mâini de alint, versuri pentru copii, Casa de editură Mureș, Tg.-Mureș, 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor)
- Schitul numelui, versuri, ediție bilingvă română-franceză, traduceri de Alexandre Luca și Anca Clitan, Editura Ansid, Tg.-Mureș, 2005
- Îndurarea amiezii, versuri, Editura Nico, Tg.-Mureș, 2006 (Marele Premiu la Festivalul Național de Poezie Religioasă „Credo", 2007)
- Studii de istorie literară, exegeze, Editura Nico, Tg.-Mureș, 2007
- În apa Duhului (Reporter în țara Sfântă), eseu, Editura Nico, Tg.-Mureș, 2008 (Marele Premiu la Concursul Național de literatură „Romulus Guga", 2009)
- La fântâna îngerilor, versuri, Casa cărții de știință, Cluj, 2009 (Premiul Festivalului de Poezie și Eseu „Serafim Duicu", ediția a IX-a, 2009)
- Ceasornic de lut, versuri, Casa cărții de știință, Cluj, 2009
- Vânători de inefabil, interviuri literare, Casa cărții de știință, Cluj, 2009 (Diploma de excelență a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România).
- Nicolae Băciuț, Cina din cuvânt, exegeze critice, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2009.
- Conjugarea verdelui, publicistică, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2010.
- Tăcerea magilor, versuri, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2010
- Absidă pentru ziua a treia (Poemele Zoreniului), Editura Dacia XXI, Cluj, 2011.
- Metanii peste strigătul arborelui. Versuri închinate lui Grigore Vieru, Editura Cezara, Târgu-Mureș, 2013.
Opinii critice
O temă poetică de mare dramatism în poezia lui Valentin Marica este cea a suferinței și penitenței (...) Într-o vreme deloc prielnică pentru poezie, Secantă la ochiul mimozei, a patra plachetă de versuri a lui Valentin Marica ( toate apărute în nici trei ani, dar rod al unor îndelungi și dramatice acumulări) vine să confirme și să consacre un poet. (Mihai Sin)
„Poezia lui Valentin Marica are acel ceva aparte din ascunsul care fascinează, după Jean Starobinski, ceva aflat dincolo de vălul Poppeei, inaccesibil și accesibil în același timp (...) Valentin Marica ne uimește definitiv prin poemul „Amiază fără Iisus": „Pâlpâie dunga de iarbă / dintre mâna mea dreaptă / și mâna ta dreaptă, /Pasăre-liră / piatra pajurei tulbură ochii apei. / Valul stins al poruncii / își schimbă culoarea. / Cuvântul nu mai duce nicăieri..."(Lazăr Lădariu)
Valentin Marica este un poet special, un melancolic grav, extrem de modern ca scriitură (...) Complexitatea versului, cu trimitere livrescă „bine temperată", concentrat în esențe pure, dense, relevă în Secantă la ochiul mimozei un poet de maturitate, ancorat la bornele mileniului nou cu autoritatea profesionistului, cu finețea omului și a artistului creator de incontestabilă calitate, înfrânt uneori, dar niciodată învins. (Mariana Cristescu)
E limpede că Valentin Marica e un poet de structură orfică; versurile sale își extrag semnificațiile dintr-o nevoie tulburătoare de re-întemeiere a lumii, de răsturnare a unui univers demitizat prin resursele logosului mântuitor. Cuvântul devine vină și expiere, extaz și culpă nemotivată, în timp ce „ poemul nu are nicicând început", iar trupul „ieșit din scâncet își desenează repaosul... (Iulian Boldea)
Un poet de culme înaltă, tragic, esențial. (Nicolae Grigore Mărășanu)
Remarc consistența semantică și de ritm interior a versurilor, precum și afinitățile elective ale acestora cu universurile lirice ale unor autori de anvergura lui Baudelaire, Blaga, Joyce sau Dostoievski. Evanghelie, Judecata de apoi, Teozofie, Rana îngerului din volumul Cruci în deșert sunt titluri care susțin „obsesiile" poetice ale lui Valentin Marica. Dincolo de un registru lingvistic potențator, viziunile poetice au coerența unui destin asumat: Cade cerul / oprindu-se în vuiet / Se luminează venele trupului / Ce pânză de y sintaxă eliptică, e susținută mereu de rana deschisă a biograficului, de împăcarea cu sine, cu Dumnezeu. (Nicolae Băciuț)
