La Iernut, ACȚIUNE FILANTROPICĂ DE ZIUA VOLUNTARIATULUI

Distribuie pe:

Asociația „Rază de soare", din Iernut, în parteneriat cu Biblioteca orășenească, a organizat vineri, 5 decembrie 2014, în parcul central al localității, a șasea ediție a Târgului de Iarnă. Obiectele expuse spre vânzare, specifice Sărbătorilor de iarnă, au fost confecționate de tinerii cu dizabilități neuromotorii și neuropsihice în timpul orelor de artterapie, sub îndrumarea profesorilor și a voluntarilor de la asociație sau au fost dăruite de oameni cu suflet bun. Banii obținuți din vânzarea exponatelor, din donații și participare la tombola târgului vor fi distribuiți, ca dar din partea lui Moș Nicolae și a lui Moș Crăciun, unui număr de șase familii nevoiașe din Iernut și Lechința de Mureș, care au copii silitori la învățătură și manifestă interes pentru recuperare și integrare socială.

În cuvântul de deschidere oficială a târgului, domnul primar Ioan Nicoară a mulțumit Asociației ,,Rază de soare", cadrelor didactice și elevilor voluntari din oraș pentru nobila lor misiune de încurajare a locuitorilor orașului Iernut și ai comunelor învecinate în acte filantropice de solidaritate umană, de sorginte creștină, le-a urat copiilor să fie buni, harnici și grabnic ajutători semenilor aflați în dificultate, le-a urat celor prezenți, adulți, tineri și copii, un Crăciun fericit și un An Nou cu împliniri spirituale și materiale.

Partea festivă a evenimentului, moderată de doamna educatoare Daniela Sălcudean, a cuprins colinde și poezii interpretate de tinerii de la CITO, din Căpușul de Câmpie, îndrumați de doamnele Viorica Sand, Elena Mărginean, Maria Păcurar, Alina Velcherean, de tinerii de la Asociația ,,Rază de soare", de elevii din clasele pregătitoare A și B, de la Școala Gimnazială Iernut, de grupa Albinuțelor de la Grădiniță, de colindătorii de la Clubul copiilor, de fetițele Paula Roiban, din Iernut și Veronica Covrig, din Luduș, premiată la festivaluri din Reghin, Luduș, Târgu-Mureș, Constanța și la concursul NEXT STAR, al Antenei 1, premierea câștigătorilor la tombolă, premierea lui Andrei Damian, elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială Iernut, pentru meritul de a fi memorat sloganul ,,Când din suflet dăruiești/ Bine faci, bine primești", al Târgului de iarnă din acest an, fetiței de cinci ani Veronica Covrig, pentru sugerarea sloganului pentru ediția din 2015: ,,Orice dizabilitate/Poate fi abilitate". Au fost felicitate în mod deosebit cele patruzeci de cadre didactice și zecile de liceene din Iernut care au activat ca voluntari, în întreg anul 2014, elevii Andrei Dîmbean și Marius Călugăr, de la Școala Gimnazială, responsabili cu sonorizarea, precum și sutele de iernuțeni prezenți la târg.

În numele organizatorilor au fost adresate mulțumiri sponsorilor ediției din acest an al Târgului de Iarnă: Primăria orașului Iernut, SC Decoratex, Farmacia Paracelsus, Sindicatul Liber de la SNGN Romgaz S.A., Restaurantul Coroana, SC Raul Serv.

Doamna Maria Anton a precizat că ediția a VI-a a Târgului de iarnă de la Iernut, organizat de Asociația ,,Rază de soare", în parteneriat cu Biblioteca orășenească (directoare doamna Dana Gurghean), a făcut parte din vastul proiect CURCUBEUL SUFLETULUI MEU, sponsorizat integral de Compania Națională LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Data ținerii târgului a fost astfel stabilită încât să coincidă cu Ziua Voluntariatului și cu ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cel mult iubit de copii. Cu gândul la marile sărbători care încheie acest an, colindătorii de la Clubul copiilor au urat tuturor participanților la eveniment: ,,Vă fie viața numai lumină/Și în lumină să dăinuiți,/Întru credință și unitate/La mulți ani să trăiți!"

Lasă un comentariu