La Mulți Ani, România, țara mea de glorii, țara mea de dor!

Distribuie pe:

La Sighișoara, precum în toată țara, ziua de 1 Decembrie a fost prilej de bucurie și sărbătoare, o zi de frățietate întru credință și-n unire de țară.

Drumul spre Alba Iulia de acum 96 de ani a fost bătut de pasul nădejdii și al crezului miilor de țărani și intelectuali ai vremii, spre acea Mecca necesară actului de Unire a celor trei provincii întru aceleași hotare. Slava acelor mari români este monolitul coloanei infinitului, purtând în gena sângelui lor dragostea față de glia strămoșească, față de tot ce are mai sfânt și nepieritor poporul român. Demne de dispreț sunt acele otrepe care, chiar de Ziua României și în inima țării, au ajuns cu de la sine putere să pună străine drapele de doliu pe sediile unor firme private sau al unor asociații culturale de sorginte șovină, o sfidare la adresa românilor, o nerușinare fără de margini.

La Sighișoara, 1 Decembrie a avut ecoul scontat în sufletul și cugetul celor prezenți, și nu au fost puțini, chiar dacă vremea rece și umedă te îmbia la a nu ieși din casă. Participanții au înălțat un gând bun pentru tot ceea ce înseamnă suflet românesc, ființă românească, patrie și țară. Cu acest prilej, soborul de preoți a oficiat o slujbă în amintirea celor ce au înfăptuit această minune, așa cum spunea părintele protopop Ovidiu Dan: „Zi în care prăznuim ce avem mai sfânt pe pământ, țara scumpă și dragă, România". Viceprimarul - pe post de primar, Dan Bândea, în alocuțiunea ținută, a reliefat însemnătatea istorică a acestei sărbătorești zile, făcând un scurt istoric de acum 96 de ani a înfăptuirii, la 1 Decembrie 1918, a României Mari. A luat cuvântul dr. în istorie Nicolae Teșculă - director al Muzeului de Istorie Sighișoara, acesta, punând accent pe conjunctura internațională a popoarelor Europei, a spus că realizarea României Mari a fost rezultatul acțiunii elitei românești în conjunctura favorabilă la sfârșitul Primului Război Mondial, determinată de dispariția de pe harta Europei a două imperii multinaționale: Imperiul țarist și Imperiul austro-ungar, odată cu destrămarea monarhiei dualiste și apariția republicilor Austria, respectiv Ungaria.

În această efervescență, nu putea să lipsească Sighișoara, după cum menționează ziarele de la acea vreme. La 16 noiembrie 1918, s-a creat Consiliul Local Național Român, comitet format din 37 de membri sighișoreni, unii dintre aceștia participând la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. 1 Decembrie 1918 a fost un moment cu putere de simbol, care a determinat puternice reverberații la nivelul conștiinței colective.

Oficialitățile municipale, instituții, reprezentanți ai Unității Militare CBRN 72 „Negru Vodă" Sighișoara, Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor, partidelor politice, asociațiilor, persoane publice au depus coroane de flori la Statuia Latinității.

La final, a defilat garda de onoare, constituită din detașamentul militar al Garnizoanei Sighișoara, Poliție, Jandarmerie și Pompieri, trecând în pas de defilare, în aplauzele și admirația celor prezenți. A urmat un bogat program artistic, în care, la loc de cinste, s-a aflat interpretul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu. Reîntors recent de la Londra și pregătit să ia drumul Italiei, într-un scurt interviu acordat „Cuvântului liber", acesta ne-a spus despre românii răspândiți în diaspora că duc dorul locurilor de baștină: „Mi-aș dori să pot cânta în toată Dacia lui Burebista, cea care peste puțini ani va împlini 100 de ani, purtând în suflet nădejdea și conturul de întregire a hotarelor istorice a României Mari".

Lasă un comentariu