Străinul salvator în mitologia politică

Distribuie pe:

Domnul Klaus Iohannis a profitat de mitul germanului organizat, eficient și disciplinat, afirmă într-un interviu recent istoricul Lucian Boia, comparându-l pe președintele ales cu Carol I. Auto-disprețul, auto-flagelarea și auto-orientalizarea sunt elementele obsedante din istoria sa mitologizantă. Sub formă de studiu de caz din domeniul psihanalizei ar avea un loc mai fericit în lumea occidentală la muzeul Siegmund Freud din Viena, decât sub parafa de istoric, preocupat de insinuarea mitului civilizator al germanității prin rațiuni perimate. Paradoxul „Boia", adică confuzia reproducerii și analizei unor date istorice cu concepții arhaice și inepții darwiniste, trebuie privit mai cu atenție.

Leitmotivul obsesiv al domnului Boia este simptomatic la o întreaga auto-definită elită românească, pe deplin provincială, chiar și după normele vestice la care aspiră, incapabilă să genereze un set de valori proprii decât abjecții față de majoritatea populației, tânjind în schimb după mântuirea teutonă. Românilor sau unei elite disprețuitoare se datorează subdezvoltarea economică, politică și socială a țării? Mai bine de un secol și jumătate de proslăvire a virtuților germane, după criterii etnice, enoriașii acestui curent scot în România de la naftalină idei penibile, josnice și periculoase. Andrei Pleșu, Teodor Bachonsky, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horea Roman Patapievici, Radu Carp, Cristian Tudor Popescu și mulți alți germanofili au rămas prizonierii unui mit clocit fără a cunoaște adevăratele valori germane. În ciuda burselor la studii în lumea civilizată optează în baza unor pseudoargumente discriminatorii pentru «statul Iohannis» cu înverșunarea și anacronismul fraților musulmani în lupta lor pentru înfăptuirea „statului ISIS".

Câtă fericire că afirmativului „mândru de a fi român" i s-a alăturat mai nou și diminutivul „Mîndruță" (Lucian), care explică cum în exteriorul Carpaților găsești numai hoți și oameni pe care nu-i duce capul încât să se prindă cum funcționează lumea. Argumentațiile de tip apartheid la adresa poporului român nu-și au locul într-o țară cu o vocație europeană. Lecția germană pentru elite constă tocmai în responsabilitatea acestora față de propriul popor, de a-l educa și de a-l forma, oferindu-i protecție față de riscurile economice, gândind la modele pentru un viitor prosper al întregii națiuni și nu în a te face aliat cu proprii săi dușmani sau defăimându-l.

Exponenții germanofili din România bat pasul pe loc la nivelul colonialismului continental german din secolul al 19-lea a cărui motivație izvora dintr-un amalgam de idei naționaliste și primitive care formau baza imperialismului moral german de-a lungul argumentelor bine cunoscute: hărnicie, punctualitate, spirit de organizare, seriozitate etc. Propaganda de a orienta Bucureștiul spre Berlin avea la bază ideea de a convinge românul, așa-zis leneș, că nu se poate autoguverna, gospodări și că numai prin suzeranitate își va atinge fericirea. Dacă teoria „cotropirii pașnice" a Berlinului așa ușor s-a putut strecura în inima unei pături privilegiate a societății românești, atunci nu mai trebuie să ne minunăm de ce imaginea României în străinătate este atât de deplorabilă și de ce ne-am transformat de bunăvoie într-o semicolonie. Aproape unic la nivel mondial este autoponegrirea și autobizantinizarea țării peste hotare de către politicieni și autori de tot felul.

Dar cum se explică acest comportament defectuos la unii români de a-și denigra propria imagine și de a se pune voluntar în cea mai proastă lumină? Autoflagelarea și umilința față de elementele străine ar putea fi expresia de teologie politică pe un fond cultural ancorat în ideea de a primi, mărturisindu-și păcatele, drept răsplată, recunoștința unui stăpân străin. Astfel privind lucrurile, integrarea României în structurile euroatlantice este în percepția unora doar un blazon găunos și nu o oportunitate pentru a dezvolta o gamă proprie de idei puse în slujba interesului național. Având la bază raționamentul pasiv de supus al unor valori și puteri externe, democrația românească și statul român au șanse îngrijorător de diminuate pentru a supraviețui. Fapt fără precedent în istoria universală a alegerilor democratice sunt recentele alegerile prezidențiale fără campanie electorală, care a dublat efectul ploconirii față de străinătate prin mistificarea votului din diasporă.

De un secol și jumătate am optat pentru un regionalism politic necompetitiv inspirat dintr-o gândire fanariotă care asigură pe spinarea unei majorități batjocorite, înjosind-o și ponegrind-o, respectul nejustificat unei dominații străine. Așadar procesul de autoînvinovățire la români este un act de dominație culturală ai dușmanilor neamului, prin care din interiorul țării se desfășoară, exact în numele progresului și al unei misiuni civilizatorii, destrămarea României ca stat și națiune. Pentru a ne feri de pericolul acestei diversiuni culturale și de procesul de autocolonizare, trebuie să privim mai critic distanțat mitologizările rușinoase de tip Boia. Comparația dintre domnul Klaus Iohannis și Regele Carol I, percepută ca un gest de servilitate față de președintele ales al României, nu schimbă nici locul în istorie al regelui și nici nu-i aduce un plus de prestigiu președintelui.

Lasă un comentariu