Povestea zice că un surd se duse și el o dată la biserică și, după ce se așeză la o parte liniștit, ca tot creștinul, uitându-se încoace și încolo, deodată dă cu ochii de un biet om care stătea cu buzele țuguiate, căci era buzat de felul lui.
Surdul, neștiindu-i meteahna, când îl văzu așa, crezu că fluieră. De aceea, nu-l răbdă inima și strigă la el destul de tare, încât fu auzit de toți:
-Nu ți-i teamă de păcat, măi creștine, să fluieri în biserică?
Bietul om, când se văzu luat așa de scurt, răspunse amarât:
-Nu fluier, mă! Lasă-mă-n pace, că așa-s eu, buzat!
Surdul, neauzind bine răspunsul, înțelese că i-a spus să-l lase în pace, că e om bogat. De aceea, supărat, i-o și trânti în nas:
Și tata a fost om bogat, da-n biserică n-a fluierat!
