CÂTĂ VIAȚĂ, ATÂTA GAZETĂRIE

Jurnalismul, iată un loc comun, un truism, nu e pentru fricoși, și e dezastru când încape pe mâna mercenarilor această profesiune plină de noblețe și de responsabilitate. „Jurnalismul este o meserie pentru suflete tari!"- spune Mariana Cristescu într-unul din textele acestei cărți.

E adevărat și că gazetăria nu e de nasul oricui știe să țină în mâini un reportofon, un microfon, un pix ori știe să.... dactilografieze. Și nici nu e bine să încapă pe mâna celor care cred că gramatica e facultativă, iar cinstea e produs care se vinde la tarabă.

Mariana Cristescu face jurnalism de o viață, manifestându-se atât în presa scrisă, cât și în cea audio, preferând însă, ca orice scriitor, gazetăria, acolo unde se simte în largul ei, știind foarte bine care e prețul proverbului latin „Verba volant, scripta manent".

Sigur, Mariana Cristescu face în primul rând presă culturală, într-o publicație mureșeană cotidiană, „Cuvântul liber", în care cultura e la ea acasă.

Dar Mariana Cristescu nu s-a mulțumit niciodată cu atât, nu a stat într-un turn de fildeș, indiferentă la realitățile înconjurătoare, ruptă de viață, mai ales în ritmurile în care ea se derulează acum, într-un timp în care ne căutăm identitatea printre hățișurile unui drum pe care ni l-am asumat, fără să știm ce ne așteaptă și unde duce.

Mariana Cristescu nu a rămas impasibilă, ba dimpotrivă, s-a angajat cu arme și bagaje pentru a apăra valorile noastre fundamentale de atacurile nepricepuților, impostorilor, profitorilor, carieriștilor, situându-se mereu de partea adevărului, oricât de dragi i-ar fi fost prietenii.

Intransingentă, incomodă, în ofensivă continuă, Mariana Cristescu, ca editorialistă în primul rând, și-a spus punctele de vedere fără echivoc, tranșant. A preferat verbul aspru și adjectivele încărcate de sensuri pentru a ajunge direct la țintă.

Autoarea pune punct editorialelor sale, dar o ia de la capăt, adunând între coperți de carte o selecție severă din publicistica sa din ultima vreme.

Temele alese sunt dintr-un orizont divers, iar fiecare titlu are forță aforistică.

Autoarea e mereu în apărarea adevărului istoric, fie că e vorba de grupul statuar Matei Corvin de la Cluj-Napoca, fie că e vorba de bătălia de la Stalingrad. Dar și de partea valorilor acestei lumi, și când vorbește de Karol Jozef Wojtyla, poet, ajuns papă al Bisericii Catolice și suveran al Vaticanului, și când vorbește despre ultimul roman al lui Mihai Sin, „Ispita izbăvirii", pe care cu curaj îl vede la vârful Nobel-iar al recunoașterii, și când o evocă pe Leonida Lari sau scrie un recviem la despărțirea de Mărioara Murărescu și când apără onoarea venerabilului general Radu Theodoru.

Mariana Cristescu e polemică cu măsură, intransingentă însă când e vorba de minciună, fals, intoleranță, extremism, nesfiindu-se să taxeze mărimile efemere ale zilei.

Politicul rămâne una dintre temele preferate ale editorialistei, poziționându-se ferm, poate chiar partizan, alături de tendințe și opțiuni democratice, față de personaje de la vârful ierarhiei administrative, ajungând la judecăți deloc măgulitoare la adresa clasei politice de la noi.

„Punct și de la capăt" pare mai degrabă jurnalul de front al unui jurnalist cu vocație, cu har, care mai salvează câte ceva din onoarea atât de des șifonată de personaje care-și spun ziariști.

Cu jurnaliști care se plaseză între Dumnezeu și neamul lor, ca Mariana Cristescu, presa nu va cădea de pe locul în care se situează în societate, de paznic al democrației, și cititorii nu-și vor pierde încrederea în triumful binelui asupra răului. Mai devreme sau mai târziu.

 

Lasă un comentariu