Încheiem un an, 2014, de lupte continue cu calomnia, cu minciuna, cu pretențiile și privilegiile udemeriste, an în care detractorii românismului, demolatorii structurilor Statului Român au situat pe primul loc hărțuiala continuă privind autonomia teritorială, pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc. Dovadă incontestabilă a pornirilor lor antiromânești, a înverșunării neprietenilor de a destructura România, dorită de ei (cu 89% români!) stat multinațional, țară federalizată, o constituie „marșurile secuiești", demonstrațiile antiromânești de la Târgu-Mureș, cele de la Sfântu-Gheorghe, Târgu-Secuiesc, Miercurea Ciuc, din 1 Decembrie, Ziua Națională a României, de ei considerată zi de doliu, încât, pentru afirmațiile lor, liderii UDMR Kelemen Hunor și Antal Arpad au ajuns în vizorul și în ancheta Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT).
După cum se știe, goana lor după autonomia teritorială pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc, din care și-au făcut stindard și poftă nestăpânită, este, de fapt, o dorită actualizare a experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare a anilor '50, moment determinant al unei necesare întoarceri în timp. Acea invocată „autonomie", pe care mai-marii secuilor o invocă, în decursul secolelor a fost una de „tip administrativ-organizatoric, nicidecum teritorială, nicidecum strictamente etnic". Deci, concluzie irefutabilă: „secuii nu pot cere astăzi redobândirea a ceva - autonomie teritorială - ce n-au avut niciodată, cu excepția Regiunii Autonome Maghiare, comandată de sovietici, dar și aceasta s-a numit maghiară, nu Regiunea Autonomă Secuiască!". Să nu se uite, apoi, că scaunele secuiești din perioada medievală erau „forme de organizare administrativă și judecătorească locală, ca și comitatele (…), nu o autonomie pe criterii etnice, ca enclave închise de separare a secuilor față de români". Se știe, și încă prea bine, că, spre sfârșitul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, „scaunele secuiești au fost, de mai multe ori, desființate, ca urmare a reformelor administrative imperiale, în anii 1780 și 1849, și, definitiv, în 1876, după înglobarea forțată a Transilvaniei în Ungaria, scaune transformate în comitate subordonate direct puterii centrale, secuii, românii, alte etnii rămânând „marginalizați la periferia Imperiului Habsburgic, la periferia intereselor Budapestei, ei, secuii, rezolvându-și problemele peste munți, în Regatul României".
Dezideratul autonomiei pe criterii etnice, formulat astăzi cu insistență și cu justificarea unei pretinse continuități istorice, nu a fost prezent, până la Marea Unire din 1918, ci doar după aceea, în conștiința colectivă a populației secuiești. S-a intensificat, apoi, prin experimentul de tip stalinist - „Regiunea Autonomă Maghiară", maghiarii din România bucurându-se azi de toate drepturile prevăzute în Constituție. Cu timpul, „pe măsura intensificării mișcării revizioniste maghiare", se schimbă înțelesul unor concepte. Drept replică la sintagma „ținut secuiesc", a maghiarilor, românii au introdus în spațiul public românesc conceptul de „ținuturi secuizate", fiind elaborat și un proiect referitor la „reromânizarea secuizaților", în urma „intensificării procesului de maghiarizare, mai ales a românilor din fostele scaune secuiești din ultimele două-trei secole". Adepții autonomiei urmăreau și urmăresc, cât se poate de clar, în final, destrămarea României Mari și crearea coridorului Ungariei spre «secuime»", parte din doleanța maghiară „post-Trianon".
Au urmat, în cursul istoriei, „consecințele Diktatului de la Viena, cele ale instaurării regimului comunist ateu, experimentul stalinist al RAM, demersurile separatiste din perioada postdecembristă, care urmăresc obținerea autonomiei teritoriale a așa-zisului Ținut Secuiesc", tot atâtea lovituri date românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Regiunea Autonomă Maghiară a fost impusă, la ordinul lui Stalin, în vara anului 1952, concomitent cu directivele pentru noua Constituție, în urma memorandumului trimis de Stalin lui Gheorghe Gheorghiu Dej, intitulat „Notă asupra creării Regiunii Autonome Maghiare în Transilvania" (redactat de P. Arkhipov și D. Tumatov). Kremlinul propunea două variante: una mai restrânsă, cu capitala la Târgu-Mureș, denumită inițial Regiunea Secuiască Autonomă, și alta mai extinsă, cu capitala la Cluj". S-a optat pentru prima variantă, numită Regiunea Autonomă Maghiară, cu o populație de 730.000 de locuitori. În anul 1960 se adoptă noua denumire - Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, proporția populației maghiare scăzând, de la 77,3%, la 62,2%. Modelul stalinist a dus la un teritoriu „cu legături mai mult formale cu Bucureștiul, teritoriu condus de unguri, în care politica de deznaționalizare a românilor a atins cotele cele mai înalte". Pentru românii aflați în zona Regiunii Autonome Maghiare „cunoașterea limbii maghiare a devenit obligatorie", românii se aflau sub o permanentă amenințare, sub șicane și batjocuri, iar cel care îndrăznea să caște gura, imediat era acuzat de „naționalism" și „deviaționism". Lovite erau bisericile ortodoxe și greco-catolice, secțiile în limba română din învățământul primar și liceal. Asta a durat până în anul 1968, când s-a renunțat la organizarea administrativă de tip sovietic. Totuși, promotorii constituirii unei ipotetice regiuni, pe criterii etnice, pe conturul Regiunii Autonome Maghiare, își continuă ambițiile deșarte, neținând seama de „comunitățile românești, asimilate, în decursul ultimelor două secole. Așa că, orice variantă secesionistă este imposibilă fără voința celor aproape 40% din totalul locuitorilor, județelor vizate, fără a ține cont de voința lor liber exprimată, care niciodată nu vor accepta să locuiască într-o enclavă etnică maghiară pretinsă chiar în inima României".
Reluarea ideii secesioniste după decembrie 1989, „are conotații nostalgice, neorevizioniste și anacronice", cu implicarea unor formațiuni politice și civice din Ungaria, „în susținerea autonomiei", a unor grupări revizioniste precum: „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate", „Tineretul Maghiar din Ardeal" (EMI), partidul de factură neonazistă „Jobbik" etc.
„Instituționalizarea autonomiei teritoriale, a așa-zisului Ținut Secuiesc, nu este motivată de obținerea unor noi drepturi și libertăți, deoarece acestea există la nivelul standardelor europene", ei urmărind, de fapt, drepturi colective, „legarea acestora de «pământul secuiesc», oficializarea limbii maghiare într-o enclavă etnică, întorcându-se roata istoriei peste și pentru cei 400.000 de români din zonă, ei, românii, fiind cei care au nevoie de asigurarea unui cadru legislativ și instituțional pentru păstrarea și afirmarea identității lor". Ei sunt acei „români venetici", cum îi numesc separatiștii, cu care se răfuiesc, continuu, prin lovituri date dăinuirii românești de acolo, prin acțiuni șovine de deznaționalizare, unii închipuindu-se a fi încă în perioada de teroare a ocupației ungare din anii 1940-1944 și în timpul experimentului stalinist de tristă amintire a Regiunii Autonome Maghiare", când s-a produs o adevărată purificare etnică, au căzut pradă intoleranței bisericile și școlile românești, dărâmate, samavolnic, în județul Covasna - 11 biserici ortodoxe și greco-catolice, alte 13, în județul Harghita.
Discursurile și proiectele autonomiste și separatiste, promovate de liderii maghiari sunt „instrumentate prin actualizarea unor deziderate nostalgice de la 1848-1849, pentru o zonă monoetnică, exclusiv maghiară, în care „discursul istoriografic și publicistic maghiar nu s-a schimbat cu nimic, față de cel de acum o sută de ani și dintotdeauna". Argument? Manualul „Istoria secuilor", un fals, grosolan! Orice formă de autonomie, pe criterii etnice, înseamnă marginalizarea și discriminarea românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în contextul în care autonomia și problemele de ea legate sunt „probleme de interes național, nu doar local, ele nu pot forma decât obiectul unui referendum național, inițiat exclusiv de președintele României și organizat la nivelul întregii țări", nu le nivel local. Să nu mai vorbim despre conceptul de autonomie culturală, nedefinit și nerecunoscut de dreptul internațional!
Văzând că obținerea autonomiei teritoriale, ca spațiu de identitate aparte, ca formă de organizare specifică Evului Mediu, este imposibilă, fără aprobarea majorității românești, conform Constituției, liderii maghiari au trecut la internaționalizarea problemei autonomiei, sub cele trei aspecte: teritorială, culturală și individuală, prin acțiuni împotriva Trianonului, manifestări împotriva Statului Român, neorevizioniste, care trebuie scoase în afara legii! Cele două județe (Harghita și Covasna) nu sunt ale secuilor, „ele aparțin României, Statului Român de drept, unitar și indivizibil, ca orice petic de pământ de pe teritoriul țării". Asta trebuie s-o știe semănătorii de vânt, care, iată, încep să culeagă furtună, organismele internaționale neagreând autonomiile. Acolo, în cele două județe - Harghita și Covasna -, în ultimele două decenii românii „s-au tot împuținat", iar cei care au rămas au răbdat, „sub reducerea numărului de biserici și de școli românești", discriminări la angajarea în muncă, jigniri și insulte.
Problematica regionalizării și reorganizării administrativ-teritoriale a României este o temă prezentă, constant, în paginile ziarelor în limba maghiară din județele Harghita și Covasna. „Varianta înființării unei regiuni formate din județele Harghita, Covasna și Mureș, prin acordarea priorității criteriului etnic, o refacere cosmetizată a Regiunii Autonome Maghiare, nu sunt susținute de niciun partid românesc, nici de cei 400.000 de români din cele trei județe. Din punctul de vedere al liderilor maghiari, o regiune formată din cele trei județe „va putea forma baza viitoarei autonomii teritoriale, ei ignorând, de fapt, două aspecte esențiale: numeroasele comunități românești asimilate în decursul ultimelor două secole, cât și ponderea actuală a populației de etnie română, romă și germană, reprezentând aproape 40% din totalul locuitorilor din județele amintite. Varianta unei regiuni formate din județele Brașov - Sibiu - Alba - Mureș - Harghita - Covasna, care deloc nu-i pe placul separatiștilor-autonomiști, are logica ei, decurgând din complementaritatea economică a zonei, complementaritatea socială, etnică (prin promovarea principiului echilibrului etnic), prin echilibrul politic (zona fiind dominată de UDMR), respectarea principiului diversității de opinie într-o zonă a României, în care, „nu lipsa autonomiei este cauza problemelor cu care se confruntă maghiarii din România, nu noi drepturi pentru maghiari, ci crearea bazei teritoriale pentru grupul etnic maghiar, după retrocedări ale pădurilor, imobile ale statului, dobândind două demersuri complementare: obținerea controlului asupra unor domenii prioritare ale vieții sociale din zonă, inițierea unui proces de „deromânizare", prin excluderea elementului românesc din procesele de decizie la nivel local", încât discriminații să fie determinați să părăsească zona.
Totuși, există câteva întrebări logice! Oare se poate obține această autonomie împotriva voinței populației românești? Cunoscut fiind votul negativ din Parlamentul României, cine are interesul să internaționalizeze această problematică? Nu au, oare, maghiarii drepturi și libertăți la nivelul standardelor europene?
În fața acestor întrebări, autoritățile Statului Român sunt obligate să ia măsuri: pentru „stoparea practicilor discriminatorii de condiționare a ocupării funcțiilor publice de cunoașterea limbii maghiare, soluționarea reprezentării românilor din zonă în consiliile locale și în Parlamentul României, sprijin financiar Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, asigurarea funcționării instituțiilor culturale românești, respectarea statutului limbii române, ca limbă oficială etc., pentru a putea să trăim împreună și să construim punți, nu ziduri! Afirmarea identității naționale a românilor, păstrarea identității lingvistice, confesionale și culturale, eliminarea unor grave măsuri discriminatorii trebuie să fie, mereu, în atenția Guvernului României, obligat să contracareze influența Ungariei în zonă, cu interese care nu coincid, deloc, cu ale românilor. Este mare nevoie de întărirea autorității instituțiilor Statului Român, de sprijinirea de către stat a presei în limba română, funcționarea prosperă a bisericii și a școlii. În acest sens, legislația trebuie modificată, încât să fie interzisă finanțarea, din bani publici, a manifestărilor cu caracter extremist sau neorevizionist și neofascist, inclusiv cazurile de ridicare a unor monumente nongrata, închinate unor personalități de orientare fascistă, antiromânească și antisemită. Românii asta așteaptă!
Sursa: Sinteza documentară „Autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc - actualizarea experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare. Implicațiile regionalizării asupra românilor din Covasna, Harghita și Mureș", a Centrului European de Studii Covasna-Haghita.
