„NOI SUNTEM D-ACIA, ADICĂ DE AICEA. ASTA ÎNSEAMNĂ CUVÂNTUL «DACIA»"

De dată recentă, am avut o convorbire cu dl Valentin Constantin Bretfelean, director al Direcției Poliția Locală din cadrul Primăriei Târgu-Mureș. De această dată, am încercat să reliefăm alte înclinații ale domniei sale, extraprofesionale, poate mai puțin cunoscute...

- Am aflat că dumneavoastră ați ridicat un monument la Miheșul de Câmpie, județul Mureș, cât și un bust al unui brav înaintaș român, o personalitate a istoriei noastre naționale.

- Am avut inițiativa și am sprijinit pentru ridicarea unui bust al lui Eugen Cristescu, considerat de către specialiști „Asul serviciilor secrete românești". Bustul l-am ridicat la Baia Mare, unde mă aflam într-o perioadă a activității mele. Ținând cont că niciun erou al Serviciilor Secrete nu avea un bust în România, toate celelalte arme glorificându-și în timp conducătorii și eroii, am considerat că este normal ca și Serviciul Secret să aibă un bust. A fost realizat de un artist plastic profesionist, Ioan Marchiș, cunoscut de altfel ca unul dintre cei mai buni artiști plastici în artă monumentală. Bustul este realizat în bronz, pe soclu de marmură și aduce un omagiu acestui om care a condus S.S.I-ul - Serviciul Secret de Informații- în perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial, când a reușit să penetreze informativ, atât Serviciul Secret German, cât și Serviciul Secret Sovietic. Nefiind prinși atunci între două forțe mondiale, între două puteri militare, și datorită informațiilor obținute de Eugen Cristescu prin subordonații săi, am reușit să luăm decizii, care, ulterior, au diminuat pierderile pe care le-a suferit România, sau pe care le-ar fi putut suferi. Bustul a fost ridicat în anul 2000. Vreau să vă spun că s-a bucurat de o înaltă apreciere din partea directorului Serviciului Român de Informații, domnul Costin Georgescu. La momentul inaugural al dezvelirii eroului național au participat conducători de instituții militare, specialiști ai serviciilor secrete din toate ministerele și armele României, cât și oficialitățile locale și județene. Despre Eugen Cristescu mai trebuie adăugat ceva. El a fost anchetat de către ruși în încercarea de a obține de la el informații. În toată perioada anchetării sale, distinsul patriot a dat dovadă de multă demnitate. Ca un semn de întrebare ce rămâne asupra situației sale, se știe că a fost recuperat de serviciile specializate britanice, după ce

s-a întors din URSS în România. Pe această temă, domnul Cristian Troncotă a scris o carte, intitulată „Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete românești". Eu consider și acum că, în mod normal, Academia Națională de Informații ar fi fost bine să se denumească „Academia Națională de Informații «Eugen Cristescu»".

Cu privire la cel de-al doilea monument, pe care l-am ridicat la Miheșul de Câmpie, vă spun că este un ansamblu monumental din care face parte o cruce stilizată, cu înălțimea de 12 metri, iar lângă ea s-a montat un catarg înalt de 15 metri și un drapel tricolor românesc de 48 metri pătrați. Monumentul este amplasat pe una dintre cele mai mari înălțimi de pe Câmpia Transilvană, respectiv pe Dealul Gării de la Miheșul de Câmpie. Acest monument a fost ridicat în memoria celor 52 de eroi pașoptiști din Miheșul de Câmpie și din Răzoare, care au fost omorâți în 1849 de armatele generalului Bem, drept represalii pentru participarea la Revoluția de la 1848, condusă de Avram Iancu. Ansamblul monumental s-a desăvârșit în anul 2002, la 1 decembrie, dată cu o puternică rezonanță pentru toți românii, Ziua Națională a României. La sfințirea monumentului au participat doi preoți din satul Răzoare, mulți cetățeni din Miheșul de Câmpie și din Răzoare, oficialități din Târgu-Mureș. Persoanele invitate la eveniment nu s-a dorit a fi implicate sub aspect politic, aflându-se în desfășurare la acea vreme o campanie electorală, nu au fost invitate persoane membre ale formațiunilor politice. Au fost invitate persoane de cultură, precum celebrul cântăreț de muzică populară și preot, în același timp, Ciprian Pop, domnul Gheorghe Vanga a fost prezent cu Ansamblul „Miorița", două tinere din comună au recitat poezii patriotice și, nu lipsită de importanță, au fost prezente șapte posturi de televiziune, manifestarea fiind difuzată în direct, inclusiv în Europa și Canada de televiziunile care au acoperire de transmitere națională și internațională.

Nu m-am oprit aici cu inițiativele mele. Consider că trebuie să fie un crez pentru fiecare român promovarea valorilor perene ale neamului românesc, apărarea unității și integrității teritoriale ale României, datorii nobile care pot fi îndeplinite inclusiv prin acțiuni cultural-istorice, comemorative. Pentru a putea da greutate și consistență acțiunilor organizate în plan social și științific, am înființat Asociația Culturală „Constantin Romanu-Vivu", al cărei președinte sunt. Prin intermediul ei am reușit să sprijinim ridicarea mai multor monumente eroilor neamului pe raza județului Mureș, precum și reeditarea unor lucrări cu caracter istoric. Una dintre ele se referă chiar la Constantin Romanu-Vivu, scrisă de Vasile Netea. Nu este singura pe această temă. Am colaborat cu domnul Ilarie Gheorghe Opriș și Asociația Culturală „Sfântul Gheorghe" din Sângeorgiu de Mureș. Anul acesta am organizat un simpozion pe tema revoluției pașoptiste, tot prin intermediul Asociației Culturale „Constantin Romanu-Vivu", a cărui temă a fost personalitatea acestui prefect al lui Avram Iancu, mai precis, prefectul Legiunii a XII-a a lui Avram Iancu. El a fost cel care a condus armatele lui Iancu pe Valea Mureșului Superior. Anterior preluării acestei funcții, el a avut o serie de bătălii pe care le-a dus cu cei care doreau reprimată revoluția pașoptistă, bătălii care s-au dat în zona Cecălaca, Bichiș, Ozd și unde armatele conduse de către Constantin Romanu-Vivu au ieșit biruitoare. De ce Constantin Romanu-Vivu ca mentor, ca denumire a asociației noastre culturale? El este de loc de foarte aproape de noi, de la granița cu județul Mureș. Este originar din Pintic, sat ce aparține comunei Teaca, județul Bistrița-Năsăud. Și-a făcut studiile la București și apare în celebra frescă în care revoluționarii pașoptiști prezintă drapelul României, a administrației României de atunci, el fiind persoana care duce în mână Drapelul, alături de el fiind Nicolae Bălcescu. Din păcate el a avut un sfârșit tragic. A fost ucis mișelește la Sângeorgiu de Mureș, mai precis, între Sângeorgiu de Mureș și Târgu-Mureș. El trebuia să fie însoțit pentru o dreaptă judecată în Dieta de la Cluj. Urma să fie dus la Cluj, însă exponenții revoluției pașoptiste ungare l-au ucis mișelește, el fiind legat de mâini și de picioare. La Sângeorgiu de Mureș, pe locul unde a fost ucis Constantin Romanu-Vivu s-a ridicat o troiță în memoria sa. Mai târziu, prin grija Primăriei Sângeorgiului de Mureș, a domnului Ilarie Gheorghe Opriș, în fața Gimnaziului din Sângeorgiu de Mureș s-a ridicat un bust în memoria eroului pașoptist, atât de drag nouă, atât el, cât și momentul care a fost, de altfel, scânteia care a generat, ulterior, Mica Unire de la 1859. Pașoptiștii au fost cei ce au aprins dorința de unire și sentimentul național românesc, ca, mai apoi, să se desăvârșească cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când, în sfârșit, România a devenit „dodoloață".

- Ce vă propuneți pentru anul care vine în cadrul Asociației Culturale „Constantin Romanu-Vivu"?

- Pentru anul care vine avem în proiect organizarea a două simpozioane, unul de interes național și altul internațional, pe tema promovării valorilor istorice naționale. Avem deja spre tipărire patru lucrări cu caracter științific, istoric și cultural. Sunt convins că mai mulți târgumureșeni, oameni mai înstăriți, dar și instituțiile statului, vor agrea și vor fi alături de noi în inițiativele noastre, deoarece nu urmărim altceva decât punerea în pagină și aducerea în opinia publică națională și internațională a durerilor, frământărilor, a zbuciumului acestui neam românesc, așezat aici, la întretăierea atâtor drumuri, interese și forțe europene care au încercat să ne strivească, dar n-au făcut altceva decât să ne întărească.

- Sunteți foarte legat de viața culturală. Aveți o pasiune pentru cultură, pentru artă. Sunteți prezent la multe vernisaje de expoziții de pictură, lansări de carte, simpozioane și altele. De când aveți această pasiune?

- Această pasiune o am din anul 1990. Mi-a fost insuflată de artiștii plastici profesioniști, prietenii mei de altfel, Adrian Chira, Vasile Mureșan, Țica Mureșan, specialistă în carte veche și, desigur, prietenul meu, Ioan Șulea, actualul director al Muzeului de Artă din Târgu-Mureș. În acea perioadă zbuciumată, în calitatea profesională pe care o aveam, era inclusă și aceea de a proteja lucrările de patrimoniu național, care se doreau a fi scoase în afara teritoriului României, în mod ilegal. Bineînțeles, având asemenea colaboratori în cadrul Oficiului Județean pentru Patrimoniul Național, am reușit să estompăm și chiar să documentăm activitățile infracționale ale celor care au dorit să văduvească patrimoniul național de valori. Din păcate nu am reușit să stopăm în totalitate acel flagel. Datele și informațiile primite au fost instrumentate de către instituțiile abilitate și, în continuare, se cercetează unele aspecte privind dispariția unor incunabile din cadrul Bibliotecii Teleki, de exemplu, dar n-ar fi singurele valori pe care le-a pierdut patrimoniul cultural autohton, patrimoniul istoric autohton. Ar fi și altele.

Revenind la ideea de bază, atunci am început să prind drag de artă. Până în prezent am organizat mai multe tabere de pictură. Am fost director al taberelor de pictură organizate de municipalitate. În total 29 până acum, la care au participat artiști plastici profesioniști, cât și amatori. Am o colecție de pictură. Nu este foarte mare, dar este valoroasă. Valoroasă și din punct de vedere sentimental, fiindcă sunt lucrări ale prietenilor mei enumerați anterior și nu numai ale lor. Am o colecție de ulcioare, din toate zonele României: din Maramureș, Oltenia, Moldova, Dobrogea. Din Basarabia am primit chiar de la primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, și de la pretorul sectorului Râșcani, Mihai Cârlig, ulcioare foarte valoroase. Am, de asemenea, o colecție din obiecte din bronz și din argint, la birou. Le țin, valoroase, spun eu, unele dintre ele le-am găsit chiar pe internet. Evaluate toate, dar absolut toate, evidențiază cu precădere talentul poporului nostru, înclinația spre artă, spre frumos, dorința de a lăsa ceva celor ce vin după noi. Am obiecte în colecție de la 1650, 1700 și, spre contemporaneitate, din diferiți ani și diferite epoci. Am să continui pe linia aceasta, să-mi îmbogățesc colecțiile. Sper să le insuflu și copiilor mei, celor doi băieți, dragostea de a păstra și a duce mai departe această preocupare și, în cele din urmă, sunt convins că toate valorile pe care le-am acumulat, pe care le am în colecțiile acestea, vor fi donate unui muzeu, deoarece acolo sunt cel mai bine puse în valoare și, când facem un gest de acest gen, trebuie să ne gândim că cei ce vin după noi trebuie să vadă și să înțeleagă aceste valori, să le aprecieze și să fie mândri de ceea ce a putut crea în plan artistic acest neam al nostru.

- Care vă este obiectul cel mai drag din colecții?

- Toate îmi sunt dragi. Este foarte greu să alegi. Puneți această întrebare oricărui colecționar și vă asigur că n-o să poată să vă spună. De fiecare din aceste obiecte te leagă o prietenie, te leagă o amintire, dorința de a-l avea. Pe unele dintre ele le-am achiziționat mai greu, în timp. Am văzut, de exemplu, lucrarea pe care o vedeți expusă, „Femeia dintr-un lemn". Autorul, Gheorghe Mureșan, artist plastic profesionist, foarte bine cotat în plan național și internațional, mi-a vândut-o în rate. Fiind prieteni, mi-a vândut-o în șase rate. Cum să nu-mi fie dragă, când știu că mi-am dorit acea sculptură! Îmi sunt foarte dragi și lucrările lui Adi Chira, cu această viziune a lui postmodernistă, a lui Șulea, în seria „Potir": „Paharul vieții", paharul cu care a băut Iisus, bineînțeles portretele lui Vasile Mureșan, apoi lucrări de-ale lui Oscar Han, Jalea, Marcel Chinoagă, care la un moment dat a fost cel mai bun, dacă nu, cu certitudine, unul dintre cei mai buni graficieni ai lumii, contemporan cu noi fiind și el. E o dorință de a avea lucrări de valoare și, ceea ce este important, este că am reușit să fac diferența în timp, datorită oamenilor care m-au învățat lucruri multe în domeniul artei, între kitsh, o lucrare valoroasă, o lucrare mai puțin valoroasă, să pot întrevedea creșterea în valoare a unei lucrări o dată cu trecerea timpului, valoarea intrinsecă a alteia prin semnătura autorului, sau, știu eu, evoluția artistică a unui tânăr artist plastic, care, la început nu era foarte mediatizat. Artiștii, de obicei, după ce trec în eternitate sunt mai recunoscuți, li se recunoaște valoarea, din păcate, spun asta pentru că nu este normal să nu ne estimăm la justa lor valoare oamenii care în domeniul acesta sunt performanți. Uitați-vă, nu mai departe, francezii, cum știu ei de fiecare dată când apare un artist plastic tânăr să-l ridice, să-i crească cota, să-l ajute, să-l promoveze. Nu mai departe, „Micuța Picasso", denumită așa, moldoveanca noastră de aici, din România, care nu era luată în seamă la noi. Când a ajuns cu lucrările ei la Paris, a avut un succes fulminant. Poate n-a fost cel mai elocvent exemplu pe care l-am dat. Dar, să vorbim de Brâncuși, care, la fel, în țara lui, olteanul care a ajuns cel mai mare sculptor al lumii, nu a fost apreciat. I s-au pus chiar bețe-n roate de către regimul din România și a trebuit să ajungă la Paris, ca, în sfârșit, o lume întreagă să recunoască valoarea celui mai bun „meseriaș" din această breaslă. Cel mai mare sculptor al lumii, vedeți, o lucrare de-a lui se vinde acum cu zeci de milioane de euro... De aceea spun: noi poate că n-am știut să-i apreciem pe acești oameni, cât au fost în viață și din cauza asta zic, odată cu trecerea timpului, lucrările lor crescând în valoare.

- Ce vă doriți acum, la început de an 2015?

- Îmi doresc să pot să continui promovarea unor lucrări de valoare, care să evidențieze primatul și continuitatea românească în arealul specific, care să poată contribui la combaterea tezelor revizioniste, a teoriilor roesleriene sau de orice altă natură, pentru că, în sufletul meu, sunt convins că NOI SUNTEM D-ACIA, ADICĂ DE AICEA. Asta înseamnă cuvântul „DACIA". Multă lume nu știe, pentru că n-a fost în Apuseni. Oamenii n-au văzut cetățile dacice, n-au stat de vorbă cu țăranii de acolo, care parcă sunt coborâți de pe Columna lui Traian. Așa mi-a spus unul dintre ei. A bătut cu piciorul în pământ și a spus: „Suntem d-acia! De-asta s-a numit acest ținut «Dacia»". Și din cauza aceasta, toate dansurile românilor, indiferent de zonă, că-i Ardeal, că-i Maramureșul, cu precădere, că-i Moldova, Oltenia, că-i Dobrogea, toate dansurile au bătaia cu piciorul în pământ. Legătura cu acest pământ al neamului românesc. Celelalte dansuri,chiuituri, cimilituri și porturi fluturate cu picioarele și mâinile prin vânt sunt exact așa: aer, vânt, care vine, trece, dar noi suntem și rămânem d-acia.

- Vă mulțumesc pentru opiniile exprimate și vă dorim să vi se împlinească dorințele. La mulți ani!

Lasă un comentariu