Timpul va scoate adevărul la lumină! Istoria va judeca!

Timp de un an, 2014, am urmărit, ca ziarist, mulțimea de sondaje, printre care și cele referitoare la Nicolae Ceușescu, ecou reverberat în cei 25 de ani de la acel simulacru de proces și execuția de la zidul cazărmii din Târgoviște. Sondaje la care la o întrebare: „Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?", răspunsurile dintr-un an au fost mereu în creștere: 40% - 52% - 60%! Poate că nu aș fi încredințat hârtiei și publicării aceste rânduri, dacă Antena 3 nu ar fi inițiat acea emisiune referitoare la rejudecarea procesului lui Nicolae Ceușescu, uimind, pe alocuri, prin încercările naive de reabilitare a lui, dar și prilej de confirmare a opiniilor românilor, cuprinse în sondajele de care aminteam, cu adevărurile lor nesuspectabile de contrafaceri, excelând prin sinceritate și obiectivitate. Ideea extinderii ideii și a rejudecării procesului lui Nicolae Ceaușescu, în cadrul unei adevărate, reale instanțe, este, deocamdată, o sfântă naivitate, atâta timp cât unii dintre cei care au dat ordine celor care l-au ciuruit la zidul acelei cazărmi mai sunt în viață, făcând parte atunci din „eșalonul doi", profitori ai evenimentelor din 1989, azi aflați, cu pâinea și cuțitul avantajelor, în fața bucatelor politicii românești.

Un demers greu de înfăptuit, chiar imposibil!

„Martorii", interesant lucru, au început relatările, nu întâmplător, cu discursul lui Nicolae Ceușescu din acea zi de 21 august 1968, a doua zi după „invazia frățească" în Cehoslovacia a țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia: URSS, Bulgaria, Ungaria, Polonia, RDG, cu excepția României, pentru înăbușirea „Primăverii de la Praga" a lui Alexander Dubcek. O invazie din mai multe direcții, cum proceda și Hitler, cu 300.000 de militari, 7.000 de tancuri și transportoare blindate, 1.500 de avioane și elicoptere, câte un ocupant pentru 30 de cehi! În câteva ore au fost ocupate principalele instituții ale statului. Era, oarecum, previzibil! La întâlnirea precedentă de la Yalta a șefilor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, doar Dubcek și Ceușescu n-au fost invitați! După Budapesta 1956, urma Praga! Lovitură fulger, visul împlinirii „Primăverii de la Praga" fiind barbar strivit. Sub pretextul că „este în pericol construcția socialismului", pe străzile „Orașului de aur", în Piața Venceslav, „frații" comuniști, în plină lună august, au înlocuit „Primăvara de la Praga" cu „iarna cehoslovacă"!

Reacția șefului Statului Român este cunoscută. La ora 6,30 a zilei de 21 august 1968 are loc ședința Comitetului Politic Executiv, unde este elaborată Hotărârea, în șapte puncte, cuprinzând: nota înaintată guvernelor și partidelor comuniste din cele cinci țări ale căror trupe au ocupat Cehoslovacia; surprinderea și dezacordul față de încălcarea flagrantă a suveranității naționale a unui stat frățesc, considerată „o mare greșeală": înființarea, de urgență, a gărzilor patriotice înarmate; întărirea pazei întreprinderilor și instituțiilor de stat și obștești. Idei cuprinse în înflăcărata cuvântare, ținută de la balconul C.C. al P.C.R., la mitingul din 21 august 1968, de șeful Statului Român. În uralele prelungi ale unui moment de rară sinceritate a românilor, în fața amenințării militare, românii adunați, câtă frunză, câtă iarbă, în Piața Palatului și-au manifestat acea simpatie spontană față de cehi și slovaci. Prin denunțarea invaziei și sfidarea Kremlinului, Ceaușescu dobândea un enorm capital politic, folosit, mai ales, în plan extern. Există opinii conform cărora că, atunci, trupele Tratatului de la Varșovia intrau în România dacă nu se opuneau China și SUA. Fapt surprinzător, dar nu inexplicabil, a doua zi peste 300 de prestigioși intelectuali ai României au semnat adeziunile de intrare în PCR! Iar Nicolae Ceușescu sfârșea, în 25 decembrie 1989, ciuruit de gloanțe la zidul cazarmei din Târgoviște. La aceste aspecte se referea depoziția unuia dintre „martori".

Preluând ideea, un alt „martor" în procesul rejudecării se întreba retoric: oare, înainte de Clinton și Bush-junior, care au fost președinții americani care au vizitat România? Acea cuvântare din balconul C.C. a deschis României porțile spre Occident! N-au fost, invitați și au făcut vizite oficiale, în România, președinții Nixon și Ford? Nu Ceușescu a fost primit de președintele Carter, în 1973, cel care salutându-l spunea, poate chiar exagerând, dar spunea: „Un mare conducător al unei mari țări!". Privit cu venerație, în relația cu Occidentul, în anul 1978 are loc vizita oficială a lui Ceușescu la curtea reginei Elisabeta, la Palatul Buckingham, cei doi parcurgând străzile Londrei, în semn de adânc respect, în caleașca regală de aur. Atunci când generalul Charles de Gaulle, în vizita lui oficială în România, exclama, lângă Turnul Chindiei: „Noi vă acceptăm așa cum sunteți!", exprima punctul de vedere al Franței. Atunci, însoțit de Ceaușescu, președintele Republicii Franceze a făcut un popas în fosta cetate de scaun, capitală a Țării Românești, Târgoviștea, situată nu departe de mănăstirea Dealu, unde, departe de trupul de la Turda, se află capul Viteazului Mihai, acea „Târgoviște valahă", înnobilată, de trecerea lor pe aici, de către Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Radu cel Mare, Petru Vodă Cercel, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Brâncoveanu, păstrând și pașii lui Paul de Alep, Coresi, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Constantin Zugravul, Pârvu Mutu, Udriște Năsturel, pictorul Pătrașcu, ai celor trei poeți Văcărești. Atunci, generalul Charles de Gaulle încheia cuvântarea lui cu cuvintele: „Vă aduc salutul Franței! Trăiască România!". Era Târgoviștea în care, la zidul unei sordide cazărmi, peste ani cădea, sub rafalele automatelor „Kalașnikov", Ceușescu, cel care, la o întâlnire a membrilor C.C., recita „Scrisoarea III", cum tot el recitase și „Doina" lui Eminescu! Două destine, două fețe ale vieții, spunând multe despre destin și întâmplare: generalul Charles de Gaulle azi se odihnește în cimitirul Colombey-lex-Deux Eglises, înmormântat cu toate onorurile și un Ceușescu, împușcat, ca un câine, în marea sărbătoare a Creștinătății - Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos -, zi de Crăciun, de inși care sunt orice, numai români-români nu sunt! Prilej să ne amintim și de acele cuvinte de deasupra intrării în Cimitirul Central din Madrid, unde se odihnește și Franco: „Toți cei care odihnesc aici au luptat pentru Spania!".

Din contactele diplomatice cu Ciu-En-Lai, ar fi reieșit că R. P. Chineză chiar s-ar fi angajat „să garanteze" granițele României, iar șeful Departamentului de Stat american, Dean Rusk, informat despre mișcările de trupe sovietice la granița României, printr-o notă cerea URSS să nu invadeze România. Demn de reținut că România n-a rupt relațiile cu Israelul, că România este primul stat socialist care a recunoscut Republica Federală a Germaniei (E.F.G.), devenind, pentru unii șefi de stat și diplomați, o putere diplomatică a lumii din acea vreme. Erau vremurile în care România se recomanda, în afara granițelor ei, prin diplomație, prin intelectualul Ion Gheorghe Maurer, prin Corneliu Mănescu, președinte al ONU!

Poate că, pentru unele lucruri atunci făcute de Ceușescu, unii consideră că ar fi meritat chiar Premiul Nobel pentru Pace! Asta era realitatea, oricât s-ar strădui unii să facă din alb negru și invers! Fapte, nu vorbe! Multe din cele făcute, în acea vreme, sunt, nedrept, sub tăcere trecute, cu vederea.

Din păcate, „entuziasmul" lui Ceușescu avea să se stingă, încetul cu încetul, după acel punct culminant atins după înflăcăratul discurs din Piața Palatului, din 21 august 1968! Adulat atunci, aplaudat pentru poziția României, Ceaușescu a sfârșit, ciuruit de gloanțe la zidul unei cazărmi din Târgoviște! În realitatea paralelă a vieții, Silviu Brucan, dovedind, încă o dată, că gura păcătosului adevăruri grăiește, exclama ceva mai târziu, cu referire la cele de atunci, în decembrie 1989, petrecute, conform unor scenarii dinainte pregătite: „Noi știam mersul trenurilor! Eram în gară!".

Îi venea rândul altui „martor" care preciza: „Cel care, prin acel discurs, rostit liber, fără vreun text în față, vituperând împotriva invaziei Cehoslovaciei, ciudat, a schimbat macazul, în cazul Poloniei și a Sindicatului „Solidaritatea", printr-o nefericită imprevizibilă poziție, considerând că acolo „societatea socialistă este în pericol". Au urmat paginile negre ale ceaușismului. Da, era frigul care intra în oase, în casele românului îndemnat să mai îmbrace o haină. Da, au existat nenorocitele cote de benzină, chiar cartele pentru rațiile de pâine! Da, au fost cozile interminabile! Da, era îngrădită libertatea de mișcare, libera circulație, cu încălcarea drepturilor internaționale ale omului și a dreptului de proprietate. Da, au existat vremurile tulburi ale „vânzării" germanilor și evreilor, când 400.000 dintre ei au plecat în Germania și în Israel. Pe bani? Da, pe bani! I-a luat el, Ceaușescu? Da, pentru un pașaport cu viză pentru Germania, țiganii dădeau 300 de grame de aur! Da, revolta populară, nemulțumirea românilor din decembrie 1989, când cuțitul a ajuns la os, apoi speculată de eșalonul doi, de mai-marii profitorii care s-au căpătuit, după morți și suferință, imediat după acel decembrie, au existat. Cum au existat și morții acelor zile de foc. Crima e crimă, oricum și oricât ar întoarce unii acele momente pe toate fețele. Durerea celor rămași este o realitate! Manipulările cu „teroriștii" au fost folosite și ele, conform unui abil scenariu de culise.

La rând, un alt „martor" întreabă: „Dar averile lui Ceaușescu și conturile din străinătate au existat ele? Se spune că nu! Nu a fost găsit niciun cont personal! În timp ce averile unor ciocoi, baroni de azi, comparativ cu ce avea Ceaușescu, sunt enorme! A făcut ceva pentru el, în interes personal, în afara cultului personalității, de ații indus? Nu! Erau atâția analfabeți în „Epoca Ceaușescu", precum azi, când tineri de 15-17 ani, cam 25% dintre ei, nu știu să scrie și să citească românește?! Învățământul românesc, în context european, se bucură de o bună apreciere. Se pomenea, oare, să fie lideri sau intelectuali români care să obțină (excepție fiind coana Lenuța!), precum premierul Ponta, titlul de doctor prin plagiat? Nu aveau românii salarii, un loc de muncă, o casă, cu o chirie mai mult de formă, învățământ gratuit, asistență medicală asigurată, tot gratuit, pensie sigură de care nimeni nu avea dreptul să se atingă? Nu existau, așadar, un loc de muncă și o pâine sigură? Copiii lui Ceaușescu, față de privilegiații, beizadelele de azi, odrasle ale celor cu bani și averi pe care Ceaușescu nu

le-a avut, au beneficiat ei de atâtea posibilități? Apoi, un român se întreabă: „A adunat Ceaușescu, de ziua lui, mai multă lume, decât Ponta, pe un stadion „Arena Națională", plină de zeci de mii de PSD-iști?

La Târgoviște - spune românul - s-a comis, în timp ce celorlalți lideri comuniști - Gorbaciov, Honneker, Jivkov, Kadar, Dubcek, Jaruzeleski nu li s-a clintit un fir de păr, o crimă oribilă, fără a avea loc un proces echitabil, ci un simulacru de proces și o execuție în Sfânta zi a Crăciunului!

Din păcate, după 1989, chiar și înainte, România a devenit, spunea cineva, după cele hotărâte la Malta și prin rolul ce l-a avut Mitterand, „un laborator de încercare", prin care se urmărește dezmembrarea națională, prin scenarii de culise, prin trădări și vânzări, într-un complex de factori care nu doar minimalizează meritele unui fost șef de stat, ci este atacată chiar temelia României, urmărindu-se destructurarea ei.

Totuși, iată, după 25 de ani, românii, peste 50%, regretă vremea lui Ceaușescu! Cele aici scrise nu înseamnă o apărare a regimului Ceaușescu, ci o sumă de impresii și opinii pro și contra, ale unor „martori" în procesul rejudecării, imposibilă încă, a unui proces după un sfert de veac. Timpul, el singur va hotărî, scoțând adevărul la lumină? Istoria va judeca și ne va judeca!

Lasă un comentariu