„A FI SAU A NU FI, CHARLIE HEBDO!"

„În ultimele 24 de ore, toată mass-media românească se întrece în fel de fel de păreri, cu referire la atentatul de la Paris, asupra jurnaliştilor, care s-a soldat cu 12 morţi şi multe, foarte multe lacrimi şi momente de durere, pentru familiile îndoliate, prieteni, colegi, dar şi a umanităţii, care, iată, în mileniul trei, este nevoită să suporte astfel de traume. Sunt tot felul de judecăţi; fiecare după puterea de concepţie şi percepţie sau unii din pur interes, care de multe ori este atât de dăunător. În primele ore după atentat, marea acuzare se referea numai şi numai la adresa musulmanilor, autorii atentatului. Mai târziu, când s-a ieşit din sfera emoţionalului, au venit alte păreri care spuneau că nu trebuiau să fie incitaţi cu un prea mult zel profesional, care de fapt este cauza cauzelor...

Pe unele posturi t.v. apare sigla următoare: „A fi sau a nu fi, Charlie Hebdo"; Am văzut pe piepturile sutelor de francezi, şi apoi şi pe piepturile unor jurnalişti români, mai zeloşi în ale părerilor, înscrisul următor: „EU SUNT CHARLIE". Sigur, în numele democraţiei şi dreptului la exprimare, fiecare putem să ne exprimăm după cei şapte ani de acasă, după pregătire, după bunul simţ sau după propriul interes, opţiunile dorite, numai că ne asumăm şi responsabilitatea faptelor, vorbelor, sau, după cum spune românul: „După faptă şi răsplată". Departe de a fi judecător faptelor incriminate, fiindcă „JUDECĂTORUL SUPREM ESTE NUMAI DUMNEZEU" care prin Fiul Său ne spune: „NU JUDECAŢI, CĂCI CU JUDECATA CARE JUDECAŢI, VEŢI FI JUDECAŢI", vă las frăţiilor voastre posibilitatea găsirii unui răspuns întrebării de mai sus, dar şi a atentatului, accesând următoarea adresă: „mgr vingt-trois a trois papas". Poate, ca ostaş al Domnului, nu ar trebui să transmit acest mesaj, care oricum mai devreme sau mai târziu tot se va descoperi, dar pentru prevenirea unor astfel de fapte în viitor, şi că „dacă noi preoţii nu vom vorbi, vor vorbi pietrele", am cutezat să vi le transmit. „PRIVIŢI-LE ŞI CRUCIŢI-VĂ".

***

„În urmă cu un an, a apărut pe eşicherul cinematografiei româneşti filmul „geniului Mungiu" „DUPĂ DEALURI", ecranizare după cartea scrisă de actuala purtătoare de cuvânt a preşedintelui României, domnul Iohannis, cu numele de Tatiana Niculescu Bran. Tema filmului a fost întâmplarea nedorită care s-a petrecut la Mănăstirea Tanacu şi cu părintele Constantin Corojanu.

Ceea ce ştiu este că „adevărul" a fost „mincinos" tratat de autorul filmului, care a creat nemulţumiri mari în rândul populaţiei majoritar ortodoxe, în schimb pe plan extern a fost bine primită „minciuna ecranizată", minciună care s-a transformat într-o mică fabrică de bani pentru „geniul Mungiu". Strămoşii noştri şi marii oameni de cultură adevăraţi se ruşinează cu astfel de nulităţi, care nu şi-au înţeles rostul talentului de a sluji poporul, nicidecum de a-l denigra pe plan intern şi internaţional.

***

Conform cu... „avem şi noi faliţii noştri", există în gazetăria românească câteva excepţi de „gazetoizi genii" care au făcut marile descoperiri ale existenţei umane, a neexistenţei divine, a rolului ingrat al religiei în societate, a trecerii de la neexistentţă la existenţă, de la nimic la ceva, adică, cum s-ar zice, tot ceea ce nu a descoperit lumea universală, cu marii ei oameni de ştiinţă, au descoperit ei, doi trei români. Aceştia excelează prin profanări dure şi dese la adresa lui Dumnezeu, asupra creştinilor ortodocşi, a Bisericii şi preoţilor ortodocşi, dar mai puţin asupra preoţilor catolici, greco catolici sau protestanţi. Ratingul t.v. şi goana după bani îi face neoameni, dar trebuie să fie atenţi că „DUMNEZEU NU ESTE PERSOANĂ DE NEGOCIAT" sau „MONEDĂ DE SCHIMB" pentru nişte agiamii ambulaţi, fiindcă ca ei am mai văzut noi în istoria lumii. Să ne aducem aminte de Datan, Core şi Abiamin, care au fost înghiţiţi de pământ, fiindcă-l lovise cu pietre pe Unsul Domnului, MOISE. Aşadar, voi care vă ocupaţi de „Starea naţiuni" şi a „lumii banc-uriste", lăsaţi-vă de meserie; sunteţi pe un drum greşit, iar istoria o să vă arunce exact acolo unde meritaţi. Până atunci, vă dau un sfat, nu vă jucaţi cu Dumnezeu, fiindcă o să vi se înmoaie până şi mintea rătăcită; şi totuşi... mai căutaţi-l pe „Sfântul Ardealului" care are puterea să vă spună: „CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!", şi dacă tot nu vă hrăneşte acest îndemn spiritul aventurier carieristic, vă propun spre meditaţie cuvântul Domnului din „CARTEA CĂRŢILOR": „SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEŞERT"...

NU UITAŢI să accesaţi „mgr vingt-trois a trois papas"...astfel o să găsiţi o cheie la... uşiţa frăţiilor voastre.

„1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu