Se zice că, la un moment dat, vânzarea Petrom ar fi fost o condiţie a aderării României la Uniunea Europeană. Ulterior, FMI ne cere multe: ne obligă să privatizăm CFR Marfă, Poşta Română, Oltchim, la care guvernanţii noştri (de azi, de ieri) dau neputincioşi din umeri, încât mulţi se întreabă dacă, conform Constituţiei României, mai e „stat suveran"?
Tot aşa, prin intermediul brokerilor _ care sunt FMI şi Comisia de la Bruxelles _, samsarii vest-europeni vor să ne acapareze toate resursele. Un instrument principal al acestei acţiuni de anvergură este aşa-zisa liberalizare a preţurilor la energie, impusă de Bruxelles României, în favoarea numai şi numai a monopolurilor vest-europene, care au pus mâna pe sistemele energetice şi care, culmea, pretind acum consumatorilor să plătească aceleaşi preţuri pentru energie ca în Occident. Deşi salariile mici de aici nu pot face faţă unor asemenea preţuri. Pensiile, nici atât! Or, în cazul României se atinge paroxismul, pentru că obiectul preţurilor forţate artificial la niveluri fabuloase îl constituie propriile resurse lăsate de Dumnezeu românilor şi nu altcuiva.
Faţă de toate acestea (din multe altele), un comentator făcea, ironic, următoarea remarcă: „Un banc din epoca de aur descria astfel comerţul nostru cu URSS-ul: ruşii ne iau grâul şi noi le dăm în schimb uraniul". Se pare că între timp am reuşit o afacere mai bună: ne-am vândut suveranitatea, ca să avem bani de şpăgi pentru Occident. Şi, desigur, pentru câţiva şmecheri autohtoni. Mare adevăr… căci „prost nu e cine cere, prost e cine dă"!
