Gazetăria _ scrie Nicolae Băciuţ în prefaţa cărţii de publicistică a Marianei Cristescu, „Punct şi de la capăt. Desculţ în agora", reluând o mai veche spusă a unui mare gazetar Walter Lippmann - „nu-i o meserie pentru fricoşi", ci pentru acele suflete tari în ciocnirile zilnice cu feţele dure ale adevărului, ale realului, dar şi cu ura jivinelor vremii, cu mediocrităţile devenite, tot mai mult, „hăitaşi ai prezentului" în această biografie individuală şi socială a generalului vieţii, a vremurilor prezente mereu învolburate.
Gazetăria, aşadar, spune Nicolae Băciuţ, este o mare responsabilitate, aşa că: „Nu-i bine să încapă pe mâna celor care cred că gramatica e facultativă, iar cinstea este prima care se vinde la tarabă", cum cam prea des se întâmplă.
Publicistica Marianei Cristescu, jurnalist mereu cu faţa spre lumea Adevărului, în alegerea unor secvenţe ale existenţei, interesante, unele chiar dramatice, este totală implicare, este o luptă zilnică şi angajare _ pentru unii ziarişti contemporani, chiar cuvinte „expirate" azi, zeul lor fiind nu banul mărunţiş, ci mulţii şi ademenitorii euro. Chiar de-ar fi arginţii Iudei, nu contează! Să fie cât mai mulţi!
Luptătoare pe baricada interesului naţional, din istoria frământată, mai ales a unui Ardeal sfârtecat de lăcomia neprietenilor, şi-a făcut călăuză dreaptă prin aceste vremuri bulversate de atâtea amăgitoare şi trecătoare interese şi trădări, biciuindu-i, cu argumente şi neînduplecare, pe neprietenii Neamului, pe cei care, la Cluj-Napoca, asudă, nemernic şi sfidător, să şteargă adevărul istoriei, tocmai de pe grupul statuar Matei Corvinul,
adevăr exprimat prin cuvintele lui Nicolae Iorga: „Biruitor în războaie, învins numai la Baia, de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită." Cu aceeaşi dintotdeauna ştiută pornire barbară, neprietenii dau de pământ, ameninţător, adevărul istoriei. Ca de obicei, adevărul supără, înfurie, şi trebuie reprimat de ambiţia primară şi băţoşenia nemeşească. Mai ales când este vorba despre un ansamblu monumental făurit de românul Ioan Fădruţiu, devenit, prin maghiarizarea din cenuşa imperiului, János Fádrusz!
Istoria, magistrul dintotdeauna, de unii voit înecată în valurile succesive ale învolburărilor vremii, este şi dascălul, spune Mariana Cristescu, cea care ne convinge că acel calvar al Cotului Donului - Stalingrad există şi azi, ca dureroasă întoarcere în timp, că, şi acolo, românii au urcat, trudnic, Crucea Golgotei unei, mai apoi, prăbuşiri, dar nu în uitare, sub cuvintele Papei Ioan Paul al II-ea: „Niciun război nu e sfânt. Sfântă e doar pacea!". Acel Karol Wojtyla _ „victorie a spiritului contemporan împotriva întunericului" _ scrie Mariana Cristescu. Într-o lume înecată „în aurul şi sângele" lăcomiilor prădătoare, cu un teritoriu numit Roşia Montană, vânat de toate hienele prezentului hulpav şi într-un mod întru totul inuman.
Se uită prea repede _ scrie Mariana Cristescu -, iar „cine uită nu merită", spunea Nicolae Iorga." Prea, prin această vreme abulică, am uitat de sora Basarabie, cea „furată, trădată mereu", prea nu ne-a păsat, păgubos, de cealaltă Românie, una din cele „două lacrimi gemene", cum nemeritat şi regretabil uităm, în acest timp grăbit, de poeta Leonida Lari, de Marioara Murărescu, în vârtejul ameţitor al acestei „lumi nebune, nebune", cum uităm, din păcate, chiar şi de cel plecat dintre noi la Părintele Îndurărilor _ marele prozator Mihai Sin, cu cutremurătoarea lui carte „Ispita izbăvirii".
Statornic câine de pază al democraţiei fiind, Mariana Cristescu nu iartă nici „canaliile de uliţi" din acest „bâlci al deşertăciunilor" prin care ai tot dreptul la greaţă în lumea politicienilor sfertodocţi, avizi de bani şi de putere, ghidându-se după singurul lor crez: „Fă-te frate cu dracul până treci puntea!". Neiertătoare cu cei care cer sfârtecarea ţării, mereu la guvernare, din 1990 încoace sau lângă scaunul Puterii, adulmecând privilegii şi avantaje, stârnind mereu neliniştea românilor.
O carte a pledoariei Adevărului şi a istoriei, nu a ficţiunii, ci a documentului, în care istoria şi realitatea vorbesc, prin talentul Marianei Cristescu, de a alcătui o cronică, o prezentare caleidoscopică, o realitate, o durere, o suferinţă a prezentului, cu consecvenţă şi har. O carte cu „dor de oameni dragi", dar şi plină de fulgere contra celor pentru care „Nu există nici întuneric, nici umbră a morţii unde să se poată ascunde cei care fac fărădelegile!" („Ispita izbăvirii").
Cu har şi dăruire, Mariana Cristescu dovedeşte, şi prin această carte de publicistică, faptul că, într-adevăr, câtă viaţă atâta gazetărie. O faţă a luptei cotidiene, nu doar o argheziană „scânteie de-o zi", o luptă a unui crez înalt, mereu cu punct, apoi luată de la capăt, asta-i gazetăria, uneori cu izbiri de ziduri, dar şi cu lumini şi speranţe învingătoare.
(Alocuţiune rostită luni, 29 decembrie 2014, în Sala „Tonitza" a Hotelului Continental din Târgu-Mureş, în cadrul ediţiei a 7-a a simpozionului „Punţi de lumină".)
