Uneori, prietenii ne bat curat în piept, încât întrec glasul clopotelor deşi mereu spunem cu sfiiciune,
Ajunge deşi inimile noastre bat cu nume şi
prenume de prieten plecat,
Dar noi Oameni şi Lucruri lovite de amnezie,
Rămăşiţele de viaţă, lucruri şi oameni pe care le pierdem, pe o stradelă care nu vede soare, nu vede lună.
Dorine, dorul din amintire cu care am trăit o viaţă, amintiri, dureri, singurătăţi şi fericire, cu neastâmpăr de tinereţe fără deşertăciune, mărturisesc, mărturisim nu se uită.
Şi oricât de măruntă sau majestuoasă ne-ar fi lacrima,
Sfinţească-se în noi amintirea ta, prietene drag.
