Toţi tinerii ar trebui să fie familiari cu codul manierelor elegante, le recomand să înceapă cu: Politeţea - a fost şi este indispensabilă fiecărui om, în orice societate, e o cheie de aur, care deschide toate porţile. Dar în acelaşi timp excesul de politeţe este la fel de prost cotat ca şi lipsa de politeţe.
Bunele maniere se impun îndeosebi în lumea afacerilor în care intrăm prin pragmatism. În acest context, integritatea trebuie pusă deasupra oricăror altor valori.
Toleranţa - prin definiţie toleranţa este asociată cu îngăduinţa, lipsa acesteia se remarcă destul de frecvent, cu regret, în cele mai diferite împrejurări, ca un semn evident de incultură. Manifestarea sau exprimarea lipsei de toleranţă faţă de alte rase, religii sau obiceiuri a devenit tot mai reprobabilă.
Salutul - este prima şi cea mai elementară manifestare de politeţe faţă de o persoană. Bărbaţii salută ridicându-şi pălăria de pe cap, cu circa doi metri înainte, privind în ochii persoanei salutate (nu se salută cu mâinile în buzunar). Dacă bărbatul are pe cap căciulă, bască sau şapcă, cât şi în cazurile când este fără, salutul se face printr-o înclinare a capului. Răspunsul la salut este obligatoriu. Se recomandă ca răspunsul să fie însoţit de un uşor surâs.
De reţinut: bărbaţii salută primii femeile, la întâlnire nu se întârzie, tinerii salută pe cei mai învârstă, subalternii salută pe cei superiori în grad, noii veniţi salută pe cei deja prezenţi, oamenii bine crescuţi se salută reciproc, simultan.
Când se salută, în funcţie de împrejurări, se poate rosti şi formula: Bună ziua, bună seara domnule, doamnă. De obicei, nu se pronunţă numele persoanei care este salutată şi nici titlul acesteia. Însă la întâlnirile oficiale, trebuie pronunţată denumirea gradului. De exemplu: Bună ziua, domnule ministru, director, inspector…
Formule ca: „hello", „ciao", „servus" se folosesc până la o anumită vârstă numai între prieteni, dar, în general, se recomandă evitarea lor.
„Respectuosul este întotdeauna vrednic de stimă". J. Jobert - „Cugetări"
