În viitoarea revizuire a Constituţiei, politicienii îşi vor asuma o mare responsabilitate

De ce le revine o mare responsabilitate? Iată doar câteva argumente. „O doleanţă a UDMR este recunoaşterea limbii maghiare în Legea fundamentală", declara, nu demult, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Că la UDMR nimic nu este întâmplător, se desfăşoară pas cu pas (doar udemeriştii au lansat teoria „paşilor mărunţi"), denotă că cererea de mai sus are antecedente. La un moment dat, ca să pregătească terenul, circa 300 de primari şi aleşi locali din Harghita, Covasna şi Mureş au votat, la cea de-a doua Adunare a Aleşilor Locali din Secuime, ca, în zonă, limba maghiară să fie declarată oficială.

O întrebare: ce valoare are votul celor 300 de primari şi aleşi locali, câtă vreme declararea drept „oficială" a unei limbi minoritare încalcă flagrant prevederile Constituţiei, conform căreia „În România, limba oficială este limba română"? Ce s-ar întâmpla dacă, tot în afara legii fundamentale, şi alţi reprezentanţi ai unor minorităţi din România şi-ar declara (vota), cu de la sine putere, limba etniei lor (pe care o vorbesc acasă, în familie) drept limbă oficială? Ar fi un…

Babilon lingvistic, în România. Un caz unic pe mapamond! De aceea Kelemen Hunor spunea că „doleanţa UDMR este recunoaşterea limbii maghiare în Legea fundamentală". Care, implicit, ar presupune modificarea prevederilor Constituţiei!

Dar, revenind la chestiunea cu „maghiara limbă oficială" în Secuime, cine (şi cu ce drept) stabileşte oare ca, în Mureş, să zicem, zonă cu populaţie preponderent românească, unde ar fi „oficială" maghiara, şi unde nu? O aberaţie, ca multe aberaţii udemeriste din ultimii 24-25 de ani!

Întrebarea este: cum au reacţionat autorităţile române la solicitarea de mai sus a primarilor maghiari şi a liderului UDMR? Ca de obicei. Adică, aproape în niciun fel. Urmarea: continuarea, cu aceeaşi obrăznicie, a ieşirilor în decor.

… La un moment dat, pe când Marko Bela era ditamai vicepremier al Guvernului României, acesta a folosit antetul Guvernului României, ştampila de viceprim-ministru şi faxul cancelariei primului-ministru (oare Boc era plecat atunci la… coasă?) pentru a transmite documente scrise în limba maghiară şi semnate de el. Era vorba despre un document oficial prin care vicepremierul îi chema la Târgu-Mureş pe directorii şi adjuncţii maghiari din licee la o reuniune pe tema învăţământului în limba maghiară.

Sigur, n-ar fi fost nimic anormal dacă documentul ar fi avut ştampila UDMR şi ar fi fost semnat de Marko Bela în calitatea sa de fost preşedinte al UDMR. Însă a fost vorba de un document oficial, transmis din Cabinetul premierului României, dar în care nu a existat nici urmă de limba română. Vă daţi seama, stimaţi cititori, ce s-ar mai alege de limba română - limbă oficială - prin Ardeal (şi nu doar în Secuime), dacă maghiara ar fi recunoscută ca limbă oficială în Constituţie?! Nici să nu ne imaginăm! De altfel, ce să ne mai mire? Acelaşi Marko Bela susţinea, într-un alt context - vorbind în calitate de preşedinte (pe atunci) al UDMR - „că orice dispoziţie din Constituţie trebuie să fie modificabilă, inclusiv cea care se referă la limba oficială." „De la început - spunea el - mie mi s-a părut o bizarerie sau o absurditate că noi, în Constituţie, am interzis schimbarea unor dispoziţii pentru odată şi pentru totdeauna, pentru toate generaţiile viitoare (…) dacă generaţiile viitoare - adăuga «sfătosul» Bela - vor ajunge la o anumită concluzie, va fi decizia lor şi vor lua decizia considerată bună la momentul respectiv". În fapt, ce-l deranja (supăra) pe Marko Bela?

Un singur lucru: faptul că art. 1 din Constituţia României nu este negociabil! Oare va rămâne aşa?!

Fireşte, trăind într-o democraţie (fie ea şi neconsolidată), şi Kelemen Hunor şi Marko Bela, ca şi alţi udemerişti pot cere şi propune orice. Când însă se încalcă Constituţia, reacţia autorităţilor ar trebui să fie promptă. Într-o democraţie europeană, în urma unui atac la Constituţie din partea unui membru al Guvernului, acesta (cazul lui Marko Bela) ar fi fost imediat sancţionat cu „trecerea în rezervă" a împricinatului. La noi, însă…

Asta, să sperăm, doar, deocamdată!

De aceea, în viitoarea revizuire ((modificare) a Constituţiei, politicienilor români le revine o mare responsabilitate!

 

Lasă un comentariu