O școală de 90 de ani și-o străbunică de 96...
Ormenișan Victoria, o străbunică senină, cu zâmbetul pe buze și dornică de poveste, care în luna mai face 96 de primăveri. În iarna vieții, o primăvară veșnică: ,,vreau să trăiesc mult, domnișoară!" Și cum să n-o crezi văzând-o câtă vervă are în vreme ce alții de două ori mai tineri se plâng din te miri ce...
Prietenii îi spun Ana, pentru că așa au vrut părinții s-o strige. Nimeni nu știe de ce e trecută Victoria în buletin și, oricum, când au aflat, era deja mare și știută pe uliță ca fiind Ana. Și-așa a rămas. Dar nimic nu e întâmplător. La ce-a pătimit încă de la naștere când a fost respinsă de familie și adoptată de o mătușă cu inimă mare, apoi, copil fiind, evacuată cu familia din casă, greul și foametea din vremea războiului, capriciile unui bărbat prea aprig și tot zbuciumul de a-și crește copiii, toate astea și multe altele i-au brăzdat chipul, dar nu și sufletul. Victoria, un nume numai bun pentru Ana, femeia cu ochi luminoși, ce-a trecut frumos prin cele nouă decenii.
În 1925 s-a dat voie ca în Ardeal învățământul să fie, de drept și firesc, în limba română. Doar că n-avea cine să predea, așa că a fost adus din Regat învățătorul Cristache Teodor și numit director peste o școală ce număra 15 suflete, băieți și fete. Printre ei, și lelea Ana, elevă în prima generație de elevi la o școală românească. Ca toți de pe uliță, vorbea numai maghiara și nu i-a fost deloc ușor să priceapă ce vrea de la ea Domnu'- nvățător. ,,Dar îmi plăcea școala și mi-am dat silința. Odată am luat un 3 și atâta am plâns!" Disciplina era la loc de cinste și bătaia la palmă era mană cerească. Paznicul școlii, badea Ion, stătea de pază ,,nu care cumva să se iște bătaie în curtea școlii" câtă vreme stăteau în pauză. Jocurile copilăriei, ca și acum - Șotron, Mi-am pierdut o batistuță, Roata și Podul de piatră.
La ore, scriau, lelea Ană și colegii ei de clasă, pe tăbliță cu creionul ce-l ținea legat de ea cu o sfoară. Așa că teme nu avea. Cele 2-3 cărți pe care și le cumpărau pentru școală (cei care și le permiteau!), le purtau în coșuri pe care le împletea o femeie de pe uliță, pentru toți.
De-ale gurii își puneau pită cu gem sau cu unsoare.
Nu existau ,,bani de buzunar". Își amintește, zâmbind larg, lelea Ană, câtă bătaie lua pentru că fura din sacul cu zahăr pentru mușteriii ca să le dea copiilor cu care se juca. Era sărăcie mare și nimeni nu putea cheltui bani pe bomboane, așa că știa ea să fie, încă de pe atunci, om cu suflet mare.
Copiii se purtau la școală cu ce aveau mai bun prin casă, doar haine făcute de vreo croitoreasă amatoare din vecini. Hainele cumpărate de gata erau un lux pe care și-l permiteau numai domnii. Veneau la școală pe cătărigi ca să scape de noroiul de pe uliță și să nu strice încălțămintea care trebuia lăsată de la un frate la altul. De jucării, ce să mai vorbim; cine îndrăznea să spere că ar putea să-și cumpere una? Lelea Ană avea o păpușă pe care o păzea ca pe ochii din cap.
Multe amintiri are lelea Ană! Familia ce-a luat-o copil de suflet era înstărită. Avea slujnică în casă care se ocupa de ea câtă vreme ai ei lucrau la bufetul pe care-l aveau. Două amintiri îi trezesc nostalgie: prima e legată de trecerea prin oraș a regelui Mihai, copil fiind, în 1925, iar cea de-a doua e legată de ceaiul de tei.
Dintr-o mașină decapotabilă, viitorul rege al României le-a făcut cu mâna celor veniți să-l salute. Printre cei care-l întâmpinau, și Ana. „La școală, cel mai mult îmi plăcea să recit poezii. Așa că Domnu'-nvățător m-a dus odată în târg (acum, Piața Trandafirilor) de Ziua Regelui, unde am recitat poezia «Lăcrămioare». Și acum o știu. Iar, să vă mai spun că în fiecare an ne ducea pe strada cu tei (azi, Apaductului). Băieții se suiau în copaci și rupeau crengi de pe care, noi, fetele, strângeam flori de tei. De atunci nu beau decât ceai de tei, și în ziua de azi."
Anul acesta, Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza" din Târgu-Mureș împlinește 90 de ani.
O școală de 90 de ani și-o străbunică de 96...
La mulți ani, amândurora!
Și-au început deodată călătoria pe drumul literelor, iar destinul lor s-a împletit pentru patru ani.
La taclale cu lelea Ană, Emilia Moldovan, prof. ciclul primar, Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza"
