CINE NU E CU NOI E CU… CASA DE PENSII!

Distribuie pe:

La Casa de Pensii din Târgu-Mureș este ordine.

Când stai la coadă la ghișeu și funcționara de acolo îți spune că nu ai dreptul la indexarea pensiei, atunci când legea spune altfel, îți pui întrebarea: care este nivelul de competență al funcționarilor de aici?

Dar tu, cel care faci parte din „generația expirată", trebuie să te mulțumești cu verdictul lor: ești o excepție, fiindcă așa vor ei.

Când în final reușești să îi lămurești că au greșit, ți se răspunde în doi peri că programul de care se folosesc este greșit, tu să mergi acasă și să aștepți liniștit indexarea, care va veni… nu se știe exact când…

În incinta clădirii este curățenie, în birouri flori și multe, prea multe ședințe…

Dacă ai o fire rebelă și încerci să intri la compartimentul juridic (acolo e un fel de sanctuar, se discută, masa e pusă, se beau ceaiuri), iar tu, nelămurit, încerci să te informezi, ei nu prea au ce să-ți spună, în definitiv, nu depinde de ei…

Mi s-a întâmplat (din nefericire suntem mulți în situația asta) să mă trezesc cu o sesizare primită de la ei, în care sunt înștiințată că am fost penalizată cu o sumă (modică pentru un afacerist furăcios, dar foarte importantă pentru un pensionar oarecare) pe care trebuie s-o achit în două luni.

M-am trezit, deci, cu pensia ciuntită în lunile de iarnă.

Funcționarele care au greșit nu sunt penalizate (eu le-aș face vânt), mai mult, directoarea le respectă deciziile aberante (volens nolens, gândul mă duce la „Cloșca cu puii"). Ele merită respect, chiar foarte mult respect, căci ridicarea incompetenței la rang de lege este sloganul atât de uzitat în regimul „fost" care mai „este". Pe scurt, legea care stipulează indexarea indemnizației (ca o completare a Legii nr. 8 din 2006) o dată cu creșterea punctului de pensie aici nu se aplică încă. În România, da. La Târgu-Muuu(reș), nu.

În această situație și multe altele, există o singură soluție: să-i dai în judecată.

Puțini sunt aceia care se încumetă, din cauza cheltuielilor, din cauza pierderii timpului prin tribunale, din cauza stării de sănătate precare… Pe asta se mizează aici.

O colegă, de altfel o intelectuală rasată, mi-a povestit că i s-a ciuntit pensia specială având în vedere faptul că funcționarele n-au înțeles că jumătate din puțin e și mai puțin, oricum, în optica lor, pensionarul are dreptul la foarte puțin, mai ales dacă a lucrat în cultură.

Și nu pot să nu amintesc aici tertipul lor de a arunca anatema asupra Casei de Pensii din București. După ce m-am informat, am aflat că ele au fost cele care și-au permis să mă amendeze (avocații spun că este ilegal) din cauza incompetenței lor.

În aceste condiții, disputele politicienilor cu privire la autonomia locală sunt inutile…

Lasă un comentariu