Nu vă dau crezare! E bine?

Distribuie pe:

Statisticienii încearcă să ne convingă că în lumea largă erau, în anul 2014, exact 2.325 de milionari și miliardari care își calculează averile declarate în dolari americani sau în euro și lire sterline englezești. N-am cum să le dau crezare, bogătașii fiind precum caprele negre, urșii bruni și cerbii carpatini din pădurile și munții românești: nu-i poți inventaria pentru că mișună dintr-un loc în altul. Și, apoi, n-ai cum știi câți iezi și pui au făcut. Și nici câți dintre ei vor supraviețui. Tot cam așa și cu milionarii și cu miliardarii lumii!

De asemenea, nu-i pot crede nici pe sociologii-statisticieni francezi care, rugându-i pe conaționalii lor să alcătuiască un clasament al celor mai îndrăgite personalități naționale bătrâne, aflate încă în viață, au stabilit că pe primele cinci locuri s-ar afla: politicianul Simone Veil (1927), actorii Michel Galabru (1922) și Jean-Paul Belmondo (1933), cântărețul Charles Aznavour (1924) și scriitorul Jean d'Ormensson (1925). Abia pe locul 10 apare actrița Brigitte Bardot (1934), iar actorul Alain Delon (1935) e pe 15.

Te îndemn pe tine, cititorule, să întocmești un posibil „clasament" românesc, propunându-ți să alegi dintr-o posibilă listă pe care se regăsesc numele următoarelor personalități mult stimate și în vârstă înaintată: ex-regele Mihai (1921), academicianul filosof și eseist Mihai Șora (1916), politicianul-liberal Mircea Ionescu Quintus (1917), medicul-academician Constantin Bălăceanu-Stolnici (1923), actorul Radu Beligan (1918), istoricul-academician Dan Berindei (1923), politicianul-inginer Ion Iliescu (1930), generalul de armată în retra gere, Victor Anastasie Stănculescu (1928), umanistul-encicloped Neagu Giuvara (1916), scriitorul Dumitru Popescu-„Dumnezeu" (1928), actrița Draga Olteanu-Matei (1933), cântăreața de muzică populară Lucreția Ciobanu (1924), interpreta-compozitoare de muzică ușoară Marina Voica (1936), actorii Ion Besoiu (1931) și Ion Dichiseanu (1933), radioreporterul-comentator sportiv Ion Ghițulescu (1930). Iar, cu scuzele de rigoare pentru lipsa mea de modestie, subsemnatul-radioreporter-gazetar, semnatarul acestor rânduri. Cel care are cu șapte ani mai puțin decât vârsta Radioului Românesc. Ghiciți, dumneavoastră, câți ani voi împlini de „Dragobete", 24 februarie 2015!

Lasă un comentariu