Nu doar sondajele plasează Parlamentul în coada încrederii populare între instituțiile democrației! Căci opinii nefavorabile s-au exprimat și la „vârful" acestei instituții. Bunăoară, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, s-a declarat, recent, nemulțumit de activitatea „aleșilor" , subliniind, ironic: „Ne place să fim în vacanțe". El a adăugat, la începutul actualei sesiuni parlamentare, că deputații care au lipsit de la ședințele comisiilor în care s-a discutat legea insolvenței și criza creditelor în franci elvețieni vor fi sancționați. „Colegii noștri au rămas fie blocați probabil într-un aeroport în drum spre Camera Deputaților, în vacanțe, fie pe acasă, prin circumscripții (…). Ne place să fim în vacanțe", a mai spus Zgonea, citat de mai multe ziare. Mai mult, el a anunțat că președinții comisiilor care au beneficiat de mașini și benzină în perioada vacanței parlamentare își vor plăti combustibilul „din buzunar", susținând, de asemenea, că „imunitatea parlamentară este o… piatră de moară de gâtul politicienilor".
Sigur, nu generalizăm. Există și parlamentari valoroși și conștiincioși. Dar l-am citat pe Zgonea pentru a ilustra, dacă mai era nevoie, că nu doar alegătorii sunt nemulțumiți de parlamentarii noștri (cu mult peste 500 la număr!), ci și cei care coordonează și conduc ședințele din plen ale acestei importante instituții a democrației, care, alături de Senat, este Camera Deputaților. De altfel, o vorbă românească spune că atunci când, într-un domeniu, sunt prea mulți, lucrurile merg prost, pentru că… lasă unii pe alții!
Fapt este că, în România, nu o dată, s-a ridicat problema diminuării semnificative a numărului de parlamentari, dar și a existenței - din rațiuni financiare, de eficiență și rapiditate în adoptarea legilor - a unui Parlament unicameral. Rezultatele de până acum? Numărul parlamentarilor, în loc să scadă, a crescut fără precedent. La dimensiunea și populația României sunt mult prea mulți cei care, fără a face aproape nimic, toacă banii țării și mai mult încurcă, uneori, lucrurile decât să le simplifice în Parlament. De ce, dacă în SUA - cu peste 300 milioane de locuitori - sunt doar 535 de parlamentari, în România - la 22 milioane de locuitori, să avem 588 de… aleși! Mai ales că, nu o dată ne-a fost dat să vedem că cei 588 de parlamentari români (numărul lor scăzând doar cu cei urmăriți penal, ori condamnați) nu se întrunesc la un loc aproape niciodată când trebuie (inclusiv, în comisii, cum spunea Zgonea, se suspendă, uneori ședințele din lipsă de cvorum!) și că, din lipsă de cvorum, nu se adoptă, la timp, legi importante (și stringente) pentru țară. Nici la Senat, nici în Camera Deputaților.
Discuții pe marginea reducerii numărului de parlamentari au fost nenumărate. Și la recenta întâlnire - consultare, pe care președintele României, Klaus Iohannis, a avut-o cu președinții celor două Camere, Călin Popescu Tăriceanu și Valeriu Zgonea, s-a invocat, printre altele, acest lucru. În trecutul, nu prea îndepărtat, încă pe când era președinte al PD și prim-ministru, actualul primar al Clujului, Emil Boc, reclama necesitatea instituirii unui Parlament unicameral, apreciind, la vremea respectivă, că nu se justifică existența a două Camere desemnate în același mod și care au atribuții similare. Au fost situații - spuneau, la rândul lor, alți politicieni - în care ordonanțele de urgență au fost adoptate în Parlament în aproape un an de zile, când deja aceste ordonanțe au produs efecte juridice.
Pe de altă parte, același Boc ne spunea nouă, românilor, că parlamentele bicamerale își au rostul în statele federale, precum SUA sau Germania, unde o Cameră se ocupă de problemele națiunii, iar alta de interesul fiecărui stat, respectiv land. Și tot Boc (și nu numai el) ne atrăgea(u) atenția că va propune reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, așa încât să existe o concordanță între numărul de aleși și cel al populației României. Pe undeva, un lucru absolut normal, dacă avem în vedere că, pe lângă parlamentari, activează (sunt plătiți) sute de funcționari, șoferi, neveste, rudenii etc., etc., care trăiesc, bine mersi, în „spatele" acestora și consumă gazul și curentul electric „de pomană" (vorba vine) prin birourile - altfel, luxoase - din teritoriu.
Firește, atunci când Emil Boc și alți politicieni din anturajul său propunea(u) diminuarea numărului de parlamentari (măsură salutară, din toate punctele de vedere) se afla(u) în opoziție și dădea bine la electorat. Dar, după ce PD-leul a ajuns la Putere nu a mai întreprins nimic. De ce? Din rațiuni politice. Clientela politică nu s-ar mai fi regăsit, în totalitatea ei, în funcții de parlamentari, funcție ce le asigură multora o serie de privilegii la care oamenii de rând (cei care i-au ales) nici nu se gândesc. Bașca, imunitatea pentru „potlogăriile" pe care unii le fac, considerându-se mai presus de lege.
Acum, în 2015, cu USD-ul la Guvernare, și „noul" PNL în opoziție, reducerea numărului de parlamentari a revenit în actualitate. Liderul PSD, Victor Ponta, declara că formațiunea sa va susține un Parlament, al cărui număr de deputați să nu depășească 300, iar cel al senatorilor, 100-110! Cifră asupra căreia, în esență, s-au declarat de acord și liberalii.
De data asta, însă, și președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că a vrut consultări cu partidele politice, pentru a discuta calea de urmat către reducerea numărului de parlamentari. Numai că - spun analiștii politici - reducerea numărului de parlamentari la 300, așa cum s-a decis în urma unui referendum validat, este un cartof fierbinte aruncat între partidele care au alternat la putere. Nicio majoritate nu s-a apucat la treaba asta din motive meschine și pragmatice ce țin de interesele personale ale celor care s-au cocoțat în funcții de parlamentari. E greu să ajungi la determinarea unei majorități să voteze legile prin care să-și taie singură din fotolii. Riscul este uriaș pentru acești lideri, dacă lucrurile stau așa cum susține fostul ministru Gabriel Sandu, în declarația de la DNA în care spune că se plătesc sume consistente pentru funcții publice. Cei care au plătit nu au niciun motiv să voteze ceva care să le tragă scaunele de sub fund. Dacă sunt forțați să o facă, există riscul să se supere și să toarne la DNA.
Asta-i problema… De altfel, în România, deciziile în alianțele politice sunt șubrezite de trucuri greu de suportat. Responsabilitatea aleșilor se diluează. Interesele oculte primează. Adoratorii lor pătimași, indiferent de „masca" politică, nu au discernământ. Nici memorie. Impostura se ridică la rang de virtute și protejată reciproc până atunci când este folosită drept armă electorală.
În realitate, până când nu vom face ceea ce spunem (și promitem, la un moment dat), e greu de crezut că se va schimba ceva (în bine) în România. Să sperăm că, de astă dată, se va recurge la reducerea numărului de parlamentari! O cere viața, populația, alegătorii!
…Dar și respectul față de un referendum popular. Bunăoară, Curtea Constituțională a stabilit, la 27 iunie 2012, că o modificare a legii electorale este imposibilă fără respectarea consultării populare din 2009, în care s-a votat limitarea numărului de deputați la 300 și parlament unicameral. Ca urmare, deși liderii partidelor parlamentare care s-au prezentat, recent, la Cotroceni s-au prefăcut că uită de referendumul din 2009, Curtea Constituțională a stabilit, la data menționată, că acea consultare este obligatorie.
Așadar, întrebarea care se pune este: vor fi, până la urmă, respectate deciziile de la referendumul din 2009?
Concluzia? Una singură: deocamdată, doar viitorul apropiat ne va arăta dacă toate aceste prevederi vor fi respectate!
