Atributul

Distribuie pe:

Stratul limbii române (LXVII)

În Gramatica Academiei, vol. II, p. 114, atributul este numit ca parte de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al lui.

Ca substitute ale substantivului amintim: pronumele și numeralul. Sfera substitutelor poate fi mult mărită, mai ales că, având valoare substantivală, sunt amintite participiile articulate (rănitul), adjectivul propriu-zis articulat (înțeleptul), adverbele articulate (binele) și chiar interjecția, când primește un articol (oful). O secțiune a limbii (lingvisticii) studiază schimbarea valorii gramaticale (morfologice), ca procedeu de îmbogățire a vocabularului: conversiunea.

În sintaxa propoziției indo-europene atributul nuanța o valoare partitivă, adică ideea parte-întreg.

Această valoare a fost exprimată în limba latină prin folosirea genitivului: „Frons est animi ianua" (Fruntea este partea sufletului); „Iustiția domina et regina omnium virtutum est". (Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților).

Pe lângă valoarea partitivă (cea mai veche), atributul în limba latină indică și calitatea. „Inter Viminalem et Esquilinum collem plurima pauperum civium domicilia erant". (Între colinele Viminal și Esquilin erau foarte multe locuințe ale cetățenilor săraci).

Aș dori să menționez că, exceptând numele proprii din ultimul exemplu, toate celelalte cuvinte le utilizăm în limba română cu forme asemănătoare, inter - între; collem - coline; plurima - plural, pluralitate (mulțime); (pauperum, paupertate - sărăcie; civium - civil, civic - cetățenesc; domicilia - locuințe, domiciliu; erant - erau)

Am mai realizat o asemenea paralelă, în primul rând, pentru tinerii cititori, care studiază ca obiect Limba Latină, dar și pentru a-mi motiva insistența în a dezvălui noi și noi asemănări între cele două idiomuri, latina ca limbă a unui imperiu, și româna, ca formă de manifestare a națiunii noastre, limba scrisă „în vechi izvoade", dar și „pe ulcioare și pe ii".

În Istoria limbii române, vol. I, coordonator Al. Rosetti, p. 229, se arată și valoarea explicativă a atributului. Deseori substantivul Urbs (orașul) înseamnă în context numele propriu Roma.

Din nevoia unei explicații, s-a folosit Urbs Roma (o apoziție explicativă, substantiv la cazul nominativ), apoi, într-o altă etapă, în timpul republicii apoziția a devenit neacordată, folosindu-se expresia Urbs Romae (cu substantivul propriu la cazul Genitiv).

S-ar putea formula o întrebarea: cui folosesc aceste explicații? Și totuși ele folosesc! În învățarea atributului în limba română (capitol important al sintaxei propoziției), una dintre dificultăți o constituie diferențierea între tipurile de apoziții.

…Dar noi, sub generosul titlu de rubrică (Mult e dulce și frumoasă…) ne propunem să urmărim evoluția limbii, să o însușim corect și să o facem frumoasă „ca o piatră rară", ca o adevărată „comoară".

Lasă un comentariu