Fantomele, încă prezente în viața modernă a Thailandei

Distribuie pe:

Ceremonii budiste de alungare a fantomelor din fabrici, aeroporturi, sau din zgârie norii din capitală, considerate „case ale fantomelor", sunt încă prezente în viața modernă a Thailandei care este în continuare plină de superstiții, informează luni AFP.

Credința în fantome este răspândită chiar și în rândul claselor cele mai educate din Bangkok și nu este rar să vezi un funcționar public înclinându-se în fața unui zgârie nori, considerat casă a fantomelor, când trece pe lângă un asftel de imobil din sticlă și oțel. Și sunt rari cei care nu au acasă un mic templu care să-i ferească de spiritele malefice.

În această societate foarte superstițioasă, unde etajul 13 lipsește din orice clădire și unde liderii politici recurg la numerologie sau la sfaturile clarvăzătorilor, fantomele fac parte din viața cotidiană. Cazărmi, fabrici, aeroporturi îi plătesc pe călugării budiști în fiecare an pentru ceremonii menite să protejeze aceste locuri de spiritele rele.

La originea acestei credințe se amestecă influențele folclorului popular, moștenire a animismului, cu mitologii budiste sau hinduiste. Credința în fantome are însă și o utilitate socială, la fel cum Satana sperie oamenii în Occident, pentru ca oamenii să nu facă lucruri rele, este de părere thailandezul Kapol, expert în fantome.

În Thailanda, China, sau în alte țări din Asia de sud-est, sărbătoarea tradițională „Hungry ghosts" este foarte importantă pentru comunitățile chineze, care hrănesc atunci spiritele strămoșilor lor pentru a le ține liniștite.

Lasă un comentariu