Puncte de vedere - Fenomenul rumañol, ca efect al migrației

În contextul interconecțiunii mondiale, al procesului globalizării, printre aspectele sociale frecvent discutate se numără, în deosebită măsură, fenomenul proceselor de migrație transnațională, îndeosebi a populației sărace, în țări mai puternic dezvoltate industrial. Cam 2% din populația lumii sunt migranți de generația întâi.

Migrațiunea nu este redusă doar la deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci văzută ca o declanșare a unor modificări substanțiale în viața unui individ sau a unui colectiv.

Și lingvistica tratează cu tot mai mult interes aceste procese complexe, care au un larg spectru de repercusiuni.

Spania - țara favorită a emigranților români

O tematică specifică o reprezintă emigrarea, în ultimii ani, a cetățenilor români în Spania. Unul dintre aspecte este contactul lingvistic între limba română și cea spaniolă, care, în lipsa vecinătății geografice a României și a Spaniei, se poate realiza doar pe calea migrației, spațiul lingvistic român fiind ca o insulă în „marea limbilor non-romanice" (Thede Kahl).

În 2013, românii reprezentau 15,7 % din totalul imigranților și 1,8 % din populația Spaniei, formând, astfel, majoritatea etnică de imigranți. Oficial se apreciază că numărul total al românilor din Spania, inclusiv a celor fără domiciliu legal, este de un milion.

Speranțele pe care populația României le nutreau după căderea dictaturii ceaușiste au fost spulberate din cauza crizei economice, lungă și grea, a celei politice și instituționale. Factorul economic, fără îndoială, a determinat fenomenul emigrării, sărăcirea drastică a populației și șomajul masiv fiind urmările schimbărilor după 1989. Dorința de a avea un venit mai mare, care să permită consumul liber, și dorința de a avea un standard de viață mai ridicat a determinat valul de emigrare din anii ´90 încoace.

Există mai multe cauze pentru care românii emigranți preferă Spania.

Ei sunt conștienți că integrarea lingvistică și culturală sunt facilitate de faptul că limba română și cea spaniolă fac parte din același grup genealogic și că aparțin aceluiași mediu cultural romanic. Limba română și limba spaniolă se aseamănă, ambele fiind descendente din latină, păstrând o mare parte a tezaurului lexical.

Limba română din punct de vedere genealogic și istoric este considerată ca o limbă romanică. Are, totuși, o particularitate: din perspectivă tipologică este o limbă balcanică (prin accentuarea vocalei centrale medii, postpunerea articolului hotărât, formarea timpului viitor analitic).

Influențele timpurii slave, începând cu invazia slavă în Dacia secolului 7, sunt consemnate în primele texte scrise în limba română, păstrate, datate în 1521 („Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung"). De relevanță sunt influențele din lexic și formarea cuvintelor, mai ales termeni, până atunci necunoscuți populației rurale (de exemplu grădină, grajd, praz).

Școala ardeleană, din a doua parte a secolului 18, a promovat recentrarea pe bază latină a limbii, propagând activarea vocabularului latin.

Româna fiind, din punct de vedere genealogic, o limbă romanică, românii nu au dificultăți prea mari ca să învețe limba spaniolă, unul dintre factorii pentru preferarea Spaniei. Deja, înainte de a emigra, au început să și-o însușească inconștient, vizionând telenovelele sud-americane, foarte îndrăgite în România.

Factorul economic este de o importanță deosebită. În anii '80, creșterea economică a Spaniei era în floare. Majoritatea românilor a găsit de lucru în industrie, agricultură, construcții, în turism, în prestări de servicii, în general fiind locuri de muncă fără interes pentru spanioli, prost plătite.

Alți factori care au determinat afluxul românilor în Spania, au fost relativa stabilitate politică a regatului spaniol, existența asistenței sanitare gratuite și stilul de viață atractiv din Peninsula Iberică.

Mare atractivitate pentru emigranții români le-au constituit regiunile Madrid, Valencia, Catalonia, Castilla-La Mancha, precum Andaluzia, dar mai întâi de toate capitala Spaniei.

Contact lingvistic, prin migrare

Prin emigrare, vorbitorul român este expus unui dezechilibru lingvistic-cultural, prin ieșirea sa din cultura de origine, deci și din comunitatea lingvistică originară.

Prin vorbirea castilianei la locul de muncă și în viața publică, practicând limba alohtonă în cercul familiei și al prietenilor, românii câștigă competență bilingvă, efect pozitiv. Lingviștii au constatat că mai multe limbi folosite pe o perioadă mai îndelungată în același spațiu, nu coexistă fără influență reciprocă, ci se constată fenomene diverse ca urmare a interacțiunii comunicative bi - sau multilingve.

Din categoria transferului fac parte așa-numitele interferențe, transpunerea structurilor limbii materne pe structuri echivalente ale limbii nou învățate și vice-versa. Aceasta se întâmplă îndeosebi între limbile de aceeași genealogie. Astfel se explică interferențele frecvente la vorbitorii bilingvi româno-spanioli.

Fenomenul rumañol

Frecvența ridicată a aparițiilor de interferențe și Code-Switching între spaniolă și română, ca particularități ale unei noi realități lingvistice, câștigă tot mai mare importanță în acele zone ale Spaniei, în care sunt mulți emigranți români. Acest hibrid lingvistic are denumirea actuală de „rumañol". Termenul se referă nu numai la limbă, ci și la artă, muzică și literatură, rezultate din contacte hispano-române. Ca analogie la acest termen de specialitate, tot mai des românii din Spania sunt numiți rumañoli.

Urmează câteva exemple de interferențe lexicale, date de autorii Jieanu și Munteanu Colán. Deosebim, pe de o parte, cuvinte asimilate de limba română: a anima - pentru a încuraja; competență - pentru concurență (competiție!); pintură - pentru vopsea

Pe de altă parte, rumañolii folosesc împrumuturi din spaniolă, care nu sunt adaptate la limba română: asadero - pentru grătar; cartero - pentru poștaș; piso - pentru apartament.

În vorbirea curentă a imigranților români se găsesc calchieri din cauza asemănărilor formale: a comenta - pentru a povesti; gust - pentru plăcere; rar - pentru ciudat.

Se remarcă de asemenea calchieri structurale: a se pune bolnav - pentru a se îmbolnăvi; a se pune nervos - pentru a deveni nervos.

Mai puțin frecvente sunt interferențele din limba română în limba spaniolă, dar ele există, în primul rând prin confuzie semantică, cum ar fi folosirea adverbului próximamente în loc de aproximadamente.

Românii sunt foarte creativi în ceea ce privește folosirea limbii spaniole. Necunoscând termenul respectiv, îl inventează: electronifico, pentru electronic, persona de consumo, pentru consumatorul de rând (după Roesler).

De asemenea, preiau din limba lor cuvinte care seamănă. Astfel folosesc adjectivul frumos în loc de hermoso, englez pentru inglés.

Se observă adaptarea unor lexeme române în limba spaniolă, cum ar fi antrenador în loc de entrenador, cu sensul de „antrenor".

Relevanța limbii hibrid rumañol va crește, nu numai în domeniul lexicului, dar și pe plan morfologic și sintactic, în măsura în care imigrarea românilor în Spania va continua.

Cum va evolua ca atare, situația lingvistică, rămâne de văzut!

(Traducere din limba germană de Brigitte Kramer)

Lasă un comentariu