Costumul popular, centrul atenției la Reghin

Distribuie pe:

Majoritatea invitaților au fost de pe văile ce înconjoară Reghinul, dar la Bal au fost prezenți oaspeți din toate colțurile țării, invitați speciali din multe zone istorice ale României: Bucovina, Banat, Maramureș etc. Ei au fost întâmpinați de la intrare, așa cum cere datina, de lăutăreni și chizăși, cu pâine și sare, în frunte cu familia Gliga, gazda balului. „Mă bucur că și în acest an au venit atât de mulți oameni la Balul Însuraților, un eveniment pe care an de an încercăm să-l facem mai amplu și mai frumos. În fiecare an cred că este ediția cea mai reușită, și acum zic la fel și nu neapărat pentru numărul celor prezenți, sau al celor care au urmărit în direct pe televiziune sau internet, ci prin calitatea artiștilor invitați. Participanții parcă au trăit mai intens evenimentul, ringul a fost mereu plin de dansatori care au jucat încontinuu. Cei care au venit au vrut să simtă pe ring jocul și cântecul popular, să se simtă bine în costumul popular, să asculte atât tinere talente, cât pe deja clasicii muzicii populare românești pe care trebuie să-i respectăm", a declarat deputatul Vasile Gliga. „Pentru noi, ca familie, cea mai mare bucurie sufletească este faptul că atâta lume a venit alături de noi, pentru că un eveniment de asemenea amploare nu poți să-l faci singur. Faptul că am petrecut două zile împreună ne-a umplut de energie, ne dă putere de muncă pentru viitor. Toată lumea a venit să simtă și să trăiască românește și să se simtă stăpâni pe ei, pe zona și țara lor", a mai adăugat gazda, organizatoare, Dumitrița Gliga. Regula „dură" a obligativității purtării costumului popular a fost respectată și în acest an de invitați. „A reușit să îmbrace costumul popular prefectul județului Mureș, Lucian Goga, președintele Consiliului Județean Ciprian Dobre a purtat straiul tradițional și toți politicienii și cei din administrația locală care au reușit să vină, la fel. Dacă asta este regula casei, toată lumea trebuie să o respecte. Câștigul este că dacă înainte de organizarea evenimentului lumea avea mai puține costume, uitate prin lăzi de zestre, acum multă lume își cumpără pentru ei și copiii lor straiul popular, cum am făcut și noi în familie. Absolut toți membrii familiei mele, inclusiv nepotul de 7 luni, are costum popular", a explicat Vasile Gliga.

Lasă un comentariu