Om bogat - Om sărac

Distribuie pe:

L-am auzit pe un fost sărăntoc, scăpătat în om bogat prin necinste şi furtişaguri de tot felul, văitându-se că îi este dor de foame. De fapt, nu de foamea reală şi bilogică îi era lui dor, ci de acele vremuri când dormea liniştit, fără să-l doară capul că, mai devreme sau mai târziu, va fi întrebat cum, cu ce şi când şi-a construit vilele şi palatele, din ce bani şi-a cumpărat maşinile, pământurile şi pădurile. Nu de alta, dar fostul director, de la care lua animalele pentru carmargeria sa, este deja întrebat de sănătate. Adică, dă cu subsemnatu', „rugat" fiind să demonstreze cum s-a îmbogăţit sărăcind şi falimentând complexul pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor şi viţeilor. Şi unde sunt banii din TVA-ul fraudat,

din acte reieşind că nu putea creşte, anual, un efectiv dublu de animale cu un aşa de mic consum de furaje. Şi că „măcelarii", care târguiau de la unitatea lui carnea în carcase, n-au prelucrat nici un sfert din marfă, restul revânzând-o altor clienţi, care la rândul lor încasau şi ei TVA-ul. Sume care se ridică la zeci de milioane de lei!

Lasă un comentariu