Nu pricep de ce proştii nu iau exemplul deştepţilor. Şi invers!
Alex. Ştefănescu mereu scoate pe guriţa lui de „deştept" al scrisului românesc câte o perlă, una dintre ele elogiind, deopotrivă, scriitorul şi criticul literar. Respectiv, pe domnia sa. Că, de fapt, asta a făcut şi face: scrie, neuitând să-i critice pe alţii! Aşadar, el conchide că amândouă „profesiile" sunt la fel de grele şi de dificile. Nimic mai neadevărat! Pentru că e mult mai greu să fi un scriitor modest de prost decât un critic literar, chiar şi bun! Criticul având doar două alternative: ori să laude, ori să învinuiască. Şi într-un caz şi în altul, nemaiputând schimba cu nimic valoarea sau nonvaloarea scriiturii!
„Francois Hollande-Africanul"
Aşa îl „ciufuleşte" pe actuaul preşedinte al Franţei înaintaşul său, franţuzul-evreu maghiarizat Nicolas Sarkozy (n. 1955-Nicolas Paul Stephane Şarkozy Nagy Bocsai, în intervalul calendaristic: mai 2007-mai 2012, coprinţ al Andorei), cel care îşi motivează expresia ironică prin faptul că, în nici doi ani şi jumătate de mandat, Francois Gerard Georges Nicolas Hollande (n.1954) a vizitat 48 din cele 54 de state africane. Dovadă că pe Continentul Negru ar fi mult mai îndrăgit decât în propria-i ţară.
Pitagora, mai mult decât un matematician antic grec
Autorul teoremei care îi poartă numele, considerată chinul şcolarului leneş şi prost, însă plăcerea şi fantezia celui harnic şi inteligent: a la pătrat + b la pătrat = c la pătrat. Altfel spus: „În orice dreptunghi, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei". (a şi b=lungimea catetelor; c= lungimea ipotenuzei). Acesta ar fi matematicianul (Pythagoras, n. 580 î. Hr.-d. 495 î.Hr.). Din „deşteptăciunea" lui de filosof am decupat un înţelept îndemn : „Cruţaţi lacrimile copiilor voştri, ca să le poată vărsa pe mormântul vostru".
Ludwig van Beethoven şi una dintre bolile sale grave
Cea a surzeniei totale, din ultimii ani ai vieţii şi creaţiei sale muzicale. Conlucrând cu teoreticeni în arta compunerii şi notării pe portativ a muzicii simfonice, câţiva cercetători americani, între care medici orelişti şi cardiologi, au ajuns la concluzia că marele compozitor german şi-a gândit ultimele creaţii prin intermediul „tainei" ascultării inimii sale. Din interiorul fiinţei sale, ea i-a „dictat" nu numai melodicitatea muzicii, ci şi tehnica orchestrării unor Simfonii şi Sonate devenite capodopere universale ale creaţiei muzicale, între care şi „Eroica".
