Legea nr. 8/2006 prevede instituirea unei indemnizaţii pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite. Legea dă dreptul acestor artişti pensionari la o indemnizaţie lunară care reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită. Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.
Şi, de aici, a pornit aventura, tevatura sau spuneţi-i cum vreţi.
2014. Iulie. Soare. Vară. Cald. Sună telefonul! Buna mea prietenă şi, totodată, colegă de scenă îmi spune că ea şi alte colege pensionare au primit, de la Casa de Pensii Mureş, decizii prin care erau înştiinţate că, începând din anul 2007, calculul indemnizaţiilor primite prin UNITER, conform Legii 8/2006, fusese greşit. Prin urmare, la refacerea calculului, indemnizaţia va scădea semnificativ. Eu nu am primit nicio decizie de la Casa de Pensii Mureş, nici atunci, nici în zilele următoare, totuşi, am hotărât, împreună cu prietena mea, să mergem să cerem lămuriri. Ne-am dus în audienţă la directoarea Casei de Pensii, doamna E. Neagu. Doamna directoare - în concediu! Şi ţinea locul altcineva. Nu ştim cine. Nu s-a prezentat. Ne-a ascultat, cunoştea oarecum situaţia, nu prea bine, aşa că mai multe lămuriri n-am obţinut. Aşa că, odată cu revenirea doamnei directoare din concediu, hop şi noi în audienţă. Da, acum ne-am lămurit. Buştean! Nu ei au hotărât, că greşiseră calculul, ci „cei de la Bucureşti"! această entitate necunoscută îşi permisese să-şi bage nasul în pensiile noastre. Basme de adormit copiii şi pensionarii! Până la urmă, sigur că am înţeles că greşeala era pe plan local.
Am aşteptat să vedem ce se întâmplă mai departe. Şi am văzut! 14 august - zi fatidică de ridicare a pensiei de la bancomat. Ceea ce fusese odată o pensie, ajunsese o sumă, cu 130 ron mai mică. Fără nicio explicaţie. Cât pe ce să fac infarct. Mă întorc acasă, unde, nu ştiu prin ce minune, păstrasem toate cupoanele de pensie, începând din anul 2007, şi încep să calculez. Nu, mie nici a N-a oară nu mi-a ieşit că fusese greşit calculul. Totuşi dau telefon la UNITER, să văd dacă cei de acolo ştiu ceva. Au rămas cu gura căscată, ascultând păţaniile noastre. Nu ştiau nimic, nu anunţaseră nici un calcul greşit. Între timp, prietena mea a dat şi ea telefoane unor colegi din alte oraşe, membri ai UNITER. Nimănui nu i se oprise nici un bănuţ din pensie. Totul se întâmpla doar aici, în Târgu-Mureş. Era doar coşmarul nostru.
La proxima audienţă ne înfiinţăm în faţa doamnei directoare. Eu, înarmată cu cupoanele de pensie, dorind să-i demonstrez că nu e vorba de niciun calcul greşit. Ţi-ai găsit! Cine să vrea să asculte demonstraţiile mele? Şi, pe urmă, ce dacă mi-au micşorat pensia fără să mă anunţe? Directoarea a chemat o funcţionară cu decizia pe care trebuia să mi-o trimită în urmă cu o lună şi jumătate, şi mi-a zâmbit: „Gata, s-a rezolvat, poftim decizia!". Am mai îndrăznit să întreb dacă ne vor opri din pensie şi sumele din anii trecuţi, am obţinut o ridicare din umeri şi un răspuns total lămuritor: „Vom vedea"!
În acelaşi timp Ministerul Muncii anunţase că se lucrează la o lege a amnistiei fiscale, tocmai pentru aceste cazuri, în care funcţionarii greşesc şi pensionarii sunt obligaţi să plătească. Şi aşa a fost.
La 1 octombrie 2014 a apărut Legea 125, legea amnistiei fiscale. Până atunci am primit în fiecare lună pensia micşorată cu 130 roni. La fel şi celelalte colege, desigur, cu mici diferenţe la sumele scăzute.
Legea 125/2014 prevede că debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor din sistemul public de pensii la data intrării în vigoare a acestei legi (debite care nu au drept cauza culpa pensionarului), reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, nu se recuperează.
M-am bucurat, fiind sigură că odată cu apariţia acestei legi, aventura noastră se va încheia. Ehe! Vise, taică, vise!...
În 6 noiembrie primesc „scrisorica" de la Casa de Pensii prin care sunt înştiinţată că datorez suma de 3.112 roni, pentru că am beneficiat de „foloase necuvenite." Scrisori asemănătoare, cu sume mai mari sau mai mici, au fost primite şi de către celelalte colege. Cu recomandarea că, dacă nu ne convine, să ne adresăm judecătoriei în termen de 15 zile. Ceea ce am şi făcut. Trebuie să spun şi faptul că, oricum ar fi fost, de la 1 octombrie, datoria noastră era prescrisă, noi primind înştiinţările la începutul lunii noiembrie.
Da, asta este! Sunt o infractoare! Am pus pistolul la tâmpla Casei de Pensii şi i-am golit buzunarele. Aşa ne trebuie! Cum am îndrăznit să mai trăim şi după 35-40 de ani de muncă, ce tupeu avem să dorim să beneficiem de pensie, pardon, de „foloase necuvenite"?!?!
În sfârşit, a venit şi luna decembrie cu ziua ei de 14 - zi de pensie. Cadou de sărbători: pensia micşorată cu 30 %, mai exact cu 650 roni! Fără o înştiinţare care să anunţe de când începe să fie recuperată aşa-zisa datorie, în câte rate şi cuantumul acestora. Nimic! Nu avem dreptul nici măcar la atâta?! Singurul meu drept este acela de a plăti greşelile făcute de alţii şi asta cât mai repede. Nu cumva „să dăm colţul" sau şi mai pe înţeles „ortu'popii".
Ne-am înscris din nou în audienţă (eu şi prietena mea) la doamna directoare. Ne primeşte „bucuroasă" de revedere şi ne anunţă că legea îi dă voie să ne oprească 30% şi gata. Totuşi, îndrăznesc să precizez că 30% este suma maximă prevăzută de lege. Şi? Ce dacă? E totuna pentru dumneaei. Mai îndrăznesc să-i amintesc de Legea 125/2014, legea amnistiei fiscale. Mi-o retează, scurt: „Nu e pentru artişti"! Totuşi, mai încerc să obţin un sfat: „Cum să ne descurcăm, la ce cheltuieli să renunţăm? La plata facturilor, la medicamentele necesare pentru multiplele boli ale vârstei noastre? De mâncare sau alte prostii de astea nu mai amintesc. Ne anunţă solemn că şi pe ea o doare spatele dimineaţa. Simt că îmi dau lacrimile, o compătimesc şi îmi impun să-mi ţin gura. O trag pe prietena mea spre ieşire - ea mai încerca să apeleze la omenie. Care omenie? A cui? Din uşă mă întorc şi îi urez obişnuitul „La mulţi ani!" şi „Sărbători fericite ca ale noastre!".
Ieşim şi… fuga pe scările care duc la biroul juridic. Depunem nişte cereri de micşorare a ratelor (oprirea lor până la hotărârea judecătorească nu e posibilă). Obţinem o reducere a lor, vor rămâne cam la 17% - 20%, dar numai din luna februarie. Vom vedea! Nu mai am încredere.
Trec sărbătorile, ne descurcăm, sau mai bine zis nu ne descurcăm, vine în sfârşit luna ianuarie 2015 şi odată cu ea mărirea pensiilor cu 5%. Fiind vorba de o creştere şi a valorii punctului de pensie la 830, 2, va fi aplicată şi Legea 8/2006. Cum să nu! Primim câţiva firfirici la pensie, de legea 8/2006, nici vorbă!
Fuga la biroul juridic: „Care-i problema, noi am făcut deciziile, am calculat, sigur, cei de la Bucureşti, acolo s-a întâmplat ceva", spune juristul. Totuşi, dă un telefon, ascultă, nu se lămureşte, dar mă asigură că totul e pregătit, vom primi şi banii, nu acum, nici în februarie, în martie, poate… Cine-i mai crede? Şi dacă îi vom mai primi, sunt sigură că va fi greşit calculul!
Vreau să le spun celor de la Casa de Pensii, că noi, pensionarii, suntem bătrâni, dar nu proşti! Răbdarea mea a ajuns la capăt. Atâta batjocură, umilinţă, ba chiar hărţuire la care am fost supusă o jumătate de an, din partea Casei de Pensii, nu pot fi trecute cu vederea. Mă gândesc chiar la a cere daune morale, materiale şi orice alte daune posibile legal. Dar nu instituţiei, ci persoanelor care au semnat şi au trimis acele decizii şi „scrisorele" persoanelor care au calculat greşit, persoanelor care îşi bat joc de noi. Să plătească material, să simtă ce am simţit şi eu atunci când am primit pensia făcută franjuri din lună în lună! Aşa este drept: cine greşeşte, plăteşte!
Pe 26 februarie 2015 am primul termen de judecată.
Doamne, ajută!
