Faţă de frecvenţa din ce în ce mai mare cu care revine în discuţiile publice, problema educaţiei în şcoală se arată nu numai de o foarte mare importanţă ci şi de o complexitate care reclamă o specializare excesivă a tuturor domeniilor adiacente fenomenului educaţiei, cu atât mai mult în zonele multiculturale locuite de minorităţi etnice şi în mod special de minoritatea rromă, aşa cum este cazul Şcolii Gimnaziale nr. 3 Târnăveni. Sistemul pedagogic tradiţional, bazat pe valori temeinice, pe experienţă şi pe bunul simţ a operat în trecut, dar şi astăzi, când trebuie să ferească copiii de droguri, prostituţie, violenţă, riscurile inevitabile ale libertăţii şi democraţiei de tarabă sui-generis cu specific balcanic.
Rromii au reprezentat şi reprezintă minoritatea etnică cu cea mai mare dinamică pozitivă la Târnăveni. Numărul de familii de etnie rromă reprezintă, la ora actuală, circa 10% din populaţia municipiului, în ultimii ani crescând vertiginos! (...) Un număr mare de copii rromi sunt instruiţi şi educaţi la Şcoala Gimnazială nr. 3, una dintre puţinele şcoli în care se predă limba literară a minorităţii rrome: romani. Numărul copiilor rromi de nivel gimnazial înscrişi la această şcoală este de două ori mai mare faţă de totalul elevilor de la celelalte şcoli din localitate, cu siguranţă datorită zonei în care este amplasată şcoala „Bărăganul" de pe malul Tarnavei Mici, imperiul sărăciei extreme. Populaţia rromă a Târnăveniului este a două ca număr după populaţia minoritară maghiară.
Istoricul acestei şcoli este unul foarte interesant!. Îmi aduc aminte de această şcoală cu nostalgia şi frumuseţea tinereţii anilor '50 - '54 ca elev al Şcolii Medii Tehnice de Chimie, cea mai prolifică şcoala din localitate, cu ocazia frecventării orelor de practică industrială la fostul Combinat Chimic denumit pe atunci „Karl Marx" (după contopirea celor două mari Societăţi Comerciale „Nitrogen" şi „Mică"). Şcoala se află într-o clădire veche, total necorespunzătoare, foarte aproape de combinat, în preajma unor case foarte arătoase şi confortabile, construite pe gratis pentru specialiştii combinatului. Am cotrobăit-o de câteva ori! Şcoala era frecventată şi atunci, ca şi acum, de majoritatea copiilor de etnie rromă ai căror părinţi lucrau pentru o bucăţică de pâine, în marea lor majoritate, ca muncitori necalificaţi, foarte trebuincioşi Combinatului Chimic.
Cu toate greutăţile, neajunsurile şi sărăcia de după război, învăţământul în această şcoală a fost de bună calitate, la vedere prin comportarea rromilor în cartierul lor, pe atunci foarte curat, cât şi ca angajaţi în vechiul combinat, unde ordinea, disciplina şi punctualitatea erau la ordinea zilei.
Noua clădire a Şcolii Gimnaziale nr. 3 a fost dată în funcţiune la data de 1 septembrie 1965, odată cu dezvoltarea economico-socială a oraşului, interesului, necesităţii şi importanţei învăţământului, obiectivităţii organelor administrative locale, profesorilor şi conducerii şcolii, în mod deosebit, directoarei acestei şcoli timp de peste 15 ani, doamna profesoară Solomon Zamfira, care printr-o neobosită luptă şi pricepere şi-a văzut în cele din urmă visul împlinit. Şcoala cuprindea 300-400 de elevi, în majoritate de etnie rromă, din care şi secţia maghiară, clasele I-IV, ulterior şi clase complementare până la clasa a X-a, cu profil Ceramică, necesar fabricilor de faianţă şi gresie, cărămizi şi ţigle (Hercules) şi tehnolemn. Dezvoltarea şcolii se datorează în mare parte ajutorului material şi organizatoric dat de către foştii directori ai Combinatului Chimic, inginerii Boitan Ioan şi ulterior, Cerghizan Vasile.
Astăzi Şcoala Gimnazială nr. 3, sub managementul şi competenţa doamnei directoare, profesoara Nicoleta Toderuţ, este o unitate de învăţământ la nivelul celorlalte şcoli din oraş, unde procesul de învăţământ este de calitate, în ciuda unor greutăţi privind sărăcia, abandonul şcolar, fluctuaţia personalului didactic şi lipsei de motivaţie a profesorilor în meseria de educator, comportarea elevilor ca urmare a unei educaţii precare în familie. Aproape nimic nu mai aminteşte de dascălul respectat de altă dată prin faţa căruia elevul nici nu îndrăznea să treacă.
Aceste afirmaţii se bazează pe recunoaşterea faptului că viaţa, în spiritul suprem al datoriei împlinite, fixează în mentalul colectiv modele remarcabile ce merită nu numai atenţia contemporanilor, dar şi recunoştinţa lor pentru ca aceste modele să devină pentru generaţii puternce motivaţii pentru desăvârşire.
„În ţară cu şcoli numeroase, cu curte puţină, în ţară cu mulţi avocaţi şi cu puţină dreptate, în ţară în care străinii vin şi se îmbogăţesc, dar în care românii se luptă din greu, fără să poată birui SĂRĂCIA, EDUCAŢIA ŞI SĂNĂTATEA, în ţara aceasta de Dumnezeu binecuvântată SUNT MULTE DE FĂCUT!"
