POVESTEA DE „NOAPTE BUNĂ", BENEFICĂ ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

Distribuie pe:

Pediatri şi specialişti în psihologia copilului, citaţi de descopera.ro, susţin în unanimitate că obiceiul de a le citi copiilor înainte de culcare nu este doar o joacă, ci un element definitoriu şi benefic în dezvoltarea celor mici.

„După haosul de zi cu zi din viaţa copiilor, cititul de seară îi linişteşte şi îi pregăteşte pentru somn. Cu cât exersezi mai mult acest ritual, cu atât copilul va adormi mai repede, instalându-se rutina. Ritualul cititului are efect nu doar asupra copilului, ci şi asupra părintelui, care se linişteşte, la rându-i.

Pe de altă parte, de fiecare dată când părintele citeşte o poveste, copilul urmăreşte „formele ciudate" de pe pagină, care, cu timpul, vor fi percepute ca litere, apoi sunetele vor fi asociate cu literele, iar copilului îi va fi mult mai uşor să citească. În plus, cititul ajută la dezvoltarea vocabularului copilului, pentru că învaţă cuvinte noi.

Dacă atunci când copilul urmăreşte un program la televizor povestea are deja interpretarea celor care au creat programul respectiv, atunci când i se citeşte, el îşi transforma singur povestea în imagini, ceea ce necesită efort, iar creierul este astfel antrenat.

Prin citit, copilul află lucruri despre realitatea înconjurătoare, despre evenimente şi acţiuni care contribuie la integrarea lui în societate: igienă, şcoală, obiceiuri, bune maniere. Urmărind o carte despre copii care se spală pe dinţi, care vorbesc şi se comportă frumos, copiii vor imita aceste obiceiuri.

Povestea de „noapte bună" intră în categoria momentelor de calitate petrecute de părinte alături de copilul său, care întăresc relaţia părinte-copil, creează legaturi emoţionale puternice şi oferă prilejul încheierii unei zile într-o atmosferă afectivă liniştitoare.

Lasă un comentariu