Defăimarea României, la nivel internațional, este „opera" neseriozității și ipocriziei unui mare informator-dezinformator:
Prin denaturarea realității din relațiile româno-maghiare, în scopul falsificării integrale a istoriei Transilvaniei, Lászlo Tökeș a prezentat în exterior România ca pe o țară nedemocratică și a influențat marile puteri să adopte în atitudinea lor ostilitate față de interesele noastre naționale. El s-a născut la Cluj, la 1 aprilie 1952, într-o familie de maghiari în care tatăl, Istvan, avea să dețină funcția de profesor la Institutul Teologic Protestant. De la tatăl său, care s-a pus în slujba horthysmului încă din septembrie 1940 când a și părăsit studiile din Elveția ca să fie complice la un regim soldat cu masacrarea de către maghiari a peste 1000 de români din Transilvania, moștenește L.T. „gena" iredentistă a unui antiromânism obsedant. Studiile și le-a făcut, între 1971-'75, la Institutul Teologic Protestant. După absolvirea lor, a „păstorit" pe reformații din Brașov atât de „bine" încât, din 1975, s-a „remarcat" printr-un caracter duplicitar, prin „tatonări" cu Securitatea, finalizate cu mutarea la Dej, în 1976, unde și-a „desăvârșit" tatonarea cu… prea-reformatele de acolo. Indisciplina lui, sesizată de ierarhia religioasă reformată, avea să fie sancționată cu două mutări disciplinare: în 1982, a fost trimis în comuna Sânpetru de Câmpie, iar în 1986 i s-a fixat un loc de „pastorație" tot în spațiul rural, unde, de altfel, nici nu a vrut să meargă! Între cele două decizii de mutare disciplinară, în 1984, L.T. a fost scos din „pastorație" pentru refuzul său de a se subordona pe linia confesiunii reformate. Refuzul său a fost făcut într-un context în care, implicându-se ca scriitor la revista maghiară clandestină „Contrapuncte" (1981-'82), avea să fie monitorizat, din 1986, de ofițerii Comandamentului de luptă contra revizionismului și extremismului iredentist maghiar din Direcția I a D.S.S. Ca să inducă mai ușor în eroare exteriorul României, la cel mai înalt nivel decizional, el a pozat în „victimă" a regimului ceaușist, pe fondul în care deja diplomația revizionistă a Ungariei „sufoca" România, reușind astfel să câștige „bunăvoința" Senatului S.U.A., prin demersul pe care Comisia de Relații Externe l-a făcut pe lângă autoritățile române (ierarhia reformată l-a degrevat, între 1984-'86, din calitatea de „pastor")! „Problema" lui religioasă, grefată pe un „ambalaj" politic, ce se convenea de minune intereselor S.U.A. de a scăpa de Ceaușescu, nu și-a rezolvat-o nici după ce, în 1986, a redevenit „pastor" la Timișoara!
Criticile lui, religioase și politice, „raportate" Budapestei printr-o scrisoare, unde menționa cât de prigoniți sunt ungurii din România, l-au pus într-o situație conflictuală cu ierarhii reformați ai Timișoarei și a fost implicat într-un proces al cărui termen de evacuare (la Mineu, în Sălaj) fusese fixat pe 15 decembrie 1989! El a ținut cu tot dinadinsul nu doar să nu plece din Timișoara, dar să și sfideze decizia definitivă a unui tribunal românesc, tocmai pentru că fusese monitorizat în rețeaua serviciului secret al Ungariei, AVO (motiv pentru care col. Ioan Rușan, fostul șef al Compartimentului anti - STASI din U.M. 0110 a D.S.S., a susținut ulterior că ar fi trebuit să fie demis din funcția lui de europarlamentar), ca agent maghiar remunerat pentru diferite „servicii" (adjunctul Securității Timiș, col. Radu Tinu, a descoperit la doi agenți ai AVO, care părăseau România în 1989, o chitanță de mână semnată de L.T. din care reieșea că a primit suma de 20.000 lei)! În această situație, hungaristul L.T. ar fi trebuit să fie judecat de Statul Român pentru spionaj și trădare de țară, două capete de acuzare care evidențiau caracterul unui om periculos și mincinos (o vreme a tăgăduit colaborarea lui cu D.S.S., dar în cele din urmă i s-au găsit niște note informative edificatoare: însă dosarele lui L.T. se „ascund" în zâmbetul complice al „confratelui" său cu pseudonim maghiar, Imre Asztaloș, alias Virgil Măgureanu, șeful S.R.I. timp de 9 ani)!
Ridicarea în „slăvi" propagandistice a lui L.T. a fost „executată", sub auspiciile Revoluției Române din 1989, tocmai pentru a i se crea această „aură" de „erou" (fals) al libertății, adevărului și dreptății. În realitate, în 15 decembrie, falsul revoluționar a ieșit de câteva ori la fereastra casei sale, asigurându-i pe cei prezenți că totul este în regulă și pot să plece liniștiți acasă! Abia în ziua următoare, pe 16 decembrie, revoluționarii (în marea lor majoritate români) au început să protesteze pe străzi, în timp ce „eroul revoluției" nu a făcut nici măcar un singur pas sub rafalele gloanțelor ucigașe (el a fost evacuat la Mineu, sub escorta Miliției)! Imaginea fantastică a lui L.T. a fost creionată exagerat de mass-media externă, cea atât de tendențios implicată în interpretarea evenimentelor din România, în condițiile în care acesta a fost cooptat de Ion Iliescu în C.F.S.N. adică la conducerea României, după care, ca „simbol" al Revoluției, s-a dus peste tot în lume, ca să ne denigreze, pe cheltuiala Statului Român! În rest, parcă nici nu mai contează că s-au „sărit" toate treptele inerente pentru a putea ajunge episcop de Oradea (1990), iar apoi europarlamentar - în 2007 (independent), în 2009 (pe listele U.D.M.R), în 2014 (pe listele Fidesz) și, între 2010-2012, a mai fost și… vicepreședintele Parlamentului Europei!
Cu ură față de români și de România, în dezacord fiind cu concepția de Europă unită, L.T. și-a folosit fără nici un fel de scrupule „renumele" și autoritatea ca să „justifice" în chip calomnios politica segregaționistă a maghiarilor din România (pe temeiul căreia Transilvania ar dori să fie anexată, prin „arbitraj" internațional, Ungariei)!
