Ca în fiecare dimineaţă, intru pe un site de socializare şi mai citesc, selectiv, una-alta, mai dau bineţe unor prieteni, unii doar virtuali, alţii, prieteni-prieteni, de-adevăratelea, cu care am dialoguri fie pe mobil, fie faţă la faţă, dacă sunt din urbe.
Sigur, site-ul e plin de platitudini, de postări agramate, de aberaţii de toate felurile, dar, după un timp, capeţi o anumită dexteritate în a ocoli asemenea kitsch-uri sau simulacre de comunicare, spre a ajunge la postări realmente valoroase.
Unele le găsesc pe paginile prietenilor, sau pe paginile prietenilor prietenilor, la altele ajung prin „recomandări" venite de la prieteni sau, „răsfoind" pagini ale câtorva utilizatori, din totalul de peste un miliard.
Într-un fel, Facebook-ul este un adevărat spectacol al lumii, la care orice spectator este în acelaşi timp şi actor! E un spectacol mondial, cu peste un miliard de „scene(te)"!
Unele adevărate, altele false, unele fade, altele interesante, unele vesele, altele triste etc. Ca spectator, nu le poţi cuprinde pe toate, dar e important să ştii că faci parte din mega distribuţia acestui spectacol!
La începutul acestei săptămâni, dragul nostru site, 'mnealui, Facebook, căci despre el e vorba, m-a întristat! Am văzut pe wall-ul unei prietene o poză cutremurătoare făcută de foto jurnalista Nadia Abu Shaban în Siria.
În loc să zâmbească obiectivului camerei, în semn de răsfăţ sau cochetărie feminină genetic transmisă şi manifestată la o vârstă ultra fragedă, o fetiţă siriană este surprinsă în poză cu mânuţele ridicate deasupra capului, în semn de capitulare, de supunere! Fetiţa asociază aparatul de pozat cu o armă îndreptată spre ea.
Ochişorii fetiţei, gata să izbucnească în plâns, exprimă frică, dar parcă şi o rugă către „agresor", implorând milă!
O fetiţă de 4 anişori, înscrisă la şcoala vieţii, în „clasa pregătitoare", învaţă lecţia fricii, a terorii!
Din poză nu se poate desluşi dacă fetiţa a înţeles bine lecţia fricii, a propriei frici, sau este doar un impuls mimetic, ea imitând ipostaze ale părinţilor ei, sau ale altor adulţi, pe care i-a văzut de multe ori înfricoşaţi, somaţi să ridice mâinile în semn de supunere, în faţa unor arme îndreptate spre ei.
Fie că fetiţa conştientizează propria-i frică, fie că-şi „imită" părinţii, oricare ar fi adevărul, este unul tragic!
Aş vrea să cred că această fotografie a fetiţei cu mânuţele ridicate deasupra capului nu este o secvenţă dintr-un exerciţiu de gimnastică a fricii, dar nu pot să mă amăgesc!
Această poză este o poză-manifest împotriva tuturor deţinătorilor de arme, de foc sau nu, convenţionale sau nu, care atentează la viaţa, la viitorul copiilor!
Ce vremuri triste pentru umanitate! O ţară, Siria, leagăn al civilizaţiei umane din vremuri imemoriale, trăieşte asemenea cumplite realităţi!
Dacă s-ar întâmpla asemenea scene doar în Siria, tot ar fi ceva de neacceptat, dar Siria nu este singura ţară din lume în care copiii, înainte de a învăţa să vorbească şi să scrie, învaţă alfabetul fricii, ale cărui litere - ca nişte schije - rănesc inimile şi minţile şi viitorul unor copii nevinovaţi!
Slabă consolare că asemenea poze nu sunt făcute aici, la noi, în România! Deşi, dacă stau să mă gândesc bine, există şi la noi, şi de fapt, oriunde în lume, alte feluri de arme ucigaşe, care ucid, sau, dacă nu ucid, taie aripile, zborul, mutilează viitorul copiilor!
Indiferenţa, lipsa de grijă pentru viitorul copiilor, exploatarea copiilor prin muncă, abuz, trafic, sunt arme care schilodesc, sau chiar ucid, ca şi armele de foc!
Am mai citit pe Fb (dintr-o trimitere pe link-ul unui cotidian) o ştire foarte tristă. Nu ştiu cât e de adevărată. Mi-aş dori din suflet ca ştirea să fie... mincinoasă!.
Undeva, în Moldova, unei femei în vârstă, venită de la ţară la oraş să-şi vândă marfa, i-ar fi fost confiscată marfa, câteva grămezi de urzici, pe motiv că bătrânica nu avea certificat de producător!
La câte trăznăi, fabulaţii, caterinci, glume proaste apar zilnic pe Fb, sper ca aceasta cu bătrânica să fie gluma de top, deşi cu asemenea lucruri nu e deloc de glumit!
Degeaba refuz eu să cred că s-a întâmplat aşa ceva! Foarte mulţi dintre noi ştim de la tv, n-am uitat acea întâmplare cât se poate de reală, de anul trecut, cu bătrânica de undeva de lângă Bucureşti care venea la oraş, cred că în Sectorul 3, să vândă lapte sau legume, nu mai ştiu exact. Tocmai îşi aşezase marfa în faţa unor case de pariuri, când a fost obligată să părăsească locul.
Sau tot la tv am văzut o bătrânică din Iaşi care a fost prinsă anul trecut în flagrant vânzând grămăjoare de urzici. A fost ridicată cu marfă cu tot!
Cine ştie, poate erau evazionste versate, sub acoperire!
Ce misiune uşoară ar fi fost stârpirea ţării de buruieni, dacă marii evazionişti ar fi fost vânzători de urzici, ca bătrânelele!
Lor, sărmanelor bătrâne, ar fi trebuit să le fie cumpărată toată marfa, nu să le fie confiscată! Chiar dacă ar fi furat acele urzici, care au crescut pe câmp fără subvenţie de la stat, amărâtele acelea le vindeau să facă bani de-o pâine, nu averi! Sigur, fapta e condamnabilă, oricât de mic ar fi prejudiciul, dar parcă dincolo de litera legii mai există şi spiritul ei, care trebuie să primeze, în unele cazuri.
Nu ştiu de ce, mi-am amintit de cutremurătoarea poezie „Pentru un pachet de biscuiţi" a lui AP, pusă pe muzică de regretata Tatiana Stepa. Poezia este inspirată dintr-un fapt real, petrecut în Bulgaria zilelor noastre. Iată poezia:
Nu ştiu dacă aţi aflat cu toţii, oameni milostivi şi înstăriţi/De bătrâna ce-a furat de foame, un banal pachet de biscuiţi./Ea de acolo-şi cumpăra sărmana, ieftin alimentul preferat/Până când cu preţurile astea, n-a mai avut bani şi l-a furat./Nu ştia să mintă şi să fure, a trăit în cinste din puţin/Şi-au văzut-o că e speriată, parcă o muncea un gând străin/Nici n-au apucat s-o controleze, că s-a şi predat ca într-un joc/Şi înnebunită de durere a căzut şi a murit pe loc./S-au furat averi de miliarde, ţări întregi au fost făcute praf/Nici n-ar fi mai potrivită siglă decât o ruină şi un jaf/Iar acei ce le-au furat pe toate, dau din cap profund dezamăgiţi/Că bătrâna a murit umilă, pentru un pachet de biscuiţi./Totuşi, cât de rea eşti soro lume, /Ce cumplit spectacol îţi permiţi/Dacă s-a ajuns să moară oameni/Pentru un pachet de biscuiţi!"
S-au furat averi de miliarde, s-au vândut urzici fără certificat de producător, toţi care au greşit, plătesc. Curăţenia de primăvară e în toi!
Bine, bine, da' mai departe, ce se-ntâmplă?, mă-ntreabă un cunoscut, cu care stau la o şuetă. Tonul lui e uşor şugubăţ, amintind de laitmotivul unui cuplet de-al lui Tănase, de prin anii '30-'40: „Şi cu asta ce-am făcut?"
