Nicolae Băciuţ, în banca în care a învăţat Nichita Stănescu la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale", Ploieşti
În Aula şcolii C.N. „Ion Luca Caragiale" din Ploieşti se aşterne liniştea. Profesorii, elevii şi invitaţii se pregătesc de marea festivitate - îl omagiază pe elevul şcolii şi marele poet al românilor Nichita Stănescu. Era o zi altfel decât toate celelalte de până acum... spiritul lui Nichita, era prezent. De fapt El nu părăseşte şcoala noastră niciodată. Se aud paşii lui însoţind marile personalităţi care au învăţat în acest templu al educaţiei. Nu se poate acompaniament mai demn şi în acelaşi timp mai duios decât acesta oferit de marele nostru poet Nichita Stănescu.
A început festivitatea şi deodată invitaţii împreună cu elevii şcolii au stabilit cadenţa de care Nichita ar fi fost mândru. Sunt rememorate momentele în care Nichita Stănescu a fost descoperit într-un domeniu înălţător al literaturii române - poezia.
În clasa în care a învăţat Nichita Stănescu, reprezentantul Primăriei Ploieşti invită la cuvânt pe domnul Nicolae Băciuţ, sosit din inima Ardealului - de la Târgu-Mureş - dorind să fie cât mai aproape de marele nostru poet. Domnul profesor Nicolae Băciuţ a făcut un periplu prin amintiri spunând prin vocea cu tonalitatea demnităţii că întâlnirile dumnealui cu Nichita Stănescu i-au fost îndemnul de a merge pe drumul literaturii, i-a fost mentor, dar mai ales un îndemnător de iubire de ţară.
Cu voce inconfundabilă auzită cândva la Televiziune în reportaje, care te îndemnau să reflectezi asupra subiectului abordat, profesorul Nicolae Băciuţ era prezent în sala de clasă în care a învăţat Nichita Stănescu pentru a spune auditoriului că Nichita Stănescu este UNIC, recitindu-i spre slavă „Kamadeva" scrisă de Mihai Eminescu.
Kamadeva, zeul dragostei, personificarea dorinţei şi a desfătării. Reprezentat ca un adolescent frumos, călărind un papagal şi însoţit de alaiul fecioarelor cereşti; înarmat cu un arc cu săgeată din flori.
Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama
Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.
Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.
Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plâng pe patul meu deştept...
Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ş-al iluziei deşerte.
Vă mulţumesc, Domnule Nicolae Băciuţ, de prezenţa dumneavoastră. Remarcabil este faptul că drumul între Târgu-Mureş şi Ploieşti, deşi lung, nu aţi întârziat la ora de curs ţinută de spiritul lui Nichita. Nu precupeţiţi niciun efort nici acasă la Târgu-Mureş de a îndemna auditoriul să-şi facă prieteni adevăraţi, cărţile, să-şi cinstească înaintaşii literaturii române, iar autorii să-şi publice truda. Şi toate acestea pentru a aduce nota speranţei caracteristică sufletului românesc. Acesta este portretul celui pe care l-am întâlnit în Palatul Culturii din Târgu-Mureş, în anul 2006, când am fost invitată la lansare de carte - „Etnopedagogie aplicată. Formarea orientărilor axiologice la preşcolarii mari", a doamnei profesor Eftinia Avram.
Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale", Ploieşti
