Într-o catedrală veche din Italia, la Bari, se află un monument de argilă înfăţişând pe Hristos răstignit. L-a donat în urmă cu câţiva ani un sculptor local. Preotul, în căutarea unui loc definitiv, a rezemat „Răstignitul” de peretele unei clădiri ataşate bisericii, lângă care a adăugat un bileţel pe care a scris: „aranjament provizoriu”. Inscripţia, pe care într-un prim moment credincioşii au confundat-o cu titlul operei, li s-a părut providenţial de inspirată, încât aceştia l-au rugat pe părintele paroh ca pentru nimic în lume să nu mute de acolo „Răstignitul”, să-L lase acolo pe peretele gol, într-o poziţie provizorie, cu bileţelul acela îngălbenit, pe care scria: „aranjament provizoriu”.
Socotesc că nu există cuvinte mai potrivite pentru a spune ce înseamnă Crucea. Nu doar Crucea lui Hristos, dar şi Crucea pe care o purtăm cu toţii. Şi dacă e aşa, doar un loc provizoriu, atunci curaj celor care suferă de boli şi dureri amare, celor care simt chinul singurătăţii şi al abandonării, al trădărilor, al pierderilor de tot felul. Curaj celor ce şiau văzut planurile fărâmiţându-se şi eforturile zădărnicite. Nu fi abătut creştinule, tu cel ce eşti constrâns să înghiţi din cupa grea a amărăciunii. Curaj, Crucea pe care o porţi, chiar dacă ar dura o viaţă întreagă, este cheia care deschide uşa mântuirii!
