Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Icoana Învierii Domnului ne vorbeşte prin limbajul culorilor şi al simbolurilor despre conţinutul de credinţă al celei mai importante sărbători a creştinilor: Isus, Fiul lui Dumnezeu, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, se coboară la iad prin patima şi moartea Sa pe cruce, distruge porţile şi, deci, puterea celui rău şi îi eliberează pe Adam şi Eva, adică, de fapt, întreaga umanitate, refăcând comuniunea dintre om şi Dumnezeu, ruptă prin păcatul strămoşesc.
Noi, poate, ne-am obişnuit prea mult să percepem mai degrabă partea exaltantă a Paştilor. E adevărat că lumina şi pacea sunt simboluri prin excelenţă ale sărbătorii, însă la baza acestei lumini şi a acestei păci stă o teribilă luptă împotriva puterilor întunericului dusă de Isus. Pentru noi şi pentru mântuirea noastră, Însuşi Fiul lui Dumnezeu a murit pe Cruce. Este necesar, de aceea, atunci când contemplăm Învierea Domnului, şi poate în zilele noastre mai mult ca oricând, să conştientizăm enorma forţă distructivă a păcatului personal, adevărat lăstar înveninat al păcatului strămoşesc. O forţă atât de mare, încât drumul înspre Înviere, drumul înspre mântuirea de păcate, trece prin Calea Crucii şi ajunge la răstignire. Doar privind Golgota putem înţelege adevăratul preţ al păcatelor noastre. Iar înţelegând extremul sacrificiu, înţelegem şi explozia de bucurie ce urmează. Fiindcă şi tradiţia ouălor roşii, şi masa bogată, sunt tradiţii frumoase ce unesc familiile şi oamenii între ei, însă rămân ancorate în realitatea creştină, doar în măsura în care ne fac să ne aducem aminte de bucuria reîntâlnirii cu Dumnezeu: de faptul că serafimul ce păzea Grădina Raiului îşi pune din nou sabia în teacă. Şi atunci chiar avem ce sărbători: suntem din nou primiţi la banchetul Împărăţiei Cerurilor!
Primele cuvinte adresate de către Isus ucenicilor după Înviere sunt un imperativ al vieţii creştine: bucuraţi-vă! Isus înviat este raţiunea bucuriei ucenicilor. O bucurie ce începe prin anunţul arhanghelului Gabriel în Nazaret, prin acel „Bucură-te cea plină de har!"şi se împlineşte odată cu Învierea Domnului. Maica Sfântă este prima creatură ce poartă în inima Ei adevăratul izvor al bucuriei: Isus, Fiul lui Dumnezeu. Îl poartă şi ni-L dăruieşte şi nouă, fiilor Ei din umbra Crucii. Din acel moment, bucuria Mamei devine bucuria fiilor.
Iubiţi credincioşi,
Învierea Domnului ne vorbeşte despre prezenţa continuă a lui Isus lângă noi. În toate clipele, în toate zilele, în bucurii şi suferinţe, până la sfârşitul vieţii. O prezenţă ce ne face bogaţi în fericire, speranţă şi pace interioară. Fiindcă tot ceea ce ne sperie în lumea în care trăim: crize, catastrofe, injustiţii, boli, într-un cuvânt tot ceea ce are miros de moarte, a fost învins de Isus, Cel ce cu moartea Sa a călcat moartea. Oamenii ne pot lua totul, chiar şi viaţa, dar nu ni-L pot lua pe Dumnezeu din suflet. Iar când îl avem pe Dumnezeu, avem totul. Putem privi la viaţa noastră, cu toate frumuseţile ei, ca la un minunat dar al Cerului, dar cu detaşare în acelaşi timp, ştiind că Cel ce dăruieşte este mai mare decât darul Său. Trăind în felul acesta viaţa, experimentăm o palidă licărire din darul adevărat, adică viaţa veşnică, loc al comuniunii perfecte cu Dumnezeu. Ne e un bun exemplu călugărul întemniţat din cauză că nu vroia să se închine împăratului şi căruia acesta din urmă îi spune: „Dacă nu te închini mie, iţi iau toate bunurile!" Călugărul îi răspunde: „Sunt sărac, nu posed nimic". Împăratul continuă: „Dacă nu mi te închini, îţi ucid familia!" Călugărul îi răspunde cu o urmă de zâmbet pe faţă: „Trăiesc de unul singur în chilia mea". Văzându-se fără şansă de izbândă, împăratul foloseşte ceea ce crede a fi cea din urmă şi cea mai înfricoşătoare ameninţare: „Dacă nu te închini mie, îţi iau viaţa!" Omul lui Dumnezeu îi răspunde liniştit: „Îmi faci un mare bine, fiindcă mă ajuţi să scap mai repede din încercările acestei lumi şi să-mi întâlnesc adevăratul Împărat".
Unul dintre maeştrii imnografiei creştine, sfântul Efrem Sirul, declarat Doctor al Bisericii de către papa Benedict al XV-lea în anul 1920, cânta misterul pascal ce permite oamenilor o astfel de libertate faţă de stăpânitorii acestei lumi, exaltând felul în care, prin Fiului Lui Dumnezeu, perfecţiunea divină se întâlneşte cu abisul sărăciei umane. De multe ori spunem poate doar din vârful limbii „Cristos a înviat!", fără a interioriza conţinutul teologic ce se ascunde dincolo de cuvinte.
Iubiţi fraţi întru Cristos,
Maica Domnului este tot timpul lângă Fiul Ei, de la Betleem şi până la Ierusalim. În orice situaţie, de bucurie sau de suferinţă, cuvântul şi promisiunea lui Dumnezeu îi ghidează paşii, fiind far călăuzitor şi dătător de speranţă. În faţa crucii şi a mormântului continuă să spere şi de aceea vede învierea Fiului său. Durerea se transformă în bucurie fără margini, făgăduinţa devine realitate, iar Isus este de acum cu Ea în toată vremea. Nimeni şi nimic nu-i mai poate despărţi. Din acest motiv, Maica Sfântă este adevăratul model al vieţii creştine. Sub mantia Celei pe care am primit-o de Mamă sub cruce, înaintăm şi noi pe cărările acestei lumi, bogaţi de bogăţia Ei de credinţă şi speranţă. Lumina Învierii ce luminează nopţile sufletelor noastre este ocrotită pururea de Cea care a adus-o pe lume, a îngrijit-o şi a însoţit-o până la mormânt şi dincolo de el. Cu o astfel de Lumină şi cu o astfel de Mamă, mormintele vieţii noastre, locuri de boală şi de suferinţă, sunt transfigurate şi devin locuri de întâlnire cu Cel ce a luat asupra Lui durerile noastre. Salutul creştinesc: „Cristos a înviat!, Adevărat a înviat!" devine astfel o memorie continuă a biruinţei Fiului lui Dumnezeu şi un fundament al speranţei pentru noi, iar prin noi pentru semenii noştri.
Maica Tereza de Calcuta, la începutul misiunii sale, aude încontinuu duioasa cerere din partea lui Isus: „Vino, fii lumina mea!" Mântuitorul îi spune că are nevoie de ea pentru a ajunge la cei nevoiaşi. De aceea, Vouă, tuturor credincioşilor, Vă adresez şi eu chemarea de a deveni lumina lui Cristos în această lume. Cuvintele preotului din noaptea Învierii „Veniţi de luaţi Lumină!" să devină un imbold pentru fiecare dintre noi: luând lumina, să devenim lumină. Să fim lumina lui Cristos pentru fraţii şi surorile noastre, într-o lume ce se zbate în durerile facerii, aşteptându-L pe Cel mort şi Înviat, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Cel ce iarăşi va să vină să judece viii şi morţii şi a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit!
Dimpreună cu Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă doresc tuturor sărbători pascale binecuvântate, în lumina lui Cristos cel înviat.
Cristos a înviat! Adevărat a înviat!
† Cardinal Lucian, Arhiepiscop şi Mitropolit, Arhiepiscop Major
Dată în Blaj, de Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2015
