Semnal civic - „Siguranţă şi prosperitate pentru România"

Distribuie pe:

Recent ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, menţiona într-o declaraţie că România are nevoie, în această perioadă, de o relansare, de un nou proiect, pe termen lung. UNPR crede că România are nevoie mai mult decât oricând de un nou proiect de ţară care să îi permită să îşi accelereze dezvoltarea, iar o asemenea iniţiativă nu poate fi construită decât în baza unui larg acord între principalii actori politici şi sociali. În acest sens, UNPR a propus, ca bază de discuţie, cele cinci teme ale programului „Siguranţă şi prosperitate pentru România": renaşterea naţională, funcţionarea statului, rolul României în lume, funcţionarea economiei şi noul stat social.

Renaşterea naţională, în viziunea UNPR, trebuie să vizeze atât restabilirea echilibrului demografic, cât şi întărirea unei „componente identitare", atât pentru românii din ţară, cât şi pentru cei din străinătate. UNPR consideră, de asemenea, prioritare educaţia şi sănătatea, dar şi reformarea administraţiei publice, pentru buna funcţionare a statului.

În ceea ce priveşte rolul României în lume, UNPR vrea ca statul să îşi asume mai clar destinul său istoric în regiune, în special în relaţia cu Republica Moldova.

Viziunea UNPR asupra economiei se referă, în principal, la consolidarea competitivităţii, ţinând cont de atuurile şi oportunităţile pe care le avem ca ţară.

Cea de a cincea temă este reprezentată de noul stat social, formaţiunea progresistă considerând că accentul trebuie mutat, treptat, dinspre protecţia de natură materială către protecţia de natură juridică, în relaţiile de muncă şi în relaţiile de natură comercială. Formaţiunea noastră va fi întotdeauna deschisă acelor iniţiative în acord cu interesul naţional, care pot asigura României o dezvoltare economică susţinută, generatoare de prosperitate şi securitate pentru toţi cetăţenii.

Observaţiile şi sugestiile dumneavoastră le citesc şi ascult la email: claudiupuiac@gmail.com, telefon: 0265323882. Audienţe, în fiecare joi, între orele 18-20, la sediul UNPR Mureş, din Piaţa Trandafirilor nr. 42.

Lasă un comentariu