Nu este cazul (şi nici momentul) să alcătuim un „top" al cauzelor care au sărăcit România, în ultimii 25 de ani de democraţie. Parţial experţii au şi făcut referiri la acest aspect, stabilind că sărăcia majorităţii populaţiei s-ar fi datorat, printre alte cauze, modului, neprofesionist (dar şi lipsit de simţ patriot) în care s-au făcut, de-a lungul anilor, retrocedările şi privatizările marilor active economice. Bunăoară, în opinia multor analişti şi comentatori, Retrocedările -aşa cum s-au făcut - au constituit cea mai mare afacere de corupţie din istoria României de la fanarioţi încoace. Ele vizând nu doar o anumită zonă geografică, ci aproape întreaga ţară, afacere ticăloasă, în timpul căreia, au fost până şi „inventaţi" oameni şi… proprietari morţi! Autorii morali ai acestui jaf au fost, în multe cazuri, şi politicieni, dar şi aşa-zişi „oameni de afaceri", datorită cărora, în perioada 1990-2014, în România s-a înregistrat o stratificare socială incredibilă: la un pol, o minoritate putred de bogată, iar la celălalt, majoritatea populaţiei sărăcită. Multe din aceste dosare de mare corupţie (cu autorii lor, unii, arestaţi) se află „ în lucru" în anchetele procurorilor DNA, dar, încă, altele, vor fi scoase, sperăm, la iveală în viitor!
De Privatizarea activelor economice au profitat, de asemenea, nu proprietarii de drept ale acestora (cei care le-au construit şi muncit în cadrul lor), ci vânzătorii lor, guvernanţii care s-au succedat la putere. Cum au fost „înstrăinate" acestea de către cei care au condus, prin corupţie, destinele ţării, ne-a spus-o, la un moment dat, şi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu: „Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual". „Vindem acţiuni la companii strategice - spunea Văcăroiu -, în perioadă de criză, în contextul în care capitalul autohton nu există", adăugând „Pur şi simplu au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea multă uşurinţă, începând din'90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României", a afirmat Văcăroiu, citat de Agerpres. Şi Văcăroiu cam ştie ce vorbeşte, el activând şi-n socialism, şi-n capitalism. Iar faptul că el are dreptate, o denotă, din multe alte exemple: domeniul metalurgic, dar şi cel al petrolului. Privatizările combinatelor metalurgice româneşti au fost preluate încă de la începutul anilor 2000 de magnatul rus Igor Ziuzin, proprietarul grupului Mechel, beneficiind de un preţ bun, ajutoare de stat, eşalonări de datorii etc. Este vorba de combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelul Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. Rezultatul? Cu sublinierea că investitorii ruşi au fost primii curtaţi, încă din 1990, de Ion Iliescu şi Petre Roman. În 2013, compania rusă Mechel şi-a vândut toate acţiunile în România - pe sume derizorii - către Nikarom SRL. Ca urmare, de la vânzarea din 2013, unele au fost puse pe butuci, iar la altele producţia a fost reluată. În 2011, acestea aveau o cifră de afaceri de circa 890 de milioane de euro şi 6.000 de angajaţi.
Pe de altă parte, conform unor date de ultimă oră, una dintre cele mai mari investiţii ruseşti în România, rafinăria Rafo Oneşti va fi vândută la fier vechi, după cum a anunţat compania rusă Petrochemical Holding. Anunţul a luat prin surprindere angajaţii, care auziseră că firma era în curs să primească finanţare din partea unei bănci din Anglia. Rafo are 540 de angajaţi. În 2013 a avut o cifră de afaceri de circa 18 milioane de euro şi pierderi de peste 10 milioane de euro. Cât despre angajaţi, să fie sănătoşi!
Dar primul abandon răsunător al ruşilor a fost cel de la Alor Oradea, producător de alumină, cumpărat în anul 2000 de Russki Aluminium, companie cumpărată de magnatul rus Roman Abramovici. În câţiva ani, compania a fost închisă din cauza furturilor de active.
Iată de ce observaţiile lui Văcăroiu - că privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec - s-au cam adeverit, chiar şi numai din aceste exemple.
Cu referire la faptul că toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării - fie ele de stânga sau de dreapta - au avut ca numitor comun, incompetenţa, ar putea fi multe de spus. S-a afirmat, nu o dată, că „statul e cel mai prost administrator". Dar formula a fost apreciată de unii economişti de marcă drept o mască a devalizării, paravanul pentru transferarea către privaţi (mai ales, companii şi firme străine!) a activelor de stat performante. Urmarea? Renunţarea masivă la producţia industrială proprie şi abandonarea oricărui efort de planificare strategică a dezvoltării sale prin utilizarea resurselor proprii în economia naţională.
Pe de altă parte, despre oamenii care ne-au condus, şi încă, ne conduc, cineva spunea: „Mi-e imposibil să cred că un ministru dovedit o catastrofă în mai toate împrejurările guvernării poate realiza un lucru eficient pentru ţară." Şi, din păcate, are dreptate. Ne vine în minte fostul ministru de Finanţe, Ialomiţeanu, care spunea, odată, că „e o plăcere să mai treacă pe la Banca Naţională, mai învaţă câte ceva de la guvernator." Ceea ce nu e rău, dar dacă o făcea la vreme, nu era mai profitabil pentru ţară? Am putea da însă multe alte exemple privitoare la incompetenţa celor care ne conduc. Pierdere de vreme…
…Încă cu 500 de ani în urmă, Machiavelli scria celebra lucrare „Principele", manualul tehnicilor de putere ce este şi astăzi la fel de actual. El demonstra că acţiunea morală se desparte de politică, că viciul şi virtutea nu sunt concepte utilizabile în politică. Din păcate, politica la noi s-a ocupat (se ocupă, încă!) aproape exclusiv de interesele proprii ale baronilor puterii, deveniţi, fără teamă, baronii hoţiei. Iar acest sistem al celor îmbogăţiţi peste orice măsură s-a instalat şi decide soarta a milioane de români care mai cred în libertate şi democraţie. Deşi, până la urmă, i-au sărăcit!
