Societatea noastră are parte de copii și adolescenți capabili, capabili să se adapteze ușor, să înțeleagă și utilizeze cu ușurință tehnologia secolului XXI, frumoși și maturi, mult mai maturi decât eram noi la vârsta lor. Adolescenți care, practic, au fost forțați să iasă din copilărie, pentru că viața pe care, noi toți, o trăim în fugă, în goana noastră de fiecare zi, fiecare spre scopuri și destinații diferite, nu le-a dat altă opțiune. Tranziția dintre copilărie și adolescență nu mai există, iar asta i-a afectat, ei trezindu-se, brusc, într-o adolescență plină de întrebări, în care nimeni nu are răspunsuri sau nu are timp să le ofere răspunsuri la întrebări. Ce au făcut ei? Au prins informațiile din zbor, s-au “mulat” pe ceea ce viața le oferă în fiecare zi și încearcă să-i facă față. Toți se grăbesc să crească, să devină adulții unei societăți în care valorile morale pierd teren, o societate în care scara acestor valori s-a schimbat, tot a doua treaptă fiind înlocuită de valori materiale, poziții sociale etc., etc.
Ca și noi, adulții, ei încearcă să creeze parteneriate, grupuri, relații. Doar că, din păcate, unii dintre ei au înțeles greșit noțiunea de relație, de iubire, au simplificat-o atât de mult, încât pierzându-se în detalii, le-a scăpat esențialul. Esența acelei relații pe care am avut-o și noi în adolescență și care ne-a rămas în memorie, întipărită pe retină, relație în care am iubit pur, frumos, romantic și adevărat, aceea relație adolescentină devenind amintirea neprețuită care ne face și acum să zâmbim și care, încă, ne bucură sufletul. Poate că ideea noastră de iubire ne face să fim “de modă veche”, dar dacă respectul, romantismul, păstrarea identității sufletești, politețea și curtoazia ne cataloghează așa, eu îmi voi asuma această catalogare.
Vedem în jurul nostru frumoși adolescenți care simt nevoia de iubire, care au de dat iubire, dar modul lor de a arăta, de a exterioriza ceea ce simt.... e ciudat. Vedem fete frumoase folosind cuvinte vulgare, transformate, prin atitudine și aspect, în băieți teribili, fete din care a dispărut total feminitatea și gingășia, senzualitatea care a fost transformată forțat într-o formă de atracție sexuală, vedem băieți frumoși, care dorind să fie bărbați, fără să fie pregătiți încă să fie, tratează relația și iubita de lângă ei.... urât, superficial, fiind, în mod inexplicit, mândri de ei. Nici urmă de romantism, de respect, de sentimente reale. E doar o luptă într-o haită de lupi, pentru locurile Alfa și Beta! Cel mai trist este că cei care au învățat să iubească frumos, cei care, înainte de a se grăbi să facă sex, așteaptă să se îndrăgostească și clădesc relația încet, cu răbdare, romantism, respect și dragoste, sunt excluși din “haită” și considerați slabi. De fapt, ei sunt cei puternici! Ei sunt cei care vor avea și vor prețui valorile unui cuplu, a unei vieți de familie. Știm cu toții care este rata divorțurilor în societatea noastră. E o realitate tristă. E o urmare, o consecință a înțelegerii greșite a noțiunii de cuplu, a noțiunii de relație și iubire.
Poate, fiecare dintre noi ar trebui să ne oprim din ceea ce facem, pentru câteva momente, și să-i ajutăm să înțeleagă că a iubi nu e rușinos, că a oferi și a pretinde respect e absolut necesar, că a-ți păstra “Eu-ul” și tot ceea ce te definește, ca persoană, e o datorie, că sexul nu e ceva ce trebuie să se întâmple la modul banal, pentru că au plecat părinții de acasă sau nu e nimic bun la televizor, că nu trebuie să ne schimbăm look-ul pentru a impresiona, pentru a iubi și a fi iubiți, că nu vom trezi nici iubire, nici admirație vorbind vulgar și rezumându-ne la a atrage atenția unui băiat sau a unei fete, doar din punct de vedere sexual. Fiecare dintre ei are mai mult de oferit și de adus la suprafață, dinlăuntrul sufletelor lor frumoase, suflete avide de iubire, dar care se lovesc de sentimente și trăiri prost înțelese, construite și expuse greșit. Oare nu avem și noi partea noastră de vină? Oare înainte de a ne simți revoltați de ceea ce auzim și vedem pe stradă, într-o simplă discuție dintre doi adolescenți, nu ar trebui să ne gândim că e de datoria noastră să-i ajutăm să își regândească scara de valori? Să nu uităm că, adolescenții, copiii fac ceea ce văd, nu ceea ce li se spune să facă. Să nu uităm că ei vor fi cei care construiesc societatea în care noi vom îmbătrâni și ne vom crește nepoții.
