În Gramatica pentru toţi, Mioara Avram insistă asupra folosirii prepoziţiei pe în contextele în care apar complementele directe. Un caz special al folosirii prepoziţiei pe l-am întâlnit în situaţia în care acestea (prepoziţia) precedă un pronume semi independent. Despre acest tip de pronume se aminteşte frecvent în studiile de specialitate. Ex. „Pe ai lui i-am întâlnit la bibliotecă". (v. şi Valeria Guţu-Romalo în Limba română contemporană, vol. I)
În exemplul amintit, este obligatoriu să raportăm prepoziţia pe la forma pronumelui semiindependent ai, deoarece genitivul pronumelui personal (lui) nu acceptă această prepoziţie.
Ion Coteanu (membru în colectivul redacţional al Istoriei limbii române) consideră că pronumele semiindependent are valoare anaforică, referindu-se la un nume enunţat anterior. Anaforic, - ă, anaforici, - ce, adj. Care reia o noţiune, o idee exprimată anterior, în vederea accentuării ei. -Din fr. anaphorique.
Aspectul gramatical, la care facem referire, este tratat amănunţit (p.294 şi 295). Am selectat situaţiile în care abaterile de la norma gramaticală sunt mai frecvente. O răspândire relativ mare o prezintă folosirea fără prepoziţia pe a pronumelui interogativ şi relativ care: „Ştiu care ai citit-o", corect „Ştiu pe care ai citit-o". Ezitări în folosirea prepoziţiei pe se manifestă şi în cazul altor pronume: „Aceasta am văzut-o nu de mult timp". Corect: „Pe aceasta am văzut-o nu de mult timp".
Folosirea prepoziţiei pe depinde de caracterul părţii de vorbire prin care se exprimă complementul direct: animat-inanimat, persoană-nonpersoană, identificat-neidentificat.
Când complementul direct este exprimat printr-un verb la modul infinitiv se foloseşte de obicei prepoziţia de: „Să nu omiteţi de a aminti şi lucrul acesta", dar se consideră corectă şi forma în care se renunţă la prepoziţie: „Să nu omiteţi a aminti şi lucrul acesta"
În exemplul „A terminat de arat pământul, înainte de a veni ploile", complementul direct este: de arat exprimat prin verb la supin (folosirea prepoziţiei de este obligatorie).
Complementul direct al verbului monotranzitiv a ara este exprimat prin substantivul pământul.
Verbele la modul gerunziu pot îndeplini funcţia sintactică de complement direct; deseori, termenii regenţi fiind verbe bitranzitive: I-aud strigându-l.
Exemplul conţine trei complemente directe: i (pe ei)… strigând(u)….-l (pe el).
Complementul direct poate fi anticipat sau reluat printr-un pronume personal, formă neaccentuată, la cazul acuzativ: îl, -l, o, îi, i, le. Pronumele îi şi le prezintă omonimii gramaticale (fiind forme şi de dativ. Ex.: „Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate, / Dar de-a lor zădărnicie / Te întreabă şi socoate, /" (Mihai Eminescu). Complementul direct pe toate este anticipat prin pronumele personal le (caz acuzativ, formă neaccentuată).
În exemplul: „Omul ca şoimul caută mereu / Răspântia lui Dumnezeu. / Noi o vedem în câmp şi în livede / El singur are ochi şi nu o vede /" (Tudor Arghezi). Complementul direct exprimat prin substantivul răspântia este reluat prin pronumele personal: o
Reluarea complementului direct prin pronumele o se întâlneşte în versurile lui Ion Minulescu: „Cheia ce mi-ai dat aseară - / Cheia de la poarta verde - / Am pierdut-o chiar aseară!"
