Două medalii de bronz pentru junioarele U18

Distribuie pe:

Arena CFR din Iaşi, a găzduit, recent, Finala Campionatului Naţional de tandem la popice, sprint şi individual clasic junioare U18, cu participarea a 34 de sportivi, fete şi băieţi. De la Târgu-Mureş au fost prezente 8 sportive, Boloni Dalma Renata, Ungureanu Melisa Leonida, Kiss Agota Noemi, Papp Gyopar, Fekete Reka, Gal Beatrix Timea, Seres Bernadett şi Lorinczi Vivien Tamara. După două zile de concurs, pe podium s-au clasat şi sportive de la Electromureş Romgaz, respectiv Fekete Reka - locul III  la proba de sprint şi perechea Boloni Dalma - Fekete Reka - locul III la proba de tandem. La festivitatea de premiere au participat antrenorul federal Remus Antimirescu, antrenorii şi conducătorii cluburilor participante. Sportivii clasaţi pe podium la toate cele trei probe de concurs au primit din partea FRPB cupe, medalii şi diplome. A fost o competiţie extrem de utilă înaintea participării României la Mondialele de popice pentru junioare U18 din Germania, competiţie care va avea loc la Speichersdorf în perioada 8-13 mai 2015.

Lasă un comentariu