Valentin Bretfelean: „Am acționat în baza prevederilor legale!"

Distribuie pe:

„Nicăieri în lume nu se pot face inscripționări de străzi sau orice alt tip de inscripționări oficiale fără acordul autorității publice locale și fără o bază legală. Într-adevăr, normele în vigoare prevăd sancțiuni foarte mari, dar neaplicarea legii ar constitui infracțiune pentru mine și pentru subordonații mei. Eu nu vreau să îmi duc colegii în fața procurorilor. Interesul nostru nu este să le luăm banii târgumureșenilor, ci, ca toată lumea să înțeleagă că legile trebuie respectate. De altfel, am dat dovadă de suficientă înțelegere pentru că, deși legea nu prevede acest lucru, noi le-am dat somații oamenilor, tocmai pentru a le oferi șansa de a intra în legalitate", a explicat directorul Poliției Locale. Valentin Bretfelean a precizat, de asemenea, că potrivit unei hotărâri din 2007, „inscripționarea se va efectua în condițiile legii, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local", astfel încât de tergiversările și de confuziile create se fac vinovați chiar consilierii municipali.

Lasă un comentariu