În vara anului trecut, grupul alternativ de expresie vizuală Atelier 4Team din Târgu-Mureș lua ființă. Grupul își propunea o ieșire din cadrul convențional al evenimentului de artă plastică din România.
Primul proiect, Turul Atelierelor - turul spațiilor de creație ale celor cinci artiști membri fondatori - a încercat să aducă publicul mureșean în atelierul artistului, transformat pentru câteva ore în galerie de artă neconvențională, în aer liber sau în apartamentul de bloc. Relația casă-atelier ca și relația mediului înconjurător (fie el rural sau urban) cu atelierul, au fost aspecte abordate în cele patru evenimente ale proiectului desfășurate în cea de-a doua jumătate a anului trecut.
Recent, în această primăvară, platforma de expresie a grupului Atelier4Team a dobândit consistență și sub aspect organizator. La Târgu-Mureș, grupul și-a creat propria asociație culturală CarpArt cu personalitate juridică și denumire înregistrată. Iar organizația s-a completat în mod firesc, cu susținători din mediul mureșean de afaceri, pentru care participarea și implicarea în evenimente culturale e demult o nevoie de împlinire spirituală.
Vineri, 8 mai 2015, de la șapte seara, la „Casa Zeno" din Piața Mărășești nr.2, CarpArt Târgu-Mureș iese în lume cu prima expoziție de grup din acest an, intitulată 4+1.
Vor fi prezentate publicului peste treizeci de lucrări de artă contemporană, pictură și sculptură.