D'ale războiului???

Distribuie pe:

Motto: „Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flăcău ori moș îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu să mori.

Ori câne-nlănțuit."

(George Coșbuc, „Decebal către popor")

În loc de introducere: „Art.1.Cetățenii români, bărbați și femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislatia în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare. (…) Art. 3. Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii. (…) Art. 7. Dispozițiile Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, și ale actelor normative emise pentru executarea acesteia se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi. (Legea Nr. 395 din 16 decembrie 2005, privind suspendarea, pe timp de pace, a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. /Monitorul Oficial nr.1155/ decembrie 2005).

Deși „unde-i lege, nu-i (n-ar trebuie să fie!) tocmeală", asperitățile situației internaționale, din ce în ce mai vizibil dominată de Zeul Războiului, se pare că au reușit să-i pună, în sfârșit, pe gânduri și pe românii noștri, mai mult de jumătate dintre respondenții unui sondaj realizat de Inscop Research la comanda cotidianului „Adevărul" - 58,4% - pronunțându-se în favoarea (re)introducerii serviciului militar obligatoriu. „Cercetarea arată că 31,1% dintre respondenți nu ar fi de acord cu o asemenea măsură, iar 10,5% reprezintă procentul non-răspunsurilor. Pe de altă parte, 75,7% dintre români sunt de acord că apartenența la NATO protejează România de amenințări la adresa securității naționale și 45,9% consideră SUA drept principalul aliat al țării noastre în cazul unor astfel de amenințări. Sondajul mai relevă că 64,6% din populație consideră România mai degrabă o țară occidentală, 20% o văd mai degrabă ca un stat oriental, iar 15,3% aleg varianta nu știu sau nu răspund. Sondajul a fost realizat în perioada 23-30 aprilie. Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%."

În acest context, să vedem ce se întâmplă la Răsărit și la Apus, căci suntem „între Scylla și Charybda" - pentru a nu mai folosi sintagma „drumeț în calea lupilor", deranjantă pentru urechi sensibil alungite!

Conform agenției Reuters, preluată de Mediafax, „militari ruși părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina". Afirmația aparține unor activiști în domeniul drepturilor omului, susținuți de militari care contrazic poziția Kremlinului. Fiindcă, desigur, pe acolo, pe la Kremlin, nu se servește usturoi, deci nimeni nu miroase. Potrivit jurnaliștilor de la Reuters, „probe ale faptului că rușii luptă în Ucraina - echipament rusesc în estul țării, mărturii ale familiilor unor militari și ale unor ucraineni care susțin că au fost capturați de forțe aeropurtate ruse - sunt «abundente». De asemenea, asociați ai lui Boris Nemțov, un critic al Kremlinului asasinat în februarie, urmează să publice în curând un raport prin care, afirmă ei, vor aduce noi dovezi despre prezența militarilor ruși în Ucraina. Cinci militari care au părăsit armata, dintre care doi spun că au preferat ca mai degrabă să facă acest lucru decât să lupte în Ucraina, și-au povestit experiențele pentru Reuters, în acest material în exclusivitate. (…) În Rusia, toți bărbații cu vârsta între 18 și 27 de ani sunt obligați să efectueze 12 luni de serviciu militar, iar prin lege ei nu pot fi trimiși în străinătate. Însă, potrivit unor activiști în domeniul drepturilor omului, oficialii militari le promit stimulente financiare pentru a semna contracte ca militari profesioniști, iar ulterior exercită presiuni asupra lor să se ducă în Ucraina. Liderul asociației «Cetățean. Armată. Drepturi», Serghei Krivenko, membru al unei comisii pentru drepturile omului create de Kremlin, declară că unii comandanți militari încearcă să găsească tot mai mulți «voluntari» care să plece în Ucraina, dar «voluntar» cu ghilimele, pentru că presiunile sunt dure, afirmă el. Potrivit lui Krivenko, comandanții folosesc o abordare de tipul sancțiuni sau stimulente. Ei le oferă militarilor cu contract care vor să meargă în Ucraina recompense financiare importante. Dacă militarii refuză, li se cere să demisioneze, precizează el. «Nu poți ancheta penal pe cineva că nu a urmat un ordin, pentru că ordinul nu există pe hârtie. Este exclusiv oral.» Începând din 2012, soldele militarilor au crescut, afirmă Krivenko, potrivit căruia aproximativ 30 de militari cu care s-a întâlnit la Murmansk i-au spus că au fost în Ucraina. «Acum primesc, 20.000, 30.000, 40.000 de ruble pe lună, în funcție de grad. Unii primesc chiar 60.000 de ruble», a declarat el pentru Reuters, care precizează că salariul mediu în Rusia este de 30.000 de ruble (580 de dolari). Reuters scrie că nu a putut verifica din surse independente afirmațiile lui Krivenko."

În mod evident, nicio informație nu poate fi verificată în totalitate, dar… ceva-ceva tot o fi adevărat!

Să vedem acum ce mai fac americanii! Nu cei din România. Aici știm ce fac. Am găsit pe internet (www.efmeride.ro) un material interesant, relativ la tema abordată, intitulat „HAARP, arma absolută a S.U.A. cu care amenință întreaga planetă", din care voi spicui pentru dumneavoastră, stimați cititori, câteva fragmente pe care le-am considerat relevante.

„Americanii sunt maeștri în arta de a camufla anumite operațiuni care trebuie să rămână top secret. Programul HAARP, oficial, studiază aurora boreală în atmosfera înaltă. Bugetul declarat este unul relativ modest, 30 de milioane de dolari pe an. În realitate, de mai bine de 15 ani, se derulează un proiect terifiant. În prima parte a proiectului a fost construită o stație în Gakona, Alaska, care producea, în anul 2008, 20 de megawați. O altă stație va fi construită în India și alta în Australia. Adevăratul obiectiv al acestui proiect este acela de a putea bombarda cu ajutorul unui fascicol de energie oricare punct de pe glob, dar și din spațiul cosmic apropiat.

Câteva din obiectivele proiectului: Posibilitatea doborârii rachetelor, avioanelor, sateliților; Comunicarea cu submarinele care se află la mare adâncime; Declanșarea unui incendiu în oricare colț din lume; Întreruperea comunicațiilor radio; Scanarea solului și a apei la mare adâncime; Manipularea de la distanță a spiritului uman și a stărilor de nebunie; Realizarea unui scut antirachetă pentru SUA; Atacul unor ținte terestre; Schimbarea climei și crearea unei arme climatice.

În anul 1977, SUA au semnat o convenție prin care se angajează să nu modifice biosfera. Zvonurile conform cărora americanii cercetează posibilitatea schimbării climei a alertat Comisia Europeană, care, în 1999, arăta într-un raport că proiectul HAARP este un real pericol pentru planeta noastră. (…) O astfel de armă a fost experimentată în 1991, în războiul din Irak. A fost un succes pentru americani! Proiectul își propune crearea unor fenomene periculoase, în zonele pe care americanii le consideră cu probleme. Controlul mental de la distanță este un țel al acestui proiect. Să ne imaginăm că americanii stau la butoane și celelalte puteri execută ceea ce le este indus!"

Doamne, ferește! Aș prefera să ne folosim imaginația altfel, într-un mod mult mai folositor umanității.

Să reținem, deocamdată, esențialul: 58,4% dintre români pledează pentru (re)introducerea serviciului militar obligatoriu.

Subscriu, cu toată inima. Căci…. „nu-i totuna leu să mori./  Ori câne-nlănțuit."

Lasă un comentariu