Din cauza afurisitelor de femei, bărbații au ajuns să fie „înjosiți și privați de drepturi", a constatat scriitorul britanic Peter Lloyd, care a și publicat, recent, cartea Apără-ți bărbăția, în care deplânge, pe larg, soarta tristă a acestor oropsiți ai vieții. „Am condus revoluțiile industriale, am trimis rachete în spațiu, am luptat și am câștigat războaie (…) . De ce acum este cel mai prost moment să fii bărbat? În loc să se mândrească pur și simplu cu realizările lor, în secolul al XXI-lea bărbații sunt nevoiți să-și ceară scuze pentru ceea ce fac. Lumea a ajuns să ne ia peste picior pentru că nu suntem în stare să ne ocupăm de mai multe lucruri în același timp sau pentru că nu știm să folosim o mașină de spălat. Și, culmea, acceptăm zâmbind asemenea bătaie de joc, chiar dacă noi am inventat drăcia de mașină". Bărbații se transformă, încet dar sigur, în „cetățeni de mâna a doua", constată dl Lloyd: în timp ce problemele femeilor sunt reflectate în presă, cele ale bărbaților sunt „ca și inexistente". Se cheltuiesc sume imense („mormane" de bani, ca să zicem așa) pentru depistarea cancerului de sân și ovarian, în vreme ce prostatele lor sunt lăsate de izbeliște, nici UE, nici vreo organizație caritabilă nu-i bagă în seamă, ei trăind „o viață ieftină, într-un matriarhat medical"; chiar și mult trâmbițata diferență între salariile bărbaților și femeilor este de domeniul trecutului. Și toate astea - se văicărește autorul - în situația în care, statistic vorbind, bărbații mor cu cinci ani mai devreme decât femeile, care ar fi mai bine să nu se tot laude cu câte lucruri fac ele., pentru că este de la sine înțeles că ele fac cel mai important lucru, și anume, dau naștere altor ființe umane. Or, să fim realiști, zice dl Lloyd: „Chiar dacă pentru unii e un adevăr greu de înghițit, cele mai multe proaspete mame simt instinctual nevoia de a avea grijă de copilul pe care l-au purtat în pântece nouă luni, timp în care este normal ca bărbații să fie la muncă pentru a susține acest efort". Bine, ei pot fi la muncă și pe la alte mame (eventual mai „proaspete"), cărora să le susțină efortul, dar autorul nu intră în amănunte. Concluzia însă este dramatică: „Dacă vrem ca cineva să lupte pentru ei, bărbații trebuie să se ocupe singuri de asta. Și este momentul să luptăm, înainte de a fi prea târziu, pentru a stopa să fim în permanență minimalizați, batjocoriți".
Cu alte cuvinte, așa nu mai merge! Dacă vor să supraviețuiască, bărbații trebuie să ia prostata… ăăă, ăsta… problema în mână și să o rezolve singuri.
Nici n-a apucat bine dl Lloyd să-și publice cartea, că a și explodat internetul: mii și mii de cumetre cu domiciliul stabil pe Facebook l-au făcut cu ou și cu oțet, i-au arătat obrazul, l-au beștelit fără milă, organizațiile feministe au ieșit la atac, cu oale și crătiți, cu polonicele și tingirile din dotare, să-i arate ce care va să zică discriminarea. Problema a fost întoarsă pe toate fețele și în toate mediile socio-profesionale și gospodărești.
„Oți fi inventat voi mașina de spălat, fi-v-ar să vă fie de comedie, că numa' ce se strică când ți-i lumea mai dragă, că și Viagra tot voi ați inventat-o și tot degeaba…" s-a oțărât, la casier, o președintă de asociație de proprietari, privindu-l pidosnic și cu subînțeles, în prezența cetățenilor care stăteau la coadă să-și plătească întreținerea, ce „jenibil", vorba unui distins intelectual.
Să ne scuze internetul, dar, în realitate, dl Lloyd are dreptate, tot ce a scris dânsul în carte, cu talent literar și adâncă simțire artistică, a fost dovedit științific: în cadrul Congresului internațional privind sănătatea bărbaților, desfășurat acum câțiva ani, la Viena, specialiștii au ajuns la concluzia că bărbații nu sunt nici pe departe ființele viguroase în brațele cărora caută sprijin și alinare partea frumoasă a lumii. Dimpotrivă, ei sunt mai expuși bolilor, mai stresați, mai ofticoși, mai vulnerabili, mai melancolici, mai sensibili - una-două îi trage curentu' și-i doare în nas, gât și urechi; în timp ce femeile sunt preocupate de prevenirea bolilor, ei rabdă cu dinții încleștați, ducându-se la doctor numai când nu mai pot de durere, abia târându-se pe scări, agățându-se de halatul medicului de familie, răvășiți de suferință. Una peste alta - au conchis cei cu congresul - „se poate vorbi cu certitudine despre o îngrijorare privind viitorul speciei masculine". Concluziile au fost atât de îngrozitoare, încât alt congres nici nu s-a mai ținut, nu care cumva congresmenii să intre în depresie.
Cercetările au continuat, totuși, cu rezultate dintre cele mai zglobii: bărbații sunt mai sinceri, mai afectuoși, mai pudici decât femeile, atâta că sensibilitățile lor nu prea sunt cunoscute și respectate de partenere. „Creierul bărbaților este parcă programat să audă cu precădere cuvinte cum ar fi sex sau fotbal. Nu trebuie să li se reproșeze acest lucru și, în niciun caz, nu trebuie să li se spună du gunoiul, când la televizor se transmite un meci favorit", au stabilit savanții japonezi. Ba, mai mult - precizăm noi, ca simpli cetățeni - pentru a li se respecta sensibilitățile, „du gunoiul" nu trebuie să li se spună nici înainte, nici după și nici în loc de meci. În general, nu trebuie să li se spună deloc.
La rândul lor, psihologii, care găsesc o explicație la orice trăsnaie, au aflat răspunsul la întrebarea: de ce înșală bărbații? Ei, psihologii, au ajuns la concluzia că relațiile extraconjugale ale bărbaților ar trebui privite cu mai multă înțelegere de către neveste: „Bărbații înșală din cauza plictiselii și a monotoniei. Ei sunt, prin naștere, poligami, în căutare de noi partenere. Din păcate, femeile nu înțeleg că unii dintre ei au nevoie imperioasă de variație. După aceea (sau după acelea? - n.n.), se întorc la nevastă, pe care o respectă cu sfințenie". Ceea ce ne amintește o replică hazlie dintr-un vechi film franțuzesc: „Nu mă faceți să râd, că am buzele crăpate!"
Alt grup de cercetători a constatat că bărbații sunt mai emotivi decât femeile, una-două îi podidesc lacrimile, dau apă la șoareci, noaptea, cu nasul în pernă ori se retrag în natură și, în vreme de „codrii freamătă alături și râd în răsărit de soare", ei plâng vârtos și din diverse motive: ba că s-a (sau nu s-a) calificat „Steaua", ba că, mașina fiind în „servis", sunt nevoiți să care în mână ditamai litrul de apă minerală, ba că „scorpiile alea de-acasă" i-au trimis să achite facturile, ce plictiseală! Ei, care au luptat în războaie, ei, care au trimis rachete în spațiu și au inventat mașina de spălat! Plus că au mai condus și revoluțiile industriale.
…Însă cea mai tristă veste - dar tristă de tot - este cea care ne-a parvenit recent: peste 125.000 de ani, bărbații vor dispărea cu totul de pe fața pământului: geneticienii au descoperit că nu știu ce cromozom din codul biologic al acestor ființe gingașe, sensibile și neînțelese a intrat într-un ireversibil proces de înrăutățire, nemaifiind capabil să facă față efectelor nocive ale poluării mediului înconjurător. Sănătatea lor e tot mai șubredă, tensiunea arterială ba le e prea mică, ba le e prea mare, boleșnițele îi pândesc la tot pasul, sunt tot mai pleoștiți, nu mai au chef să iasă cu prietenii la „una mică", îi apasă „criza vârstei mijlocii", capacitatea lor de reproducere scade văzând cu ochii, din pricina afurisitului de cromozom, „pastilele-minune", în loc să-i facă să fredoneze un cântec vesel și mobilizator, mai rău îi blegesc… și lista „disfuncționalităților" ar putea continua la nesfârșit.
Astfel stând lucrurile, cum poți să nu-i dai dreptate dlui Lloyd? Așa că, femeile - care n-au probleme de cromozomi, de stres, de „vârstă mijlocie", de cărat sacoșe, de mestecat în zacuscă etc. - să facă bine să-și revizuiască atitudinea față de acești nefericiți, să nu-i mai toace la cap, să nu-i mai pună să bage aspiratorul, să înlocuiască becurile arse ori să se enerveze pe la ședințele cu părinții, să le accepte, cu seninătate, „derapajele" extraconjugale, pe scurt: să-i lase să se bucure în tihnă de ultimii 125.000 de ani pe care îi mai au de trăit! Of, of, măi măi…
