INTÂLNIRE DUPĂ MAI BINE DE CINCI DECENII

Distribuie pe:

În luna lui Florar, sâmbătă, 16 mai 2015, absolvenții Liceului „Bolyai Farkas", promoția 1961-1962, secția română, după mai mult de cinci decenii de la absolvire și-a dat întâlnire. Efortul organizatorilor n-a fost deloc ușor ca să-i adune pe cei 24 de absolvenți, dintre care câțiva sunt trecuți la cele veșnice, iar despre câțiva nu se mai știe nimic.

La apelul organizatorilor: Scridon (Rogoșcă) Maria, Vasile Covaci, Petru Cotârlan și subsemnatul au răspuns „prezent" 7 absolvenți: Scridon (Rogoșca) Maria, Prunaș (Tătar) Margareta, Vasile Covaci, Petru Cotârlan, Ovidiu Cormoș, Viorel Suciu și subsemnatul. O parte dintre colegii noștri, deși sunt în Târgu-Mureș, n-au dorit să participe, iar unii sunt plecați temporar sau au probleme familiale.

Bucuria a fost mare când fosta șefă de clasă Scridon (Rogoșcă) Maria a adresat celor câțiva prezenți la acest eveniment de suflet din viața noastră un bun venit, exprimându-și bucuria revederii după atâtea decenii de la absolvire. Și așa cum se obișnuiește, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria foștilor dascăli și a foștilor colegi, care, de-a lungul acestor ani, au trecut la cele veșnice.

S-a continuat cu câte o scurtă autobiografie, pe care cei prezenți au expus-o în fața colegilor, apoi a urmat, lângă un pahar de vin bun, discuții și depănarea amintirilor din timpul anilor de liceu.

În final, cei prezenți au stat la o fotografie de grup și au hotărât ca revederile să aibă loc mai des fără a aștepta să se scurgă anii.

A fost o revedere frumoasă, pe care cei prezenți nu o vor uita, știindu-se că astfel de întâlniri trezesc doar amintiri frumoase.

Lasă un comentariu