Fără mureșeni în lotul reprezentativei Under 21

Distribuie pe:

Selecționerul Cristian Dulca a anunțat marți, 26 mai, lotul reprezentativei Under 21 care va juca, pe 16 iunie, în cadrul grupei a V-a, împotriva Armeniei, la Târgu-Mureș. Lotul convocat este următorul: Portari: Laurențiu Brănescu (Haladas), Valentin Cojocaru (FC Steaua București), Eduard Pap (ACS Poli Timișoara) - Fundași: Bogdan Mitache (FC Voluntari), Robert Hodorogea, Bogdan țîru, Cristian Manea (toți FC Viitorul), Deian Boldor (Pescara), George Miron (Oțelul Galați), Ioan Neag („U" Cluj), Steliano Filip (Dinamo București) - Mijlocași: Dragoș Nedelcu, Florin Tănase, Alexandru Mitriță (toți FC Viitorul), Szilard Veres, Alexandru Păun (ambii CFR Cluj), Sorin Tăbăcariu, Cătălin Ștefănescu (ambii Ceahlăul Piatra Neamț), Ovidiu Popescu (ACS Poli Timișoara), Dorin Rotariu (Dinamo București), Andreas Ivan (Stuttgarter Kickers) - Atacanți: George Pușcaș (Internazionale Milano), Alexandru Tudorie (Oțelul Galați), Cătălin țîră (FC Brașov). „Tricolorii" vor sta în perioada 1-7 iunie în cantonamentul de la Mogoșoaia, urmând ca pe 8 iunie să facă deplasarea la Târgu-Mureș. Meciul România - Armenia, primul din campania de calificare la EURO 2017, este programat pe 16 iunie, la Târgu-Mureș, cu începere de la ora 20.00, și va fi transmis în direct la DigiSport. Câștigătoarea grupei a V-a se va califica direct la turneul final, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.

Lasă un comentariu