Nu-mi iese din minte mărturisirea unui prieten. Vorbeam cu el despre copii, alegerea meseriei pentru o viață și dificultățile care trebuie depășite când iei hotărârea în această problemă. Îl ascult și văd că-i face plăcere să-mi redea din propria experiență.
Tata era fântânar și se mândrea cu asta. Îmi tot zicea că n-ar fi rău să pornesc și eu în viață cu meseria lui. Și nu folosea multe cuvinte pentru a mă convinge.
„Închipuiește-ți, dragul tatei, zicea el ca într-o poveste - un om care tot sapă și sapă în căutarea Soarelui, care pentru el răsărea din adâncuri, dintr-un ochi de apă. Când a dat de soare, îl dăruiește oamenilor și se mută în altă parte…"
…Așa înțelegea tata meseria lui și nu l-am auzit niciodată plângându-se că ar fi om sărac!
De fapt, nici nu avea când, pentru că se muta mereu la altă fântână…